Ioan Cenean, un om de afaceri îndrăgostit de piscicultură regretă enorm că a avut naivitatea să ia în chirie lacurile Geaca III, Sucutard I şi Ţaga. Totul, pentru că în cinci ani pagubele sale făcute de  braconierii din zonă au ajuns uriaşe, la nivelul zecilor de tone de peşte. Hoţii, când nu sunt lăsaţi să pescuiască îi fură, distrug utilajele şi maşina personală, iar în final atentează până şi la integritatea sa fizică. Păgubitul susţine că  poliţia e permanent de partea lor şi i-a aplicat deja 28 de amenzi pentru taxare ilegală a pescuitului sportiv, deşi el administrează lacurile şi plăteşte redevenţele la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Totodată, arată că şi Parchetul Gherla amână, în mod ciudat, soluţionarea cazului său.

 

„A doua zi după închiriere braconierii adunau deja peştii cu sacul”

Povestea lui Ioan Cenean legată de pasiunea sa pentru peşti începe în anul 2000.  Ne mărturiseşte acest lucru pe coridoarele I.M.L. Cluj, unde s-a prezentat pentru o lovitură încasată la finalul săptămânii trecute din partea unor braconieri, în zona lacului Geaca III, pe care l-a închiriat de la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură.

joi-braconierii-i-au-spart-lui-cenean-ma_ina-cu-un-topor

Zâmbeşte trist şi ne relatează, cu umor şi autoironie, experienţa sa amară avută cu peştii – sau mai bine zis cu oamenii din jurul lacurilor de pe Valea Fizeşului: „La începutul mileniului aveam în firmă un excavator şi un excavatorist de mare talent şi l-am rugat să-mi sape o baltă în localitatea Tăuşeni ca să-mi deschid un iaz de peşte. Şi am început să învăţ atâtea lucruri despre peşti până ce balta a rămas prea mică la câte am învăţat. Apoi, prin 2010 m-am dus pe Valea Fizeşului, la Geaca, la Tăul Popii, unde se pescuia de zor. Mi-am cumpărat reproducători, la care cei de la „Piscicola” Cluj, impresionaţi de pasiunea mea m-au întrebat dacă cumva nu vreau o baltă mare… Şi am închiriat până la urmă – nu una, ci trei: Geaca III, Sucutard I şi lacul cel mare de la Ţaga”. Arată mai departe că, entuziast, a populat chiar de la început, cu trei tone de peşte lacul Sucutard I şi apoi a continuat ulterior, în fiecare an, să populeze toate lacurile aflate în administrarea sa. Însă, curând, s-a trezit că a investit într-o afacere teribil de păguboasă: „La un control de zi am realizat că cineva dăduse drumul la apă, aceasta curgea pe pârâu în jos şi era plin de braconieri acolo care culegeau peştii cu sacii. Asta a fost a doua sau a treia zi după ce-am închiriat lacurile, în 2010. Am sunat atunci imediat la 112, a venit şeful de post din Geaca, domnul Boca şi acesta, spre marea mea surprindere, nici măcar nu i-a legitimat pe braconieri. Deci lui i s-a părut normal să se deschidă călugărul ca să se fure peştele. A fost primul lucru întâlnit aici care nu mi s-a părut a fi în regulă”. Cenean afirmă că după această păţanie şi-a căutat paznici, văzând că e vorba de un grup organizat de hoţi, provenind chiar din zonă, care nu se ascunde de nimeni. Susţine pe propria răspundere, indiferent de consecinţele vorbelor sale că, fiind credul, s-a sfătuit cu poliţistul din comună iar acesta i-a recomandat un paznic despre care mai apoi s-a “prins” că e pe-o mână cu hoţii – dar şi cu el.

