Reprezentanții companiei Alpiq, frmă care se ocupa de cumpărarea de energie ieftină de la stat, pe care i-o vindea, tot statului român, mai scump, au declarat că vor părăsi România din cauza instabilității economice.

De asemenea, grupul de afaceri a pierdut la Tribunalul Arbitral Internațional de la Washington un proces în care ceruse Ministerului Energiei despăgubiri de peste 1,8 miliarde lei.

„Alpiq Group confirmă că Alpiq Romindustries a renunțat la licențele românești. Alpiq Romindustries s-a retras de pe piața românească la finalul anului 2018 (când a depus cerere de retragere a licenței la ANRE – n.r.) din rațiuni strategice. Alpiq își concentrează activitățile pe alte piețe-cheie europene. Mediul legal și de reglementare din România implică în prezent riscuri relativ mari pentru businessul cu electricitate”, a declarat, pentru Profit.ro, purtătoarea de cuvânt a grupului Alpiq, Sabine Labonte. Potrivit datelor ANRE, Alpiq mai poate opera în România doar prin subsidiara cehă Alpiq Energy, care grație licenței sale de la Praga are dreptul de a participa la piețele românești de energie electrică. Grupul Alpiq operează business-uri integrate în sectorul energetic, fiind concomitent producător, furnizor, trader și consultant în  designul soluțiilor de optimizare a consumului de energie. Elvețienii dețin mai multe active de producție, constând în hidrocentrale, termocentrale și parcuri eoliene și solare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.