O simplă ieșire într-un părculeț de joacă pentru copii s-a transformat într-o vizită neplăcută la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) pentru o familie din Cluj-Napoca.

În seara de marți, 27 august, Robert F. se afla împreună cu băiețelul său în vârstă de 6 ani și jumătate într-un părculeț din cartierul Zorilor, cunoscut de clujenii din zonă drept „parcul de la Perla”. Locația este frecventată de mulți părinți și copii, mai ales în serile calde de vară. La fel era și marțea trecută, atunci când băiețelul lui Robert se juca acolo împreună cu un amic. Un singur moment de neatenție avea să strice însă seara băiețelului și cele câteva zile de vacanță rămase până la începerea noului an școlar.

Copilul, care urmează să intre în băncile clasei I, și-a prins mâna într-unul din aparatele de fitness instalate chiar în mijlocul părculețului de joacă, alegându-se cu o rană urâtă, care cu siguranță va lăsa urme vizibile. Faptul că aceste aparate destinate adulților nu sunt delimitate, unele nefiind prevăzute cu măsuri de siguranță și protecție, reprezintă un pericol pentru micuți, susține Robert. Tăticul recomandă părinților clujeni să aibă atenție sporită pentru a evita astfel de neplăceri.

„I s-a prins mâna în acel instrument, copilul suferind o tăietură până la os, la falanga de la deget, ceea ce a necesitat transportul de urgență la UPU. Trei medici specialiști l-au văzut, s-a făcut radiografie la mânuță pentru constatări, să nu fie distrus osul de la deget sau chiar toată mânuța. Din fericire, am scăpat doar cu o tăietură, care oricum a fost groaznică, a necesitat să fie cusută, dar dacă copilul nu-și recapătă mobilitatea, motricitatea, s-ar putea să fie necesare alte intervenții chirurgicale de reconstrucție”, a mărturisit Robert reporterului Monitorul de Cluj, prezent în părculețul respectiv.

Citește mai mult pe monitorulcj.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.