hotii-de-peste

Grupul organizat de infractori se dezlănţuie

”Curând au început furturile şi spargerile: o motopompă “Honda”, de patru ţoli, în valoare de 5.500 lei. Toată lumea din zonă ştia autorii numai poliţia, nu. Apoi a urmat un container metalic, unde-mi ţineam plasele de pescuit, motoarele de barcă, năvodul. Toate mi-au fost furate, într-o noapte, prin 2012.  Am avut o altă motopompă, pe roţi, de la care mi-au furat radiatorul şi acumulatorul. De asemenea mi-au spart casa de zeci de ori, magazia – totul ca să mă determine să plec din zonă”, adaugă omul de afaceri clujean. Între timp, mărturiseşte că un om din sat venea permanent şi taxa ilegal pescarii de pe baltă, sfidător, în paralel cu el, administratorul oficial al bălţii. „Şi totuşi, poliţistul mi-a întocmit 28 de procese verbale pentru că am făcut pescuit sportiv pe lacuri, chipurile, fără să deţin proprietatea respectivă, eu fiind numai chiriaş. Jefuitorii nu recunoşteau S.C.„Piscicola”, proprietarul lacurilor, susţinând că ei sunt posesorii pământului aflat sub luciul de apă, deci sunt îndreptăţiţi să recolteze tot peştele. Ei nu doreau însă să accepte că există însă o lege, aflată în vigoare, care stipulează că nu se retrocedează teren în vii, culturi de hamei sau lacuri, iar lacul nu se poate împărţi, fiind indivizibil”, arată Cenean. Aşa că în curând a urmat braconajul “la liber” al localnicilor, permanent jefuindu-l pe proprietar de zeci de tone de peşte, uneori chiar sub imperiul forţei. Atunci, în luna noiembrie a anului trecut, Cenean hotărăşte să facă un gest disperat pentru a scăpa de hoţi: să-şi mute  peştele de pe Geaca III şi Sucutard I pe Ţaga. A făcut acest lucru după ce a anunţat autorităţile, în prezenţa reprezentantului A.N.P.A. şi a  jandarmilor, sosiţi să le asigure integritatea. Între timp, administratorul studiază cum stă din punct de vedere legal şi situaţia pământurilor de sub luciul de apă ale aşa-zişilor proprietari: “Noi am verificat problema cu titlurile şi am descoperit că nu exista niciun titlu emis legal, înscris în cartea funciară şi mulţi dintre cei care susţin că-i terenul lor au primit teren în schimb. Deci, mint şi nu au niciun drept aici! Anul trecut, prin noiembrie, după ce au plecat jandarmii, până am adunat plasele am şi fost atacaţi de către braconieri. Cum plecam de acolo, intrau în călugăr, manevrau vanele şi închideau apa, fără să le pese că există art. 95 din  Legea Apelor care stipulează pedepse prevăzute cu închisoarea între 6 luni şi 3 ani. Şi fiecare zi de pescuit din cele 3-4 zile cât au durat operaţiunile de mutare a peştilor s-a lăsat cu scandaluri şi bătăi. Fratele meu, cetăţean austriac a fost bătut de hoţi şi aruncat în apă, într-o perioadă când apa era la limita de îngheţ. A venit şi poliţia la faţa locului, de mai multe ori, dar nu s-a găsit niciun vinovat. La rândul meu, tot în perioada aceea am fost lovit şi eu şi aruncat în apă, ca şi fratele meu”. Toată această stare de fapt a culminat joi, 3 noiembrie, când hoţii l-au atacat pe fiul administratorului, aflat în zonă ca să păzească lacul şi i-au spart cu toporul maşina, iar a doua zi după masă, în jurul orei 15.00, l-au atacat chiar pe dl. Cenean, producându-i câteva vânătăi în zona feţei plus i-au pulverizat şi un jet de spray, în faţă. Relatează acesta întreaga tărăşenie: “Vineri am pescuit pe Geaca III şi eram cu remorca încărcată cu bazinele pentru transferul peştilor, pe Ţaga. La un moment dat, am întors în parcarea de pe lac şi am văzut braconieri acolo. Până am mers să văd ce fac respectivii, a sosit şi poliţistul care în loc să acţioneze când aceştia m-au atacat, s-a întors cu spatele. Asta e drama noastră: nu reuşim nicicum să-i convingem pe poliţişti – mână-n mână cu hoţii – nici eu , dar nici experţii care au demonstrat că proprietarul lacului e numai statul român, cel de la care am închiriat lacurile. De altfel, în primăvară, dl. inginer Mircea Bălaş, inspectorul zonal A.N.P.A. a surprins, împreună cu poliţia de la Cluj doi săteni, ambii din comuna Geaca, cu plase de pescuit, ude, în portbagajul maşinii, care au vrut să dispară la apariţia autorităţilor. Li s-au făcut dosare penale celor doi, dar nici până astăzi nu s-a concretizat nimic. Şi eu de zeci de ori i-am prins cu plasele pe lac, sunam la 112, dar poliţia îmi răspundea că nu deţine dovada că i-am găsit cu mâna chiar pe plasă. Astfel, din câteva zeci de dosare unul singur a ajuns la soluţionare, dar numai de către poliţia Ţaga ”. Acestea fiind spuse omul se retrage cu treburi, îngrijorat, lăsându-mă să vorbesc în voie cu inspectorul zonal al A.N.P.A. şi să mă conving de dreptatea sa.

