Persoanele care primesc amenzi şi care nu le plătesc în termen 90 de zile riscă muncă în folosul comunităţii şi ulterior închisoare, potrivit unui proiect înregistrat la Senat, în procedură de urgenţă, de către un deputat PSD.
Prin iniţiativa legislativă, social-democratul Neculai Iftimie propune modificarea art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
„(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi în următoarele 60 de zile nu şi-a manifestat intenţia de achitare a contravenţiei, prin plăţi parţiale şi/sau plăţi eşalonate, cu acordul primarului, în calitatea sa de ordonator de credite, organele de urmărire din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale se vor adresa instanţei din circumpscripţia în care contravenientul are domiciliul stabil, în vederea înlocuirii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, în regim strict de supraveghere de către poliţia locală.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.
(4) În cazul neprezentării contravenientului la primăria unităţii administrativ-teritoriale, unde îşi are domiciliul stabil, în termen de 48 de ore de la comunicarea sentinţei definitive, primarul se adresează instanţei de judecată care a pronunţat hotărârea, în vederea transformării pedepsei cu închisoarea”, se arată în proiectul de lege.
În expunerea de motive, deputatul PSD Neculai Iftimie susţine că o astfel de măsură ar avea ca efect reducerea cheltuielilor cu urmărirea şi executarea silită a contravenienţilor. De asemenea, ar fi reduse şi chetuielilor cu întocmirea dosarelor de insolvabilitate şi a cheltuielilor cu evidenţa specială a acestor dosare. Totodată, social-democratul mai spune că ar creşte încasările la bugetul local, deoarece persoanele ar plăti amenzile de frică să nu facă închisoare.
În plus, Iftimie afirmă că şi numărul amenzilor ar scădea, „cel puţin pe perioada cât o parte dintre contravenienţi îşi execută pedeapsa; mărirea timpului alocat, de către organele de urmărire din cadrul UAT-rilor, activităţilor de urmărire şi executare silită a impozitelor şi taxelor locale”, potrivit sursei citate.
Proiectul de lege a fost înregistrat pe 30 mai la Senat, primă cameră sesizată şi va fi dezbătut în procedură de urgenţă.
Ce dobitoc! Mi-ar place să îl văd pe dânsul prestând în folosul comunității, sub ochii localilor, după ce a încasat o amendă nedreaptă.