Polițiștii au prins un tânăr care se afla la volan, deși nu deținea permis de conducere, însă, în mod surprinzător, acesta a scăpat ca prin urechile acului.

Greşeala recunoscută e pe deplin iertată. A aflat asta pe pielea lui un tânăr din Turda, care a fost prins de poliţişti la volan fără să aibă permis. S-a ales cu dosar penal, însă, pentru că a fost sincer şi cooperant pe durata cercetărilor, judecătorul a decis să-l ierte.

Totul s-a întâmplat pe o stradă din Turda, când practic tânărul a atras poliţia atunci când a parcat maşina într-un loc interzis. Pentru a fi amendat, i-au cerut permisul de conducere, dar acesta a recunoscut că nu are aşa ceva. Motiv pentru care a fost dus la sediul poliţiei, acolo unde agenţii de la Rutieră au confirmat acest lucru.

Dosarul a ajuns în instanţă, dar judecătorul a fost profund impresionat de sinceritatea acestuia, de faptul că pe tot parcursul procesului şi-a recunoscut faptele, dar şi de vârsta acestuia. Magistraţii au ţinut cont că nu are antecedente penale şi că o viitoare pedeapsă i-ar putea strica onestitatea. Acesta a primit doar un avertisment. Ceea ce a făcut judecătorul nu este în afara legii pentru că este un articol care spune că în anumite condiţii se poate renunţa la aplicarea pedepsei.


sursa: observatornews.ro

Citește și: Ucisă cu sânge rece pentru că a refuzat un joc erotic – poliția a găsit cadavrul într-o baltă de sânge

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here