politia-din-comuna

Expertul A.N.P.A. : “E vorba de un grup infracţional organizat”

Ceea ce şi fac, imediat. Aşa că pun mâna pe telefon şi-l apelez pe Mircea Bălaş, inspectorul A.N.P.A. Amabil, acesta arată, fără urme de echivoc faptul că Cenean este cel aflat în deplină legalitate – şi deplânge profund situaţia şi hăul financiar  în care acesta a căzut. Referindu-se la braconierii care îl distrug din punct de vedere material, inspectorul ne-a declarat: “Pot să vă spun că pe data de 21-22 aprilie 2016, având atribuţiuni de control şi protecţie în domeniu, am făcut împreună cu poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj un control în zona Geaca şi Ţaga şi am surprins doi cetăţeni din zonă care aveau în portbagaj 900 de metri de plasă de pescuit tip setcă, monofilament – interzisă prin lege. Era udă, dovadă că stătuse în apă.  Le-am întocmit celor doi dosar penal la Poliţia şi Parchetul Gherla – şi de aici nu mai e problema noastră, ci a autorităţilor”. Apoi, temeinic şi cu răbdare acesta începe să demonteze toate “argumentele” ale aşa-zişilor proprietari de teren: “Terenurile din amenajările piscicole  – cum sunt în cazul de faţă cele de la Geaca şi Ţaga, cu eleşteie în care se desfăşoară activităţi de acvacultură – fac parte din domeniul public al statului român. În conformitate cu Legea 165/2013, cu privire la inventarierea terenurilor, s-a arătat de către inspectorul zonal A.N.P.A., cel care a făcut parte din comisia de inventariere, că aceste terenuri aparţin statului român şi sunt administrate de A.N.P.A şi nu au fost puse la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, cu titlu de rezervă. Aceste terenuri nu fac obiectul restituirii în natură pe vechile amplasamente. Aşa că au fost emise titluri de proprietate cu încălcarea legii. Mai precis, s-a încălcat articolul 4, ind. 1 din Legea nr. 1/2000. Potrivit acesteia, pentru terenurile proprietarilor deposedaţi, persoane fizice, pe care se află bazine piscicole naturale şi amenajate, în funcţie de data aplicării prezentei legi, restituirea se face pe alt amplasament, dacă există suprafeţe suficiente, sau se acordă despăgubire. Aici nu e vorba de braconaj, ci de grup infracţional organizat, iar în zona respectivă se practică furtul pe scară largă, aproape în fiecare noapte, de către oameni care numai cu asta se ocupă. Deci, cred eu, trebuie să intervină organele abilitate – D.N.A. şi Parchetul. Nu mai depinde de mine: ca funcţionar public am respectat ierarhia şi se poate uşor constata cum s-au dat titlurile de proprietate. Când se va face lumină nu ştiu, dar se va face odată. Îmi pare rău de dl. Cenean, are plata redevenţelor la zi la A.N.P.A, se află în deplină legalitate şi, sincer, nu merită această soartă”!

plase-cu-peste-confiscate

14 COMENTARII

  1. Intradevar, sunt persoane care au primit terenuri în alta parte, dar cei cărora li s-a retrocedat pe același amplasament sunt propritari pana la alta decizie a unei instanțe și ar trebui sa primească ceva pt. Terenurile lor cum se întâmplă în Catina pana când oamenii au vândut terenurile.

