Fostul europarlamentar Cristian Preda anunţă marți, pe Facebook, că demisionează din PLUS, partid condus de Dacian Cioloș.

„Constrângeri de natură profesională mă împiedică să mai fiu membru al unui partid. Am fost ales decan al Facultatea de Științe Politice a Universității București și mi s-a reproșat că sunt afiliat la Plus. Reproșul e îndreptățit.

Deși nu am folosit niciodată o retorică de partid la vreun curs sau seminar și nici nu am impus o logică partizană administrării facultății, strict formal vorbind, nu pot să mă aflu în fruntea unei instituții de educație și – simultan – să fiu parte a unei organizații care-și propune să ia puterea.

Cu atât mai puțin atunci când instituția respectivă e o facultate de științe politice. Am părăsit, de aceea, partidul condus de Dacian Cioloș”, anunță Cristian Preda pe facebook.

Pe 29 ianuarie 2019, Cristian Preda, fost membru PDL și ulterior PMP, anunța că s-a înscris în PLUS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.