O să scriu doar despre salariile şi pensiile juzilor, din punctul meu de vedere asimilarea statutului între procurori şi judecătorilor este artificială, nelegitimă şi nenaturală. Despre asta, poate cu altă ocazie.

E tărăboi mare în instanţe, urmare a dorinţei lipsită de sens a Guvernului de a anula pensiile de serviciu ale judecătorilor. Sunt absolut convins că legea va fi omorîtă la CCR şi sunt absolut convins şi că băieţii de la peneleu ştiau asta de la început. Probabil nu aş fi un bun consultant politic, dar mi se pare stupid să faci un tărăboi monstru pentru nimic şi îţi pui în cap o castă care nu uită şi nu iartă. Dar, e treaba lor. Situaţia a creat prilejul însă de a discuta despre veniturile judecătorilor şi nu mă pot abţine să nu îmi dau cu părerea, deşi e posibil să treacă fără efecte în corul protestelor dintr-o parte şi a lăturilor aruncate din partea cealaltă.

Ca şi rabinul înţelept zic şi eu că şi unii şi alţii au dreptate.

Ca avocat, ca cetăţean, vreau ca judecătorii să fie bine plătiţi. Transformarea situaţiei pensiilor judecătorilor într-o problemă de independenţă mi se pare o exagerare, însă cred că într-un stat ideal judecătorii trebuie să fie bine plătiţi. Nu neapărat ca o compensare pentru incompatibilităţile care li se impun sau pentru obligaţia de a-şi trăi viaţa cu multe rezerve. O situaţia financiară stabilită, care să îi permită un nivel al vieţii de zi cu zi lipsit de griji majore este esenţial pentru ca o persoană să dea maximul la locul de muncă. Un om prost plătit va lucra, de regulă, prost şi nu vreau asta de la judecători. O slujbă prost plătită nu va atrage oamenii de valoare, aşa cum se întâmplă azi în mediul preuniversitar, în care e greu să mai găseşti profesori buni cu consecinţa demolării sistemului de educaţie şi a instituţionalizării unor forme de obţinere a veniturilor imorale, la limita infracţionalităţii (meditaţii, vânzare de manuale etc.).
Modul în care sunt aşezate aceste venituri, dacă nu cumva plătim prea mult pentru cei la început de carieră, dacă e morală povestea cu grad şi salariu de curte de apel şi lucru de judecătorie, dacă e morală acordarea a tot felul de sporuri prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de judecători care numa’ imparţiali nu sunt, dacă e firească calcularea pensiei de serviciu prin tot felul de şmecherii care o duc la valori mult peste salariu, dacă e firesc ca juzii să iasă la pensie la vârsta la care alte state recrutează judecătorii, sunt detalii tehnice care cred că pot fi rezolvate fără tămbălăul actual şi fără a afecta principiul: avem nevoie, ca stat, de judecători bine plătiţi.
Nu pot însă să ignor şi realitatea de dincolo de principii. Judecătorii trebuie să înţeleagă că societatea face nişte eforturi să îi plătească de cinci ori mai bine decât pe profi, să le plătească chiria, bilete de avion gratis şi alte cele. Nu e ieftină respectarea principiului de mai sus. Probabil e greu de priceput de către un judecător care nu a plătit direct taxe niciodată, adică nu a luat nişte banii după care o parte o trebuit să îi dea înapoi, cum te doare sufletul când faci asta. Firma pe care o conduc, plus cei 25 de avocaţi din cadrul ei, plătesc anual sume imense către stat, din banii care or ajuns în conturile noastre. Pe care i-ai văzut, te-ai simţit împlinit, i-ai mirosit, iar în 25 din fiecare lună i-ai dat la stat ca TVA şi din patru în patru luni ca impozit pe venit. I-ai dat pentru statul să îi spargă pe tot felul de chestii, inclusiv pe salariile şi pensiile judecătorilor. Nu o să bag textul ăla cu “io vă plătesc, bă, salariile!”, dar nici nu pot să ignor că o parte din banii pe care reuşesc să îi produc prin munca mea şi a colegilor mei merge către plata acelor salarii.
Nu m-ar durea sufletul atât de tare de câte ori semnez ordinele de plată către trezorerie, dacă aş primi înpoi ceva de banii ăia. Ar trebui să primesc şcoli decente, spitale în care să nu îţi fie frică să mergi, şosele şi căi ferate bune, mai mult respect la ANAF, ordine publică etc. Şi un sistem de justiţie care să mă trateze şi pe mine şi pe clienţii mei cu respect.
Asta nu primesc. Da, sunt unii judecători care o fac din raţiuni pur personale. Pur şi simplu sunt oameni de treabă, înţeleg faptul că ăia care vin în faţa lor merită respect şi îl oferă. E greu să îi socoteşti la număr să vezi dacă sunt majoritari sau nu. Senzaţia mea este că sunt într-o minoritate cruntă. Poate să mă înşel, că nu mi-am dus fizicul la suficient de mulţi judecători, încât senzaţia mea să fie relevantă statistic. Acolo pe unde mă plimb mai des însă, gen secţiile penale de la ICCJ sau curţile de apel, cred că cei care te tratează cu suficient respect sunt net minoritari.
Aşa cum am spus mai sus, da, judecătorii trebuie să fie bine plătiţi. Mai ales cei de la instanţele înalte, acolo unde rămân hotărârile definitive. Pentru banii ăia trebuie însă să dea ceva înapoi, iar acel ceva nu înseamnă doar soluţii corecte. Înseamnă mai mult. Mult mai mult, iar pentru multe din astea nu trebuie bani, care invariabil nu sunt, ci doar respect. Dacă ştii că o cauză se amână fără discuţii, cum ar fi să mă sune grefierul cu o zi înainte să mă anunţe că nu are rost să îmi pierd timpul (uneori o zi întreagă), aşa cum, spre exemplu, uniii judecători de la Tribunalul Sălaj o fac? E gratis să spui “domnu’ avocat, la aia de mâine avem lipsă de procedură, nu are sens să veniţi până la Zalău. trimiteţi o cerere de amânare”.
