Un cioban din comuna Corneşti, judeţul Cluj a fost găsit mort după ce dispăruse joia trecută. Agenții de poliție veniți la fața locului au remarcat că lângă cadavru se aflau doi câini de la stână care îl păzeau.
O poveste impresionanta, care dovedeste devotamentul cainilor fata de om, a avut loc in comuna Cornesti din judetul Cluj. Un cioban a disparut de la stana si pana a doua zi, nimeni nu a stiut nimic de el. A fost gasit mort dupa 15 ore, in plin camp, iar langa el stateau neclintiti cei doi caini pe care chiar el i-a crescut. Pana si politistilor le-a fost greu sa se apropie de cadavru, pentru ca, la inceput, cainii nu lasau pe nimeni sa se atinga de stapanul lor.
Totul s-a intamplat joi, cand barbatul de 65 de ani, din comuna Cornesti, cioban la o stana din zona, nu a mai fost vazut de nimeni. A fost cautat de proprietarul oilor si de mai multi oameni, iar dupa 15 ore, a doua zi, barbatul a fost gasit decedat, pe un camp din localitatea Bârlea, in plina salbaticie. Alaturi de el erau cei doi caini ciobanesti pe care chiar el i-a crescut, si care nu s-au dezlipit deloc de cadavrul stapanului lor. La fata locului, pe langa politisti, au fost trimisi si medicii de pe ambulanta, dar nu s-a mai putut face nimic pentru barbat. Echipajele de interventie s-au apropiat destul de greu, pentru ca cei doi caini, initial, nu au lasat pe nimeni sa se apropie de stapanul lor. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj în vederea efectuării necropsiei.
Oamenii spun ca daca cei doi caini nu pazeau cadavrul ciobanului, este posibil ca acesta sa fi fost mancat de animalele salbatice care traiesc in zona.
Sursa: dejeanul.ro