  2. Deci tipul a monopolizat lacurile Taga si sătenii clar că sunt nemulțumiți. Asta seamănă cu afacerea austriacului care abuziv și cu șmecherii s-a făcut stăpân peste pădurile României. Seamănă si cu șmecheria celor care au ocupat Delta Dunarii, iar localnicii se ling pe degete…

  3. Am senzatia ca Viorel si Kiraly sunt din cei care fura de pe lac sau din prietenii lor.
    Daca tipul are totul legal, politia dc nu face nimic?
    Sa te bata pe prorpietatea ta si politistii sa nu faca nimic?

    • Stați calmi ca nu l a bătut nimeni….încă.oamenii au titluri de proprietate pe terenurile din lac,el in loc sa facă pace și sa cheme oamenii la o înțelegere,învoiala este foarte arogant….iar sincer de când administrează el lacurile pot spune ca lacurile regresează in loc sa prospere…vegetația a ocupat o parte din lacuri populari aproape inexistente mai mult de ochii pescarilor ca sa aibe ce taxa…urmărește doar profit,nicidecum un vis,pasiune cum ii zicea el in reportaj.ma rog eu nu vreau sa fiu de o parte sau de cealaltă a baricadei,fiind născut crescut in zona și fiind pescar de mic am văzut cum treptat s au distrus lacurile…stai o zi întreaga cu betele in apa și nu te întreabă nici un peste in afara de ceva carasei dacă ești norocos,ca cauți acolo….trist.

  4. Terenurile de sub lac au fost ale parintilor si bunicilor satenilor. E absurd ca niste smecheri mana in mana cu ‘statul’ sa vina sa se faca proprietari peste zona cu apa. Nu au procedat bine nici satenii, dar cand de 27 ani astepti niste hartii pentru bunul tau si intre timp vine unul ca asta la tine in curte sa se imbogateasca pe proprietatea ta sa nu il bati de sa ii sune apa in cap?

  5. In aceste sate multi oameni au muncit ca pescari aceasta din urma fiind ocupatia lor de baza dar si principala lor sursa de hrana intrucat agricultura nu le-a adus venituri suplimentare de a se intretine dat fiind pozitia geografica si locatia acestor sate drumurile care lasa de dorit dar si distanta mare fata de centrele urbane pentru a-si valorifica produsele, acest aspect trebuie luat in seama dar si faptul ca in aceasta situatie acesti oameni care ar trebui sa fie proprietari de drept al acestor terenuri de sub lacuri ,unii dintre ei fiind in viata iar altii fiind mostenitori de drept , descendenti al unor oameni care si-au pierdut viata chiar si in razboi este normal ca tin cu dintii de o bucata de pamant .Au mostenit din mosi stramosi aceste terenuri si nu au fost repusi niciodata in drepturi si nici macar despagubiti, intrucat mai toti cei implicati in a rezolva retrocedarea lor ar fi vrut sa puna mana pe ele .Oare sa mananci un mar dint-ro livada de pe terenul tau este o infractiune ? La ora la care acesti investitori au concesionat luciul de apa lacurile erau complet goale?Var deranja sa-mi fac un lac pe gradina dumneavoastra si sa nu primiti nimic in schimb? Stiati situatia acestor lacuri si totusi………Investitiile acestor concesionari impreuna cu Piscicola au fost zero barat ,ciclul natural de perpetuare al speciei a depasit cu mult popularea cu peste a investitorilor .In schimb s-a taxat pescuitul sportiv pentru profit maxim. Lipsa de interes (mai putin taxa) se reflecta prin lipsa amenajarii locurilor de pescuit,colmatarea lacurilor,pana si scandurile din diguri au peste 20 ani,lipsa barilor de protectie in jurul digurilor,treptele rupte pe care acum cativa ani a cazut pierzandu-si viata un unchi de-al meu,atunci ati sunat la 112? ,a-ti chemat politia sa marturisiti ca din proasta administare a digului s-a intamplat asta si va simtiti vinovati ?………..Oare cine are drept asupra lacurilor………. ?dragoste cu forta nu se poate !
    Legea trebuie respectata iar cei care fac legile trebuie sa respecte la randul lor cetatenii acestei tari si dreptul lor de proprietate !Aici totodata condamn furturile si distrugerile !
    Trebuie sa mentionez faptul ca nu sunt pescar,nu sunt mostenitor sau proprietar de teren sub vreun lac dar durerea acestor oameni ma facut sa scriu acest comentariu si nu am nimic cu acest domn Cenean.