E chiar o misiune imposibilă să nu mai fiu citat pe ora 9 ca să stau până după masă pe holuri? Domnilor judecători, aţi stat vreodată câteva ore să aşteptaţi să vă vină rândul la ceva? Dacă da, cum e? Cum ar fi să o faceţi aproape zilnic? Şi noi, restul, avem familii cu care trebuie să stăm, avem clienţi cu care trebuie să ne întâlnim, avem de muncă ca să avem de unde plăti taxele. Cum e să le spui copiilor în jumate din zile: azi nu ştiu la ce oră ajung? Vă puteţi imagina? Nu se poate altfel? Ba da, pot să indic cel puţin 3 complete de judecată care fac chestia asta. Şi e grozav. E drept că uneori, mai stă judecătorul să aştepte să se facă ora fixată pentru următoarea cauză, dar nu cred că moare din asta şi nici nu cred că îi pică steaua. Din contră, eu cel puţin apreciez foarte mult asta. E poate mai greu de făcut la instanţele mai aglomerate, dar dacă s-ar vrea cu adevărat, s-ar face. În realitate, multora din dv. nu vă pasă. Mi-e greu după ce atârn 7 ore pe hol la ICCJ, îmi schimb biletul de avion, îmi anunţ familia ca tata iar nu ajunge acasă decât deseară, îmi amân redactarea unor acte pentru următoarea noapte, îmi chem clienţii pe altă zi, să fiu foarte relaxat mental, să gândesc limpede, la nivel de principiu şi să spun: da, judecătorii merită să fie mult mai bine plătiţi decât alţii, merită pensii de 10 ori mai mari decât naţională. La nivelul de nervi din acele momente (extrem de frecvente) ai tentaţia să spui: dă-i dracu’, că nu merită nimic din toate astea.
Cât de greu este să înţelegeţi că am mai multe cauze, mai multe dosare, multă treabă şi am nevoie de timp şi de facilităţi pentru asta. De ce durează atâta implementarea unui sistem de scanare a dosarelor la multe instanţe? Vreţi să vă imaginaţi ce înseamnă pentru mine, avocat în Cluj, să studiez un dosar la CAB sau la ICCJ, de 40 de volume, între 10 şi 14, într-o sală zgomotoasă? Sau să aflu dacă s-o depus sau nu un raport de expertiză între termene? Cum ar fi ca grefierul să îmi spună asta şi să mi-l dea pe mail? De exemplul, cel puţin unul dintre grefierii completului de 5 la ICCJ penal, o face şi e gratis. Cum ar fi să spuneţi grefierului, vezi că s-or depus ceva acte la dosar, trimite-le şi la fraieri pe mail, ca studiul dosarului 15 minute înainte să intre completul în sală nu este respect la adresa profesiei lui? Înţeleg că nu vă dau ăia de la MJ bani pentru scanarea actelor, dar nici nu cereţi foarte insistent asta. Oricum, soluţii sunt destule. Majoritatea parchetelor îşi scanează dosarele, cum ar fi să le cereţi dosarul de UP scanat şi să mi-l daţi pe mail? Încheierile de şedinţă, declaraţiile persoanelor audiate sunt oricum în format electronic, cum ar fi măcar pe alea să le văd? Dacă Baroul Cluj o fost de acord să finanţeze scanarea dosarelor la instanţele din raza Curţii de Apel Cluj, de ce nu aţi încercat măcar să discutaţi cu UNBR despre asta? Cred că majoritatea avocaţilor ar fi fi dispuşi să plătească la Barou o taxă de ceva lei, pentru a fi plătiţi oamenii care să scaneze actele şi toţi să le putem vedea de la birou sau de acasă. Aţi încercat asta?
Cât de complicat trebuie să fie să nu mai fiţi, mulţi, atât de acrii, isterici, plini de voi? Io m-am învăţat, mă mai apucă scârba uneori, dar în esenţă am pielea groasă şi prea mulţi ani prin faţa voastră ca să mai fiu foarte afectat. Unii avocaţi tineri plâng când ies din sală. Clienţii mei au, poate, un singur proces toată viaţa lor. Dacă merge pentru prima dată într-o sală de judecată şi văd un judecator care îi tratează cu dispreţ şi superioritate, care urlă la ei, care pare complet dezinteresat de ceea ce se spune în faţa sa, credeţi că omul ăsta va fi de acord să câştigaţi mult mai mult ca el? Da, ştiu, aveţi mult de lucru, condiţiile de muncă sunt, la cele mai multe instanţe, oribile, sunteţi sub presiunea tâmpită a judecării expeditive, mulţi dintre avocaţi sunt nesimţiţi şi mulţi dintre justiţiabili la fel. Dar asta nu vă dă dreptul să fiţi la fel. Indiferent de soluţia pe care o daţi, omul va rămâne cu senzaţia din sală. Faptul că unii dintre voi sunteţi decenţi, vă comportanţi frumos şi cu răbdare, e adevărat. Dar sistemul nu vă încurajează deloc să să faceţi asta şi nici nu vă beleşte dacă nu o faceţi. Sistemul vă spune că sunteţi Dzeu, deşi ar trebui să vă spună că sunteţi Isus. Dumnezeu o fost destul de rău, o scufundat oraşe când l-or supărat, o fost foarte necăjit când oamenii nu or crezut în el şi i-o inundat pe toţi, pe un fraier l-o pus să îşi omoare copilul etc. Isus, pe de altă parte, o întors celălalt obraz şi l-o iubit pe Petrică chiar dacă âla o fost măgar etc. De Dumnezeu ne e frică, pe Isus îl iubim. Dacă ceea ce vreţi este ca oamenilor să le fie frică, nu vă aşteptaţi să fie de acord să vă plătească nişte pensii la care ei nici nu visează. Dacă v-aţi propune ca oamenii să vă iubească şi să vă respecte, s-ar putea să fie de acord şi cu privilegiile financiare.
Expozeul ăsta ar putea continua încă mult şi bine. Degeaba face CSM ghiduri despre comportament, cât timp o să îl respecte doar cei care oricum o fac deja. Nu cu ghiduri se pot impune cele de mai sus şi altele pe care nu le-am spus. Din punctul ăsta de vedere, CSM şi IJ şi-au ratat complet menirea. E greu însă să găsiţi susţinere de la cei pe care, ca sistem, nu ca indivizi, îi trataţi cu superioritate şi le scuipaţi coji de seminţe în cap. Nu ştiu dacă ce scriu eu aici o să schimbe ceva, ştiu însă că sunteţi cititorii mei fideli şi poate ceea ce scrie mai sus e o explicaţie pentru ura revârsată în ultimele zile. Keep calm, că o să vă taie nimeni pensiile. În schimb, după ce ieşiţi din protest, eu o să primesc în continuare 5.000 lei amendă că mi-am reziliat contractul cu un client care nu m-a plătit. De la un judecător care fi liniştit pentru că ar o situaţie financiară bună şi stabilă.

