Polițiștii bistrițeni au reținut un bărbat de 65 de ani, din județul Cluj, localitatea Cuzdrioara,după ce în urma perchezițiilor desfășurate la locuința acestuia s-au găsit peste 97 de mii de țigarete de contrabandă și aproape 1.250 de litri de alcool.
Oamenii legii i-au deschis dosar penal, iar produsele descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„În urma percheziţiei, în interiorul a 4 autoturisme şi o autoutilitară ce aparţin bărbatului de 65 de ani, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 97.360 de ţigarete fără timbre sau banderole fiscale româneşti. De asemenea, în interiorul imobilului a fost descoperită cantitatea de 208 litri băuturi spirtoase şi lichid incolor cu miros specific de alcool, deţinută în afara antrepozitului fiscal.
Totodată, pe parcursul activităţilor investigative desfăşurate ieri, în apropierea locuinţei, poliţiştii au observat un autoturism condus de un bărbat care, în momentul în care a văzut poliţiştii, a fugit, abandonând autoturismul. În interiorul acestuia, poliţiştii au mai descoperit cantitatea de 1.040 litri alcool etilic ambalat în sticle din plastic, deţinută în afara antrepozitului fiscal”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Citește și: Incendiu la o mașină electrică în Arad. Pompierii au intervenit de urgență