  6. Stiati ca din suprafata de 110 ha , 35 de ha este pe numele unui alt proprietar. Acest teren este declarat la serv taxe si impozite din cadrul primariei Taga. Stiati ca d-l Cenean pescuieste cu setca de care se tot vb fiind filmat? Stiati ca d-l Cenean impreuna cu pusca sa vaneaza rate pe lac dupa bunul sau plac, plimbandu-se cu salupa sa personala cu motor termic, interzisa de legea apelor pe care o tot invoca.? D-l de la Anpa este total subiectiv fiind mituit. Iar despre peste ce sa mai vb, cand popula lacul filma si posta pe facebook iar noaptea scotea pestele cu setca.

  7. Am citit cu multa atentie articolul si postarile voastre. Am ajuns la trista concluzie ca este FOARTE grav ce se intampla. Este intr-adevar o zona in care opereaza un grup infractional organizat, tragand aceasta concluzie si numai din postarile si comentariile de la articol. Se pare ca nu-si doreste nimeni sa se dezvolte zona. Cum se poate dezvolta din atata agresivitate fata de un om, care a venit sa investeasca? Peste tot in tara, unde s-au facut retrocedari, zona este moarta… si se pare ca, acelasi lucru vi-l doriti si voi. Investitor batut, lacuri golite, terenuri retrocedate…. ce faceti cu terenurile goale? Plantati porumb?

  8. domnnule Balas cititi mai bine tilul VI privind -Modificarea si completarea Legii1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprieatate asupra terenurilor agricole Art 5.-unde se precizeaza la art.4 dupa alienatul 1 se introduc 9 aliniate noi unde se mentioneaza-PENTRU TERENURILE FOSTILOR PROPRIETARI PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asciative prevazute la art 26 alin 1, pe care s-au aflat la data deposedarii amenajari piscicole in prezent proprietaea statului restirtuirea se fa ce pe vechile amplasamente cu obligatia de a mentine destinatia si acolo unde este cazul functionalitatea acestora.
    nu cunosteti legea247/2005.

    • Stimate domn Pop Aurel/Menix/Matrix, omiteti un singur lucru: la data deposedarii, pe acele terenuri nu erau construite amenajari pisciole. Intrebarea este, cui sa se faca retrocedarea? Braconierilor din zona? Sunt convins ca nu oamenii cinstiti si cu drepturi se duc sa-l bata si sprayeze pe Cenean

  9. domnnule Balas cititi mai bine tilul VI privind -Modificarea si completarea Legii1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprieatate asupra terenurilor agricole Art 5.-unde se precizeaza la art.4 dupa alienatul 1 se introduc 9 aliniate noi unde se mentioneaza-PENTRU TERENURILE FOSTILOR PROPRIETARI PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asciative prevazute la art 26 alin 1, pe care s-au aflat la data deposedarii amenajari piscicole in prezent proprietaea statului restirtuirea se fa ce pe vechile amplasamente cu obligatia de a mentine destinatia si acolo unde este cazul functionalitatea acestora.
    nu cunosteti legea247/2005.

  10. Parerea mea e simpla , un port arma va rog si cand mai intra cienva pe proprietatea dumneavoastra ii somati aveti tot dreptul legal , iar daca aceastia nu fac nimic ii gauriti , cred ca nu ar mai incerca a doua oara sa fure sau macar sa incerce asta dupa ce puneti un gard electric .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.