Până în anul 2015, în județul Cluj, exista un singur adăpost pentru femeile abuzate, ce era situat în localitatea Câmpia Turzii şi nici un furnizor de servicii integrate capabil să rezolve un spectru larg de probleme cu care se confruntau victimele violenţei domestice. Din acest motiv, Asociația Atena Delphi a accesat fonduri norvegiene în valoare de aproximativ 125.000 euro, bani investiți într-un adăpost pentru victimele violenței domestice, dar și pentru consiliere psihologică, juridică și caravane de informare.

Datorită lipsei unui centru pentru femeile abuzate de partenerii de viață, Asociaţia Atena Delphi a înfiinţat în anul 2015 un Centru de Recuperare, adăpost, şi un Centru de Consiliere pentru victimele violenţei domestice, structuri menite să vină în întâmpinarea nevoilor femeilor şi copiilor care se confruntă cu astfel de situaţii. Acestea au fost realizate în cadrul proiectului „Meriţi să zâmbeşti din nou! – Servicii integrate pentru victime ale violenţei domestice”, proiect desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia PULSE din Bulgaria şi finanţat cu 125.000 de euro prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru a vedea cum își defășoară activitatea respectiva asociație și în ce a fost investită suma de 125.000 de euro, reporterul Gazeta de Cluj a făcut o cercetare și anume a sunat la Asociaţia Atena Delphi spunând că e victima unor abuzuri în relaţia cu parterul de viaţă, pentru a vedea cum pot ajuta aceştia persoanele în cauză. Din conversația telefonică avută cu un reprezentant al asociației a rezultat că aceștia acordă consiliere psihologică și juridică. Reporterul a fost întrebat dacă a depus până acum o plângere la poliție și din ce motiv nu a depus, fiind încurajat să o facă și de asemenea s-a discutat despre o eventuală despărțire de partenerul de viață. În urma convorbirii s-a stabilit și o întâlnire care a avut loc la sediul Budușan și Asociații, strada Baba Novac, acolo unde avocații din Atena Delphi își defășoară activitatea. Cei de la asociație au pregătit pentru respectiva întâlnire un formular cu mai multe întrebări, urmând ca acesta să se analizeze gravitatea situației pentru a stabili ce măsuri trebuie luate.

Primăria nu se implică

Coordonatoarea Asociației Atena Delphi, avocata Luiza Budușan, spune că au accesat fonduri norvegiene în valoare de 125.418 euro pentru un proiect în perioada 2015-2016, pentru a închiria o casă cu șapte camere, unde victimele abuzurilor domestice să poată fi găzduite până la rezolvarea problemei. Această locuință era situată pe Calea Turzii. După terminarea proiectului, cei de la Atena Delphi au fost nevoiți să renunțe la acel adăpost, dar până la urmă au găsit o soluție, au accesat fonduri de laAvon Cosmetics cu ajutorul cărora acum închirează o altă locuință, dar mai mică, cu trei camere. Locația actualului adăpost este secretă pentru siguranța victimelor. Luiza Budușan a declarat că sunt momente când locurile sunt insuficiente și nu pot să mai primească și alte femei care sunt în pericol. De asemenea, aceasta și-a declarat nemulțumirile cu privire la faptul că Primăria Cluj-Napoca nu face absolut nimic pentru aceste femei, considerând că ar fi de datoria Primăriei să asigure aceste adăposturi pentru victime.

Femeile abuzate nu primeau nici o şansă la o viaţă normală

Înainte de începerea proiectului, la nivelul judeţului Cluj exista un singur adăpost pentru femeile abuzate, ce era situat în localitatea Câmpia Turzii şi nici un furnizor de servicii integrate capabil să rezolve un spectru larg de probleme cu care se confruntau victimele violenţei domestice. Nevoia de intervenţie pentru victime era acuta, iar la nivelul entităţilor care gestionau acest lucru nu existau protocoale de colaborare care sa asigure o soluţionare a problemelor cu care victimele se confruntau. Proiectul finanțat de Fundaţia PULSE şi-a propus să dezvolte asociaţia astfel încât să devină o structură de referinţă în domeniul furnizării de servicii integrate: sociale, psihologice, juridice si adăpost pentru victime ale violenţei domestice din judeţul Cluj.

