Ştefan Dascălu, cercetător român la Oxford, a declarat că România va fi lovită de un nou val, cel mai probabil după sărbători, pentru că tulpina Omicron se răspândeşte alarmant.
„Ce se petrece la noi în momentul de faţă reprezintă un fenomen epidemiologic la care, de altfel, ne aşteptam, şi anume consumarea valului pandemic. Urmează o perioadă descrescătoare în ceea ce priveşte numărul de cazuri zilnice, o perioadă binevenită, dar în acelaşi timp o perioadă în care ar trebui să ne pregătim pentru următorul val pandemic, care cu siguranţă va veni, această tulpină Omicron se răspândeşte în mod alarmant comparativ cu tulpina Delta sau cu ce am avut înainte”, a declarat Ştefan Dascălu la Dgi24.
Este un moment de respiro pentru sistemul sanitar, de care ar trebui să profităm. Creşterea capacităţii de testare şi resuscitarea campaniei de vaccinare ar trebui să fie priorităţile României în aşteptarea viitorului val pandemic, care va urma după sărbători, este de părere Ştefan Dascălu.
„Nu este o prezicere paranormală să spunem că va veni următorul val. Pandemia presupune o periodicitate şi trebuie să o gestionăm mai bine. Toţi ne dorim relaxarea, toţi dorim să scăpăm odată de pandemie, dar condiţiile pentru a ajunge în acel punct depind tot de noi. Dacă nu reuşim să atingem acea imunitate colectivă, pentru a permite relaxarea, degeaba o implementăm. Dacă facem lucrurile cum le-am făcut şi până acum, adică pe jumătate, degeaba le facem. Reuşim, într-adevăr, să încetinim efectul pandemic, dar efectele semnificative, şi anume suprasolicitarea sistemului de sănătate, rămân inevitabile şi aici este marea problemă la noi”, a arătat Ştefan Dascălu.
Unii specialişti spun că varianta Omicron ar putea însemna sfârşitul pandemiei, pentru că, fiind foarte contagioasă, vom ajunge în cele din urmă să avem o imunizare de masă.
„Aici intervin două aspecte pe care încă nu le cunoaştem complet, şi anume cât de infecţioasă este această tulpină nouă – şi deja avem dovezi puternice în acest sens – şi în al doilea rând, trebuie să ne gândim la simptomatologia cauzată de tulpină. Dacă este, într-adevăr, o tulpină mai blândă din punctul de vedere al simptomatologiei, nu înseamnă că am scăpat, din contră, dacă este mult mai infecţioasă, acelaşi număr de cazuri zilnice severe va fi tradus prin răspândirea acestei tulpini.
Deci, practic, din punctul de vedere al sănătăţii publice şi al epidemiologii, presiunea asupra sistemului sanitar va fi aceeaşi, dacă virusul se propagă mult mai uşor, chiar dacă în medie cauzează mai puţine cazuri severe”, a explicat cercetătorul. Acesta a mai atras atenţia că a treia doză de vaccin este aparent necesară pentru gestionarea tulpinii Omicron, care are o capacitate mai mare de a ocoli răspunsul imunitar prin anticorpi.
„Practic, o primă linie de apărare o avem şi cu această versiune a vaccinurilor şi speranţa mea este că în cel mai scurt timp vor exista demersuri pentru adaptarea vaccinurilor la tulpinile aflate în circulaţie, similar modului care se aplică pentru vaccinul antigripal. Ne vom aştepta în viitorul – sper eu – cât mai apropiat să existe vaccinuri specifice pentru tulpina în circulaţie. Noi în momentul de faţă încă vaccinăm împotriva tulpinii Wuhan, tulpina iniţială, dar din fericire, tehnologia atât ARN mesager, cât şi vector viral şi restul permite adaptarea lor într-un timp foarte scurt. Dar atenţie, şi o singură doză, chiar şi două doze reuşesc să ofere organismului nostru o primă linie de apărare pentru a combate simptomatologia severă şi pentru a elimina virusul”, a arătat cercetătorul român.
Sursa: adevarul.ro
Citeste și: Judecătorul Cristi Danileț, exclus din magistratură din cauza unor postări pe Tik Tok