Firma Dominus Vega contestă deciziile de expropriere pe care Primăria Cluj Napoca le face pentru a începe proiectul de modernizare și amenajare a Cetățuii. Firma este patronată de Viorel Zaharia, consul onorific a două state africane și om de afaceri implicat în afacerile imobiliare din oraș. Zaharia a cumpărat una dintre clădirile istorice de pe Cetățuie (Pavilionul C3 – Ansamblul Cetățuia Cluj Napoca, clădirea în care a funcționat televiziunea Prima, n.red.) și a transformat-o în conac. O parte din lucrări nu au fost autorizate de Primăria Cluj Napoca.

Viorel Zaharia, patronul firmei Dominus Vega, a transmis Primăriei Cluj Napoca o notificare prin care cere rezilierea unei hotărâri de consiliu local prin care se aprobă exproprierile necesare pentru realizarea proiectului de modernizare a Ansamblului Cetățuie.

În situația lui Zaharia, administrația locală vrea să exproprieze o suprafață de aproape 1.500 mp (teren și construcții) din proprietatea SC Dominus Vega pentru care va plăti aproximativ 2,423,930 lei.

Însă, Zaharia este nemulțumit de această decizie pe care o consideră nelegală. A dat în judecată administrația clujeană la tribunalul Mureș, dar a pierdut procesul în prima instanță.

” Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Dominus Vega S.R.L., (cu sediul în) , în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca (cu sediul în) , ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Mureș.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Iar acum, reprezentanții firmei se pregătesc de o altă rundă de procese.

”Lucrările pentru care se susține că este necesară exproprierea noastră nu sunt lucrări de utilitate publică în sensul celor imperativ statuate de art 2 al 1 l k din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean sau local. Conform proiectantului, necesitatea continuității lucrărilor de amenajare propuse în apropierea clădirii proprietatea Dominus Vega SRL este motivată de lucrări de salvare, protejare și punere în valoare a obiectivului de patrimoniu din categoria A Cetățuia cluj Napoca, menționându-se că există limitări de natură tehnică ce nu permit fragmentarea lucrărilor de reabilitare a fortificației din val de pământ datorită modificărilor topo impuse cu impact pe un areal mai larg, a necesității realizării unui sistem continuu funcțional de drenare și a unui sistem de iluminat coerent. (…) Imobilul proprietatea noastră, vizat de exproprierea nejustificată a fost restaurat și consolidat prin investiții de sute de mii de euro și este în prezent în posesia Consulatului onorific al Republicii Federale Democrate Etiopia la Cluj Napoca iar privarea subscrisei societăți de suprafețele de teren și de suprafețele de construcții propuse a fi expropriate va avea ca directă consecință imposibilitatea efectivă de a folosi imobilul în contextul în care accesul la etajul clădirii se realizează exclusiv pe scara exterioară amplasată pe terenul aprobat a fi expropriat fără o prealabilă cercetare”, arată notificarea firmei. Acesta este primul pas pentru deschiderea unui alt proces împotriva autorității locale clujene.  

Pe de altă parte, reprezentanții primăriei clujene arată că o parte din lucrările de construcție realizate la această clădire au fost făcute fără respectarea autorizației de construcție.

”Scara de acces la etaj la care se face referire în plângerea prealabilă este o legătură exterioară la distanță de cele două accese la cele două niveluri ale construcției poartă. Această scară, împreună cu restul amenajărilor recente (împrejmuirea, terasa la nivelul parterului, terasa la nivelul etajului, zidurile de sprijin, camera tehnică, modificările topografice pe valul de pământ al fortificației, etc) sunt amenajări realizate fără respectarea autorizației de pe fortificația de pământ parte din monumentul istoric. Impactul acestor amenajări recente neautorizate a fost distructiv asupra monumentului”, arată opinia reprezentanților primăriei clujene.

Patronul firmei este din Luduș sau din… Sierra Leone, ori Etiopia

Ludușanul Viorel Zaharia, patronul firmei de construcții, este și consul onorific al Sierra Leone și Etiopia. La data realizărilor lucrărilor de amenajare a clădirii, el susținea că în clădirea respectivă vrea să deschidă sediul consulatului Sierra Leone în Cluj Napoca. Ulterior, sediul consulatului onorific a fost deschis la o altă adresă. 

Pe lângă lucrările de intervenție au avut loc și lucrări masive de construcție, o parte dintre ele făcându-se pe o parte din aleile de promenadă. Zonele respective au fost închise, chiar dacă ele, potrivit unui răspuns al primăriei clujene, aparțin domeniului public. Aleea a fost transformată într-un drum de acces auto pentru casa care a fost transformată într-un conac. După ce Gazeta de Cluj a publicat un articol despre transformarea aleii în acces auto, lucrările au fost readuse la starea inițială, dar accesul publicului pe alee a rămas blocat.

”Acolo lucrurile sunt exact cum au fost! Eu vă cunosc pe dumneavoastră și dumneavoastră mă cunoașteți pe mine! Da? Bun! Eu sunt consulul din Sierra Leone și acolo este un fel de ambasadă, deci ne-am mai întâlnit! Acolo este totul făcut exact cum a fost! Știți ce nu ați văzut? Haideți să vă spun eu: ăla se chema, original, Poarta Apei! În spate nu mai era folosită poarta! Noi nu am făcut decât am descoperit pământul și am curățat totul, am spălat piatra existentă, am spălat marginile, deci am spălat tot! Noi nu am construit nimic! Nu sunt geamuri!A trebuit să facem izolații, am izolat cu carton! Ploua peste tot! Dacă vreți eu vă trimit poze, mergem acolo să vă uitați, eu nu am nimic de ascuns! Fiecare piatră, când o să vedeți o să rămâneți surprins, a fost recurățată cu o firmă care numai monumente face, inclusiv rame la geamuri, tot, tot, tot, tot! Dumneavoastră trebuie să veniți cu mine acolo să vă uitați, inclusiv să atingeți lucrurile”, declara Zaharia la data respectivă.

