Escrocii au profitat din plin dintotdeauna de naivitatea oamenilor, dar şi de dorinţa acestora de a se îmbogăţi peste noapte. Este şi cazul unui clujean care deşi faptele sale datează de aproape zece ani, încă nu a fost tras la răspundere.

 

Lăsat fără bani, după ce şi-a uitat cardul în bancomat

Un bărbat din Zalău a rămas fără aproape 3000 de lei, după ce şi-a uitat cardul în bancomat. Un clujean a profitat de neatenţia bărbatului şi clujeanul Sfârlea Sever Titus Dumitru a efectuat patru tranzacţii cu cardul zălăuanului, Constantin Rus, retrăgând pe rând suma de 300 lei, 1000 lei, 1000 lei şi 500 lei, însuşindu-şi astfel suma de 2800 lei din contul lui Constantin Rus. Întâmplarea a avut loc în decembrie 2009 la centrul comercial Polus Center (în prezent Vivo). După ce clujeanul a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere ale centrului comercial, clujeanul a fost urmărit penal, iar în 2014 procurorul Flaviu Dobrescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a acestuia.

Clujeanul este stabilit în Italia, din acest motiv procesul are un curs mai lent. Ulterior, după nenumărate cercetări, s-a descoperit că Sfârlea a fost condamnat în 2011 şi în Italia la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru extorcare. În 30 iunie 2016, judecătorul Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât să-l condamne pe clujean la 1 an şi 4 luni cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe 3 ani şi 4 luni ce constituie termen de încercare.

Anterior condamnării, în încheierea de şedinţă din 2 iunie 2016, instanţa a respins solicitarea procurorului de a proceda la recunoaşterea sentinţei penale pronunţate de autorităţile judiciare italiene, instanţa motivându-şi soluţia prin raportare la încadrarea juridică datei faptei prin rechizitoriu şi timpul foarte îndelungat scurs de a data săvârşirii faptei şi până la data judecării acesteia, respectiv şapte ani.

Astfel, în februarie 2017, Curtea de Apel Cluj a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ce a fost desfiinţată în întregime, cauza fiind trimisă în rejudecare aceleiaşi instanţe – Judecătoria Cluj-Napoca, reţinându-se că instanţa de fond a procedat la soluţionarea prezentei cauze, ignorând în totalitate împrejurarea că din actele dosarului rezultau date cu privire la o condamnare în Italia a inculpatului care poate avea relevanţă juridică în speţa dedusă judecăţii.

La termenul din 25 septembrie 2017, instanţa a hotărât să amâne judecarea cauzei pentru data de 18 decembrie, pentru când se citează inculpatul la ultima adresă actuală.


A dat ţepe pe bandă rulantă

Încă din 2012, sute de români au fost înşelaţi lunar  de clujeanul Dumitru Titus Sever Sfârlea cu oferte de muncă în Italia. Iniţial, ţeapa era cunoscută sub denumirea de Asociaţia Lavoro Stranieri, dar după numele s-a schimbat în România Lavoro. Oamenii au cerut autorităţilor să se implice, în caz contrar urmând să îşi facă siguri dreptate.

La acea vreme, Asociaţia Lavoro Stranieri a împânzit cu anunţuri de angajare site-urile de profil BestJobs.ro şi Clujjob.ro. Mai mulţi oameni au povestit cum au trimis acte şi au plătit comisioane de câteva zeci de euro către asociaţia din Italia, însă nu au primit contract de muncă şi este amânată la nesfârşit de reprezentanţii Lavoro Stranieri. La început oamenii au părut serioşi şi au primit asigurări că vor primi contractul de muncă imediat după ce trimit actele necesare pentru înscriere şi comisioanelor. După ce plata era efectuată, reprezentanţii ”afacerii” Lavoro Stranieri nu mai răspundeau la telefon. Oamenii au afirmat că nu era vorba neapărat de bani, comisionul nu era mare, însă aceştia îşi puneau speranţele într-un loc de muncă într-o perioadă critică. Comisionul, numit taxa de înscriere în asociaţie era trimis într-un cont bancar de la Unicredit Ţiriac ce aparţinea lui Sever Titus Sfârlea, clujean ce conducea asociaţia cu adresa în localitatea italiană Lucca.

Pe forumul de discuţii de pe situl BestJobs au apărut mai multe plângeri ale păgubiţilor. „Nu vă lăsaţi înşelaţi oameni buni. S-au mai perfecţionat, văd că au luat un model american, acum e vorba de un proces bine ticluit cu actele mai să te convingă. Iţi fierbe sângele în vine nu alta, că uite domne pentru o aşa sumă merită să încerci, însă cu atâţia înşelaţi ei fac o sumă frumuşică. Mă repet şi spun că nicăieri nu se trimit acte prin email în vederea întocmirii unui contract de muncă. Nu trimiteţi bani via:cont bancar, western union sau orice altă modalitate. Sunt viramente directe la persoană fizică, asta o faceţi dvs. când aveţi de trimis bani la familie pentru că ştiţi cui îi revin banii”, a spus Lucian.

Un alt reclamant a dezvăluit că Sever Titus Sfârlea a dat ţepe şi prin firma Total Service. Despre această firmă, sunt sute de plângeri scrise în 2011 pe forumul de pe BestJobs.

„Total Service, dacă era o firmă serioasă nu vă punea să îi trimiteţi banii unui domn Sfârlea Sever Titus Dumitru, ci vă dădea un cont al firmei. Conform legislaţiei în vigoare orice Societate Comercială înfiinţată în România sau în străinătate este obligată să aibă un cont deschis la o bancă, dar asta ştiu doar cei care sunt mai deştepţi decât cei care trimit bani unor indivizi care doar cu înşelăciuni se ocupă”, a scris Andreea.

După ce un reclamant a ameninţat reprezentanţii Asociaţiei Lavoro Stranieri că merge la poliţie, aceştia au scris cu tupeu: ”Să ne trimiteţi un număr de cont unde să vă returnăm cota de asociaţie achitată şi desigur, în acest caz nu o sa mai fie nicio înţelegere nici cu noi şi nici cu alte 11 firme de recrutare din România”. Bineînţeles că păgubitul nu şi-a primit banii. Între timp, situl http://lavorostranieri.sitonline.it, care era bine pus la punct pentru a atrage oamenii, a intrat „în actualizare” şi nu mai poate fi accesat.


A furat şi o maşină

Când zălăuanul a rămas fără banii de pe card, iar Sfârlea a fost identificat pe camerele de supraveghere ale centrului comercial, clujeanul era cu un autoturism, proprietatea SC Euro Leasing Cons SRL, societate administrată de Călin Pop, care l-a chemat şi el în judecată pe Sfârlea pentru a i se înapoia autoturismul – VW Touareg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.