La Camera deputaților, cea mai mare sumă decontată pentru cheltuieli de personal în luna iunie a fost în cuantum de 9.370 de lei, aceasta fiind încasată de un deputat din Cluj. Pe locul secund se situează un deputat din Harghita care a decontat în aceeași lună, tot pentru plata propriilor angajaţi de la birourile sale parlamentare, suma de 9261 de lei.

Reporterii Gazeta de Cluj au sunat mai mulți deputați clujeni pentru a vedea care dintre ei a decontat această sumă, însă nici unul nu a răspuns.

Alţi 6 deputaţi îşi plătesc angajaţii cu sume de peste 8.000 de lei, în timp ce alţi 12 deputaţi cu sume de peste 7.000 de lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile pentru bunuri şi servicii, în luna iunie, cea mai mare sumă decontată a fost în cuantum de 15.383 lei, aceasta fiind încasată de un deputat din Vâlcea.

El este urmat de un deputat din Diaspora, care a decontat în iunie cheltuieli pentru bunuri şi servicii în cuantum de 13.309 lei, dar şi de alţi 8 deputaţi care au încasat sume de peste 10.000 de lei.

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, prevede că, în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o suma forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare.

Tipurile de cheltuieli ce pot fi decontate în ceea ce priveşte salariile personalului angajat la birourile parlamentare vizează salariile nete achitate angajaţilor şi colaboratorilor pe baza de stat de plata; impozitul pe salariu; contribuţia individuală de sănătate, de asigurări sociale, de ajutor de şomaj, de asigurări sociale datorată de angajator; contribuţia pentru concedii datorată de angajator; fondul de sănătate datorat de angajator; fondul de şomaj şi boli profesionate datorat de angajator.

Cheltuielile pentru bunuri şi servicii care pot fi decontate sunt : chiria pentru sediul birourilor parlamentare; energia electrică; gazele naturale; energia termică şi apă caldă; cheltuieli de salubritate; apă curentă şi canalizare; benzină, motorină, lubrifianţi pentru transport auto în circumscripţie; furnituri şi materiale de birou; consumabile pentru computere; consumabile pentru aparatură de multiplicare; cheltuieli protocol pentru primirea invitaţilor străini şi români; materiale şi ustensile pentru curăţenie; diurnă, cazarea şi transportul angajaţilor şi colaboratorilor birourilor pentru deplasarea în circumscripţie şi la Parlament; reparaţia bunurilor din dotarea birourilor; publicaţii şi abonamente la presă locală şi naţională; cărţi; cost abonament suplimentar telefon mobil, solicitat peste cel standard; cost convorbiri telefon mobil care depăşesc abonamentul; abonament şi cost trafic pentru card date şi acces pe internet: laptop şi telefon mobil; abonament şi trafic internet la sediul biroului parlamentar; elaborare şi actualizare pagină web; abonament TV cablu sau satelit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.