Noaptea trecută, un clujean de 80 de ani, imobilizat la pat, a murit în incendiul care i-a cuprins locuința. Soția lui, a reușit să iasă singură din casa cuprinsă de flăcări. Incendiul a avut loc în localitatea Muntele Săcelului.
”Pompierii din cadrul Gărzii Băișoara și a Detașamentului Turda au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea unui flăcărilor care a cuprins o casă de locuit din localitatea Muntele Săcelului.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit casa de locuit, cu o suprafață de aproximativ 80mp, cuprinsă în totalitate de flăcări.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, imobilizat la pat, nu a putut să se evacueze și a fost surprins de flăcări înăuntrul casei. O femeie, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a reușit să se evacueze până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost consultată de către echipajele medicale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă, având în vedere temperaturile sub -10°C și accesul dificil către locuința respectivă. A fost necesară realizarea unui dispozitiv de stingere din furtune pe o distanță de aproximativ 200m și pe o pantă considerabilă.
Intervenția pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, iar cercetările preliminare arată că incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile”, a transmis ISU Cluj în dimineața de luni, 22 ianuarie.