Un bărbat din Ilva Mare, Cornel Saicu, şi-a violat fiicele vitrege timp de cinci ani şi era la un pas de a-şi nenoroci propria fiică, în vârstă de doar 11 ani. Mai mult decât atât, ambele fete au rămas însărcinate, dar au fost obligate să avorteze. Adevărul a ieşit abia acum la iveală după ce fata cea mare a dat totul în vileag, ajutată fiind de soţul ei. Mama fetelor a ştiut de tragedia fetelor, dar a tăcut.
Saicu are antecedente penale, el mai fiind condamnat la 13 ani de închisoare pentru incest, după ce şi-a violat o altă fiică pe care o are dintr-o căsătorie anterioară. Iniţial a fost reţinut pentru 24 de ore, dar zilele trecute, bărbatul a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Poliţiştii judiciarişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN) l-au arestat la începutul săptămânii trecute pe Cornel Saicu, în vârstă de 52 de ani, care în perioada 2005 – 2010 şi-a violat în mod repetat fiicele vitrege – Rodica (19 ani) şi Viorica (16 ani).
Potrivit anchetatorilor, Maria Saicu, mama celor două fete a ştiut ceea ce s-a întâmplat în tot acest răstimp, însă nu a spus nimic de frică să nu fie omorâtă.

Cinci ani de coşmar

Cea care a dat totul în vileag a fost fata cea mare, Rodica. Hotărâtă fiind să pună capăt coşmarului şi fiind ajutată de soţul ei, Lucian Mocan, ea a depus o plângere penală împotriva lui Cornel Saicu. Prin dezvăluirile pe care Rodica le-a făcut poliţiştilor, ia sfârşit şi umilinţa la care a fost supusă sora ei Viorica, în vârstă de doar 16 ani, şi ea violată de tatăl lor vitreg. Totodată, Rodica a prevenit şi cea de-a treia tragedie, întrucât Saicu a încercat, în repetate rânduri, să o violeze şi pe Letiţia, fetiţa, în vârstă de doar 11 ani, pe care o are cu actuala soţie.
Rodica este acum femeie căsătorită, deşi are doar 19 ani. Lucian Mocan este cel care a îndrumat-o să scoată la iveală oribilele fapte ale tatălui ei vitreg. De altfel, în prezenţa jurnaliştilor, tot Lucian a fost cel care a povestit despre anii de coşmar trăiţi de cele două surori.
Pentru Rodica, coşmarul a început acum cinci ani, când abia împlinise 14 ani, taman între Crăciun şi Anul Nou. Fata intenţiona într-o seară să meargă la un bal, dar cum mama nu era acasă, cel care trebuia să îi „semneze biletul de voie” era Cornel Saicu, tatăl vitreg. Acesta a pus însă o condiţie de-a dreptul stupefiantă – fata avea voie să meargă la bal doar dacă întreţinea relaţii sexuale cu el. Apoi a ameninţat-o cu moartea dacă spune ceva despre ceea ce i-a făcut. Cel puţin asta povesteşte soţul Rodicăi. „El (n. r. – Saicu) s-a legat prima dată de ea (n. r. – Rodica) de Crăciun. A fost un bal. El a spus da, dar numai dacă îi oferă o partidă de sex”, a povestit Lucian anchetatorilor, dar şi jurnaliştilor. Rodica, într-o primă fază a luat drept glumă propunerea tatălui său vitreg, dar când şi-a dat seama că bărbatul vorbea serios nu a mai putut face nimic. De faţă era atunci, potrivit lui Lucian, şi sora mai mică a Rodicăi – Viorica. „În pat cu ei era şi Viorica, dar ea nu a putut să facă nimic”, a mai spus soţul Rodicăi.

Şi violată, şi bătută

Din nefericire, acesta a fost doar începutul seriei de violuri pe care Rodica a fost nevoită să le suporte din partea lui Saicu, iar dacă uneori s-a împotrivit fata a avut de suportat şi violenţe fizice crunte. În plus, la cinci luni de la debutul acestor monstruozităţi, Rodica a rămas însărcinată, dar a fost dusă de Saicu la Vatra Dornei. Acolo, sub pretextul că fata ar fi avut o relaţie cu un băiat care şi-a băut joc de ea şi mai apoi a părăsit-o, a dus-o cu ajutorul unei rude la un medic pentru a-i întrerupe sarcina. „I-a spus la soţie (n. r. – Maria Saicu) că merg la Vatra Dornei după motorină. Şi s-au dus la o naşă de-a lui, Doina, şi ea i-a spus unde să meargă. (…) A dus-o la spital şi atunci a avortat. Asta s-a întâmplat în perioada mai – iunie 2005”, a mai spus Lucian Mocan. Ca să nu spună nimic nimănui, se pare că Saicu i-a promis fiicei sale vitrege că o lasă în pace şi nu se va mai atinge de ea niciodată. Nu s-a ţinut însă de cuvânt, încercând la scurt timp să o violeze din nou pe Rodica. Pentru că fata nu a mai vrut sub nici un chip să-l mai lase să se atingă de ea, Saicu a bătut-o crunt cu o centură de militar. „Atât a bătut-o, că tot a rupt-o, de nu mai aveai unde să pui mâna”, a mai destăinuit Lucian. În cele din urmă, ca să scape de fiara cu chip de om, Rodica şi-a luat lumea în cap şi a fugit ascunzându-se la o mănăstire din apropiere. Acolo l-a cunoscut pe Lucian, cu care avea să se căsătorească la scurt timp.