sursă: raduchirita.com

1 COMENTARIU

  1. Stimate domnule avocat, eu sunt judecător la un tribunal ce nu este din Ardeal. Ceea ce relatați dvs. este real, dar nu reprezintă consecința autosuficienței judecătorilor, ci a conduitei pretinse din partea lor de către instituțiile ce se ocupă cu formarea profesională, cu cariera judecătorilor, cu răspunderea disciplinară a acestora, instituții care de la jumătatea anilor ‘90 și în continuare până în prezent au construit în mintea jucătorilor spaima de a fi considerați părtinitori. S-au “educat” toate generațiile în sensul de a nu fi prietenoși, amabili, înțelegători, calzi, umani până la urmă, sub amenințarea că astfel de conduite constituie dovada lipsei de imparțialitate. Un exemplu personal: în anii 2013-2014 am avut un dosar foarte greu, cu 41 de inculpați și multe părți vătămate. Avocații erau mulți și din 7 zări, unii foarte ocupați, alții din oficiu etc. Am încercat să le ușurez munca și dumnealor, dar indirect și mie, le-am făcut comunicările pe e mail, am acceptat zile și ore de ședință care să li se plieze pe agende, încât să judecăm dosarul, nu sa-l amânăm pentru lipsa de apărare. Am fost așteptată de câteva ori de procurorul DIICOT la ieșirea din sala de ședința, pe culoarul din spate, de o manieră mafiota și apostrofată că “prea îi bag în seama pe avocați” și că “îi învăț obraznici”, iar în cele din urmă am fost amenințată cu reclamația la inspecția judiciară. Nimeni nu vrea sa fie acuzat de nimic și considera ca o atitudine complet indiferenta și dezinteresată în raport cu nevoile avocaților și ale părților asigura liniștea profesională. Așadar, aici va contrazic, nu este o problema cu judecătorii, ci cu sistemul care îi formează, îi construiește și îi folosește ca atare. Vă doresc numai bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here