Exproprierile de pe Cetățuie

Primăria Cluj Napoca va face exproprieri în cadrul proiectului de modernizare a ansamblului Cetățuia. Pentru 3,5 hectare de teren, administrația locală va plăti 35,2 milioane lei. Printre cei care vor primi bani se numără câțiva milionari clujeni care și-au făcut averea, cu preponderență, din afaceri imobiliare. Chiar dacă de ani primăria clujeană a avut posibilitatea să cumpere de la Unita Turism spațiile de pe Cetățuie pentru care acum plătește mult mai mulți bani, reprezentanții administrației au preferat să îi lase pe investitorii imobiliari să facă achizițiile respective pentru ca acum să îi despăgubească.

Potrivit raportului de evaluare făcut de firma timișoreană Expertus, ”suprafața afectată de intervenții este de 140295 mp din care 35423 mp în proprietate privată și 104872 în proprietate publică. Toată suprafața afectată este propusă spre trecere în proprietatea municipiului”.

Potrivit datelor, pentru suprafața de teren de peste 3,5 hectare, aflată în proprietate privată, primăria clujeană va plăti 35.288.868 lei.

În principiu, primăria va despăgubi o mână de firme cărora li s-a oferit posibilitatea, chiar de către reprezentanții administrației, să cumpere spațiile pentru care acum se plătesc exproprieri.

Punctual Invest va primi 708.960 lei, SC Tincuța Hotel Restaurant va primi 87.480 lei, SC Unita Turism va primi 4,409,412 lei, SC Wiener Tor Business va primit 2,948,858 lei, SC Ronside Steel va primi 700.800 lei, Dominus Vegas va primi 2,423,930 lei, Ileana Selejan va primi 522.096 lei, Arhimar Serv va primi 40.296 lei.

Cum se modernizează Cetățuia

Amenajarea propusă vizează reconfigurarea de alei pietonale, refacerea și amplificarea măsurilor de stabilizare a versantului, restaurarea și punerea în valoare a monumentului fortificației de tip Vauban, punerea în valoare a vegetației valoroase existente, realizarea de noi plantări pentru creșterea biodiversității arealului parcului, precum și realizarea de zone de joacă și sport care să crească atractivitatea amplasamentului. În incinta fortificației se propune amenajarea unei zone pietonale cu suprafață de călcare din agregate stabilizate legate.

Suprafața afectată de intervenții este de 140.295 mp din care 96.887 mp în proprietatea municipiului, 7.850 mp în proprietatea statului,134 mp în proprietate neidentificată și 35.424 în proprietate privată.

Investiția este compusă din următoarele obiecte

-amenajarea zonei parc aferente versantului sudic și zonelor sudice și sud-estice ale exteriorului fortificației. Suprafață afectată 54.147 mp

-amenajarea zonei parc aferente platoului nordic și zonelor vestice, nordice și estice ale exteriorului fortificației. Suprafață afectată 70.780 mp

-amenajarea zonei de parc aferentă incintei fortificației. Suprafață afectată 15.368 mp.

3 COMENTARII

  1. Cu ce tupeu spui domnule Consul ca acolo este exact cum a fost înainte?

    Ce cauta împrejmuirea aia acolo, cum ai îndrăznit sa închizi poarta de trecere înspre locul in care de-o viața câinii mei se kaka?

    Cum spui ca ai respectat aztorizatia de constructie, exact cum au respectat-o și alții din zona, cum e cea de pe Serpuitoare 3, notificați de n ori ca se lucrează acolo azi fara autorizație si-n plus hidoșenia e data in folosință in 2010. Am impresia ca aici e gasca organizata infracțională condusă bine de cineva . Da, sigur Boc stie ca doar cine le-a dat aripi? E drept ca-s greu de oprit acum. Da’ dacă oamenii au făcut totul legal, nu fiți nemernici si puneți-va la masa si cu avantaje reciproce cum va cunosc, puteți ajunge la o înțelegere. Dar, nu opriti dezvoltarea unei zone de prestigiu din cauza niciunei tari africane, cu părere de rău. Ca nici pe noi, clujenii nu ne lasa sa investim si sa facem blocuri in rezervația naturală din Kenya, Zanzibar sau alte zone sălbatice. Aici a fost un imperiu si trebuie aduse la suprafața zidurile vaubiene, n-o sa putem fi blocați de orice nemulțumit.

    In plus aveți terenuri căcălău, ale statului, cum e cel de pe Racovita 9-11, pe care ai sărit șpăgarii si care-l țineți pt dracu de 32 ani, neinchiriat, neconcesionat sau nevândut, sau cel al Tincutei SRL, pt care judecătorul v-a cerut achitarea taxei de timbru si voi, Juriștii primăriei ați uitat sa-l achitați. Halal manevre, si ne miram ce se face la Cadastru… dispar cărți funciare, antecontracte din Cf-URI, greșeli” omenești” , 3 titluri de proprietate pe o parcela de teren( aceeași) , minunat !!!

  2. poate fi sediu de consulat sau ambasada, insa tot INFRACTIUNE se numeste ce a facut Zaharia. Lucrarile neautorizate din zone protejate sunt infractiuni si ar trebui sa se plateasca ca atare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.