Un cuplu din Cluj-Napoca, acuzat de evaziune fiscală continuată, a scăpat de răspundere penală în urma unei decizii pronunțate vineri, 30 mai 2025, de Tribunalul Cluj. Faptele, comise între mai 2013 și ianuarie 2014, vizau folosirea de facturi fictive pentru a evita plata taxelor către stat și pentru a obține rambursări ilegale de TVA.

Cei doi, aflați într-o relație de concubinaj la momentul comiterii infracțiunilor, au fost acuzați că au introdus în contabilitatea firmelor lor – una de construcții, cealaltă de turism – un număr de 51 de facturi false, în valoare totală de peste 240.000 de lei. Deși răspunderea penală a fost prescrisă, instanța a soluționat partea civilă a procesului, obligând bărbatul să achite către stat un prejudiciu de 34.050,43 lei.

Procurorii au susținut că femeia a contribuit activ la fraudă, inclusiv prin solicitarea nelegală a rambursărilor de TVA. Una dintre aceste solicitări a fost aprobată, deși suma era infimă – doar 63 de lei. Faptele se încadrează la infracțiuni de evaziune fiscală și complicitate în formă continuată, însă ambele persoane au fost iertate penal din cauza trecerii timpului.

Potrivit rechizitoriului, „– inculpatul în perioada mai-septembrie 2013, în calitate de administrator al ### ######### ###### SRL, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în valoare de 34.050 lei, ar fi evidențiat în actele contabile și în documentele legale ale societății un număr de 51 de facturi de achiziții care nu ar fi avut la bază operațiuni reale, emise de ## ###### ##### SRL, în valoare de 240.400,87 lei, iar aceste fapte ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată,

– inculpata în perioada mai-septembrie 2013 l-ar fi ajutat pe inculpatul să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat în valoare de 34.050 lei, prin procurarea unui număr de 51 de facturi de achiziții care nu ar fi avut la bază operațiuni reale, emise de ## ###### ##### SRL, în valoare de 240.400,87 lei și înregistrate în actele contabile și în documentele legale ale societății ### ######### ###### SRL, iar aceste fapte ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,

– inculpata în calitate de reprezentant legal al societății ### ####### SRL, în decontul de TVA aferent trimestrului III 2013, înregistrat la organele fiscale sub nr. INTERNET – ###########.10.2013, ar fi solicitat în mod nelegal rambursare de TVA pentru suma de 12.478,77 lei (TVA-ul aferent achizițiilor efectuate de la ### ######### ###### SRL având sursa de aprovizionare societatea ## ###### ##### SRL), solicitare care ar fi fost respinsă de organele fiscale; iar în decontul de TVA aferent trimestrului IV 2013, înregistrat la organele fiscale sub nr. INTERNET – ###########.01.2014 ar fi solicitat rambursare de TVA pentru suma de 63 lei (TVA-ul aferent achizițiilor efectuate de la ### ######### ###### SRL având sursa de aprovizionare societatea ## ###### ##### SRL) sumă care ar fi fost aprobată de organele de inspecție fiscală, iar aceste fapte ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul general consolidat, în formă continuată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.