Următoarele pe listă, Viorica şi Letiţia

Viorica nu a scăpat nici ea de ghearele lui Saicu, fiind şi ea abuzată sexual de tată vitreg, tot după ce a împlinit 14 ani. Fata a rămas şi ea însărcinată şi, precum sora ei, a fost dusă la medic pentru întreruperea sarcinii, de data aceasta la Năsăud. Viorica a fost şi ea bătută crunt de Saicu, cu biciul chiar. Mai grav este, potrivit lui Lucian, că despre violenţele fizice pe care le-au îndurat cele două fete, erau în cunoştinţă de cauză atât tatăl lor natural, cât şi celelalte rude din partea acestuia. Nimeni însă, nu a luat nicio măsură.
Următoarea la rând ar fi fost Letiţia, fata pe care Saicu o are din căsătoria cu Maria Saicu. Bărbatul nu a ţinut cont de nimic, nici măcar de faptul că fetiţa are doar 11 ani. A încercat de câteva ori să o abuzeze şi pe micuţă, dar, spre norocul acesteia, nu a reuşit.
De toată tărăşenia, Lucian a aflat abia după două luni de la căsătoria sa cu Rodica şi atunci s-a hotărât să stopeze calvarul fetelor, deşi, spune el, a fost ameninţat cu moartea.

Mama ştia de abuzuri

Maria Saicu, mama fetelor, a aflat de la început ce se întâmpla cu fetele ei. Cel puţin asta au spus Rodica şi Lucian. Şi femeia a recunoscut, într-o primă fază, că ştia. „Am ştiut. Tot am ştiut, de la început (n. r. – din 2005). Dar mi-a fost frică, atât era de violent… şi uite aşa, tot am ascuns şi nu am spus nimănui”, a spus Maria Saicu. Când soţul ei a abuzat-o prima dată pe Rodica, Maria Saicu nu era acasă. Tocmai născuse un copil şi era încă la maternitate.
La poliţie nu a mers, pentru că, spune femeia, a fost ameninţată, iar să plece cu fetele de acasă nici măcar nu i-a trecut prin cap. „Să le iau să plec de acasă, nu am avut unde pleca”, a spus Maria Saicu. „Făcea rău şi era violent, mai ales când bea. Mă bătea de mă învineţea şi pe mine… de câte ori…”, a mai adăugat femeia, cu jumătate de glas.
Deşi iniţial Maria Saicu a declarat că a aflat cam de la început de abuzurile soţului asupra fetelor ei, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ BN, agent principal de poliţie Claudia Rădoi, ulterior ea şi-a schimbat declaraţia. Mai mult decât atât, şi Rodica împreună cu Lucian şi-au schimbat declaraţia şi susţin acum că femeia nu ştia nimic şi că ar fi afla abia de puţin timp. „Probabil o fac doar ca să o protejeze”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Maria Saicu ar fi în faţa anchetatorilor la fel de vinovată, chiar dacă numai moral, întrucât violurile s-au petrecut asupra unor minore, au fost repetate, a cunoscut evenimentele şi le-a ascuns, favorizând astfel infractorul. Singura ei circumstanţă atenuantă este ameninţarea permanentă sub care a trăit din cauza soţului ei.
Despre antecedentele bărbatului ei, Maria avea cunoştinţă doar pe jumătate. Ştia doar că a fost închis, dar nu şi din ce cauză.

„Nu am abuzat prin forţă”

Monstrul cu chip de om, Cornel Saicu, este destul de senin şi spune că nu este el de vină. Vinovate, în opinia lui, sunt fetele, care i-ar fi făcut avansuri. „Nu, nu le-am violat. Nu am abuzat prin forţă. A fost ceva de acord. Probabil că felul lor de a fi, de a se lipi de mine… nu ştiu… Normal că se învârt toate împotriva mea. Dar, partea lor de vină o au ele. Pentru că dacă eu am vorbit sau am cerut ceva, nu trebuiau să fie de acord. Am vorbit şi au fost de acord”, a declarat Cornel Saicu, în momentul arestării.

Are antecedente penale

Cornel Saicu, originar din Ilva Mare, este în vârstă de 52 de ani. Maria Saicu este a doua lui soţie, cu care are trei copii. Din prima căsătorie, bărbatul mai are cinci copii. Acum este domiciliat în comuna Măgura Ilvei, sat Arşiţa.
Faptele pentru care este învinuit nu sunt primele de acest gen, bărbatul mai având la activ o condamnare de 13 ani pentru incest, el violându-şi o fiică din prima sa căsătorie. Din câte se pare, fosta sa soţie nu stat însă pe gânduri şi l-a dat pe mâna justiţiei. Sentinţă pronunţată de Judecătoria Bistriţa pe 20 octombrie 1992. Din cei 13 ani primiţi, Saicu a efectuat doar opt. Acum, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 25 de ani, la care va fi calculat şi restul rămas de data trecută.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.