În cadrul proiectului a fost infiinţat un serviciu de consiliere şi recuperare, ce furnizeaza servicii pentru 44 de victime ale violentei domestice (pentru persoane între 22 si 51 de ani): consiliere psihologică, grupuri de suport, asistenţă socialăşi intermedierea relaţiilor cu autorităţileşi consiliere juridică. 18 victime si 35 de copii au primit servicii de adăpost. Schimbări efective observate în vieţile celor care au beneficiat de aceste servicii: conştientizareasituaţieiîn care victimele s-au aflat şi a impactului şiconsecinţelor acesteia asupra familiei în integritatea ei, posibilitatea de a ieşi din situaţiaîn care s-au aflat, depăşirea impedimentelor constituite de mentalitatea proprie şi a celor din jur, a dificultăţilor de ordin material. Majoritatea victimelor au găsit aici sprijin si încurajare pentru a identifica în mod active o ieşire din situaţiaîn care se află.

Centrul de recuperare nu este doar un loc în care victimele se ascund de agresori, ci împreună cu Centrul de Consiliere formează un cadru organizat în care acestea primesc informaţii, învaţă săişidepăşească problemele şi temerile, conştientizează că au drepturi şi redevin oameni puternici, capabili să pornească o viaţă nouăşi să zâmbească din nou.Serviciile furnizate de asociaţie sunt oferite gratuit victimelor şi constau în primire şi găzduire temporară, asistenţă socială, consiliere juridicăşi psihologică, psihoterapie, grup de suport, informare şi orientare.Aceste servicii sunt destinate femeilor care se găsesc într-o situaţie de violenţă domestică, fie ea fizică, emoţională sau sexuala, ori toate acestea, şi care au nevoie de ajutor pentru a reveni la o viaţăîn care le sunt respectate drepturile.Astfel, se urmareşte reducerea unor serii de consecinţe precum traumele fizice şi psihice, probleme de ordin emoţionalşi psihic, izolarea de societate, deprimare, neîncredere, lipsă de respect faţă de propria persoană, imposibilitatea de a se autoafirma şi chiar moartea.

Misiunea Asociaţiei Atena Delphi este apărarea drepturilor soţilor, victime ale violenţei domestice, precum şi facilitarea consilierii psihologice şi juridice ale acestora, apărarea drepturilor copiilor, protecţia lor împotriva oricărui abuz şi a dreptului tuturor persoanelor la o viata intr-un mediu sanatos.

Proiectul adresează în mod direct problematica violenţei domestice, care există în contextul social ca şi subiect referitor la drepturile omului înca din 1948, chiar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevăzând dreptul tuturor oamenilor (femei, barbaţi, copii) la viaţă făra violenţă. În momentul de faţă, violenţa domestică reprezintă o încălcare a drepturilor omului recunoscută ca atare de legile naţionale şi internaţionale.

Conform unei estimări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Romania una din patru femei a fost victima violenţei în familie sau în cuplu pe parcursul vieţii, lucru care demonstrează faptul că nevoia de servicii de consiliere şi reintegrare este cu atât mai mare.

Beneficiarii indirecţi ai proiectului sunt copiii victimelor violenţei domestice, care vor beneficia atât de serviciile de găzduire, cât şi de consiliere psihologică, dacă aceasta este necesară. Printre beneficiarii indirecţi ai proiectului se numărăşi cei 100 de membri ai comunităţilor rurale care vor participa la campania de informare şi sensibilizare cu privire la subiectul violentei domestice, precum şi cei 9.000 de cetăţeni care vor fi informaţi despre acest domeniu.

26 de ordine de protecție în ianuarie și februarie

Conform IPJ în primele două luni ale anului 2019 au fost emise 26 de ordine de protecţie provizorii de către poliţiştii clujeni. Toate aceste ordine vizează bărbaţi, victimele fiind femei. De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazurile de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil cinci zile, astfel încât victima nu va mai putea fi nevoită să aştepte unul incuviinţat de judecător.

În cadrul intervenţiilor, poliţiştii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor şi pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabileşte dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în persicol.

Primele şapte întrebări se referă la situaţii de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări: “Agresorul a încercat vreodată să vă ucidă?”, “A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau “În urma acestui incident ați suferit leziuni? Echimoze, excoriații, plăgi tăiate/înțepate/împușcate, arsuri, mutilări, altele?”

Dacă la două din primele șapte întrebări răspunsul este afirmativ, polițistul va încadra situația ca având un “risc imitent pentru victimă” și va putea emite ordin de protecție provizoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.