Judecătorii clujeni l-au condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe Marius Lăpuşan, unul dintre electricienii Aeroportului Internațional Cluj Napoca, după ce a fost surprins sub influența băuturilor alcoolice la locul de muncă.

Bărbatul a fost controlat vara trecută de către colegi, când se afla la aeroport, în timpul lucrului.

Solutia pe scurt: În baza art.396 al.10 C.pr.pen., Condamnă pe inculpatul L M la pedeapsa de: – 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare a serviciului având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge de către personalul aeronautic civil prev. de art.101 al.2 din O.G.29/1997 privind Codul aerian civil cu aplic. art.41 C.pen. În baza art.96 al.4 C.pen. revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 5 luni aplicată inculpatului prin S.P.1268/23.10.2015 a Judecătoriei Cluj Napoca şi rap.la art.43 al.1 C.pen. adaugă noua pedeapsă la pedeapsa anterioară neexecutată, rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi o lună închisoare. Face aplic.art.65 al.1 şi 3 C.pen. rap.la art.66 al.1 lit.a,b şi i C.pen. cu privire la pedepsele accesorii. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 5.02.2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.