Un hacker român căutat de ani de zile de către anchetatorii federali din SUA pentru crearea de viruși, hacking, fraude bancare și înșelăciuni prin mijloace electronice, a fost reținut pe aeroportul din Bogota de autoritățile columbiene.

El este urmărit penal în SUA pentru crearea de viruși, hacking, fraude bancare, înșelăciuni prin mijloace electronice. Acuzațiile împotriva sa au fost formulate încă din 2012, potrivit Finance Colombia.

paunescu
Mihai Ionuț Păunescu

În 2013, procurorul general din SUA a spus că „Gozi” este unul dintre cei mai distructivi viruși informatici din istorie.

Paunescu, care era urmărit inclusiv de FBI, este acuzat de procurorii americani că face parte din rețeaua cibernetică care a conceput malware-ul „Gozi”. Acesta era trimis pe mail, iar atunci când fișierul era deschis, se „infiltra” în computere și asigura accesul hackerilor la toate informațiile confidențiale, cum ar fi parole bancare, documente de identitate, coduri numerice personale etc., prin intermediul cărora se făceau, între altele, transferuri bancare frauduloase.

Pagubele produse sunt de ordinul zecilor de milioane de dolari.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, acest virus de tip troian a infectat computerele din Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Polonia, Franța, Finlanda, Italia și Turcia. Printre victime sunt companii multinaționale, bănci și organizații precum NASA.

Mihai Ionuț Păunescu a fost pus la dispoziția Procuraturii Generale a Columbiei după areținerea sa de către poliția națională. Ambasada Statelor Unite a fost contactată imediat pentru inițierea procedurilor de extrădare.

Sursa: Digi24.ro

Citește și: Hackerii au creat site-uri false de internet banking

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.