Fostul vicepreședinte al PNL Hunedoara și fost patron al Clubului Sportiv Jiul Petroșani, a fost condamnat, miercuri, de către magistrații Tribunalului din Hunedoara, la la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate şi şantaj.
În acest dosar, Alin Simota a fost trimis în judecată, alături de alţi 13 inculpaţi, de procurorii DIICOT Alba Iulia, care susţineau că la cererea acestuia ar fi fost executate acte de violenţă şi răpiri.
Celelalte 13 persoane sunt Constantin Cristian Litera şi Cătălin Penciuc, bodyguarzii omului de afaceri, Florin Vociu Micluţă, Silvan Cornelius Toma şi Daniel Dincă, dar şi Mihai Eminovici Ciobanu, Ioan Petru Moldovan, Mircea Mihăiţă Varodi, Florin Ioan Muntean, Gheorghe Bota, Zorin Avram, Claudiu Alin Anghelina şi Simina Mirela Pintican, fostă Litera, informează banatulazi.ro.
Intanța a stabilit: „Contopeşte pedepsele stabilite pe fond cu pedepsele care fac obiectul sentinţei penale nr. 1387/2017 a Judecătoriei Deva şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare”. Dinpedeapsă au fost scăzute perioadele executate în stare de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu, de la data de 11 iunie 2013 până la data de 14 decembrie 2015 şi de la data de 25 iulie 2017 până la data de 19 decembrie 2017.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2006-2012, cei 14 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, specializat în şantaj şi fapte de violenţă.
Într-un comunicat remis de către DIICOT se arată că reţeaua acţiona în principal în judeţul Hunedoara, unii dintre membrii acesteia fiind prosperi oameni de afaceri din Valea Jiului, administrând societăţi comerciale şi finanţând activitatea clubului de fotbal Jiul Petroşani.
DIICOT mai susține că din 2008, membrii reţelei au fost implicaţi şi în comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, fiind îndrumaţi în acest sens de complici angajaţi în sistem.
Alin Simota a fost consilier local PNL la Petroşani, iar în mandatul 2008-2012 a fost consilier judeţean la Hunedoara, el fiind şi vicepreşedinte al PNL Hunedoara.
Decizia Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
[…] citeste mai mult pe aici […]