Un interlop din Cluj Napoca, în vârstă de 30 de ani, membru al clanului Hoca, a fost condamnat la 8 ani de închisoare. El este acuzat că a pus la cale o răzbunare de tip mafiot împotriva fostei iubite și a partenerului acesteia. Cei doi au fost atacați în propria locuință în toiul nopții și tăiați cu un cutter pe față. Bărbatul a fost obligat să-i facă sex oral interlopului, întreaga scenă fiind filmată. Agresorul umilise anul trecut și două echipaj MAI: „Bateți-vă cu mine parte în parte dacă vă ține”.

Părăsit de fosta concubină din cauza bătăilor, bărbatul de 30 de ani și-a ieșit din minți când a aflat că aceasta, alături de care are un copil, a început o altă relație. Femeia se mutase, în luna martie anul trecut, la mama sa. Nici acolo nu a avut parte de liniște, interlopul provocând mai multe scandaluri. Primul episod s-a petrecut în seara de 10 aprilie 2020. În ciuda restricțiilor de circulație din cauza pandemiei, bărbatul s-a deplasat la domiciliul mamei fostei iubite. Pe drum a fost identificat de un echipaj MAI. „Te prind eu singur atunci când nu ești în uniformă”.

Interogat de polițiști și jandarmi, bărbatul a devenit recalcitrant în momentul în care i s-a solicitat declarația pe propria răspundere. El a început să amenințe polițiștii și jandarmii cu bătaia: „nu uita că noi tot aicia rămânem și asta nu rămâne așa”, „te prind eu singur atunci când nu ești în uniformă”, „am mai făcut pușcărie și nu mi-e frică să fac pușcărie pentru tine, te omor”.  Pus sub acuzare pentru ultraj, bărbatul a fost plasat sub control judiciar, fiindu-i stabilite mai multe obligații, printre care și aceea de a nu părăsi localitatea Florești, acolo unde avea domiciliul. 

Scandalurile continuă

În ciuda restricțiilor, a continuat să-și amenințe fosta iubită și să provoace scandaluri, deplasându-se în repetate rânduri din Florești în Cluj-Napoca, unde locuia aceasta. După un astfel de scandal, în noaptea de 28/29 mai, femeia a alertat poliția. Bărbatul i-a sfidat din nou pe agenții și jandarmii sosiți la fața locului, amenințându-i cu o sticlă și invitându-i să se bată „parte în parte”. Pe unul dintre polițiști l-a atacat, încercând să îl apuce de organele genitale, moment în care, ceilalți agenți și jandarmi au intervenit și l-au imobilizat. 

„Striga la noi «ce vă trebuie mă, ați venit pentru ea, v-o chemat ea, vă omor, dați-mi jos cătușele și bateți-vă cu mine parte în parte dacă vă ține p..a». I-am spus să înceteze și să se urce în mașină, însă a început să se agite și mai tare, spunându-ne că nu urcă în mașină și a continuat să ne înjure și să ne amenințe. Când am văzut că era în stare să rupă cătușele de nervos ce era, am solicitat sprijin prin stație la alți polițiști și jandarmi”, a declarat unul dintre jandarmii prezenți la intervenție.

Arestat preventiv

Pe numele bărbatului a fost deschis un nou dosar pentru ultraj și tulburarea liniștii publice, fiind arestat preventiv.  Trimis în judecată, el și-a recunoscut faptele, afirmând că a acționat necontrolat pe fondul consumului de alcool. Pe 17 septembrie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus condamnarea sa la doi ani și două luni închisoare cu suspendare, instanța motivând că „în raport cu vârsta inculpatului, executarea pedepsei în regim de detenție nu ar avea ca efect reeducarea acestuia și formarea unei conduite corecte față de regulile de conviețuire socială, ci din contră, adâncirea comportamentului infracțional al inculpatului”. 

Odată cu pronunțarea sentinței, rămasă definitivă prin neapelare, judecătorii au decis punerea în libertate a inculpatului. Eliberare urmată de răzbunare Ieșit de după gratii, bărbatul a pus la cale un plan pentru a se răzbuna pe fosta iubită, care între timp locuia într-un imobil din Cluj-Napoca împreună cu noul partener.

În noaptea de 27 noiembrie 2020, în jurul orei 3.00, bărbatul s-a deplasat la locuința fostei concubine și, după ce a furat o scară de pe un autoturism parcat în zonă, a escaladat balconul imobilului în care locuia femeia și a spart geamul ușii, pătrunzând în interior.  Fosta iubită și partenerul ei dormeau în momentul în care au fost atacați de interlop. Înarmat cu un cutter, acesta a tăiat-o pe față și pe mâini, lovind-o cu pumnii și picioarele. 

Ulterior, cu același cutter i-a tăiat părul fostei iubite. Șocate de atac, victimele au început să strige după ajutor la ceilalți locatari. 

Viol în plină stradă

Bărbatul atacat a reușit să fugă din imobil, sărind pe geam de la etajul 1, însă a fost urmat de atacator, care l-a prins în zona Pieței IRA din Cluj-Napoca. A fost doborât la sol, lovit cu pumnii și picioarele, iar la un moment dat, agresorul a scos din buzunar același cutter și l-a tăiat pe față și pe frunte. Ulterior, i-a cerut telefonul mobil, pe care victima, de teamă, i l-a înmânat, l-a obligat să se așeze în genunchi și l-a obligat să îi facă sex oral în plină stradă.

Întreaga scenă a fost filmată și transmisă direct pe Facebook Messenger, trimițând filmarea și unui apropiat cu mesajul ironic: „băiat de băiat”. 

Interlopul a chemat poliția

Ulterior, agresorul a șters mesajul. Realizând gravitatea gestului său, bărbatul i-a permis victimei să plece, apoi a sunat la 112 pentru a se autodenunța, așteptând polițiștii pentru a se preda la locul agresiunii sexuale. A fost arestat preventiv, măsura fiind prelungită consecutiv până în prezent. Pus sub acuzare pentru viol, acces ilegal la un sistem informatic, violare de domiciliu, loviri și alte violențe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tâlhărie, bărbatul de 30 de ani nu și-a recunoscut faptele.

A invocat că nu l-a supus la acte sexuale pe iubitul fostei concubine, ci doar i-a solicitat să-i „pupe penisul”, iar filmarea s-ar fi realizat după ce ar fi apăsat din greșeală pe butonul telefonului. Apărarea sa a fost infirmată chiar de înregistrare. Potrivit anchetatorilor, în cele 11 secunde surprinse de camera telefonului, se observă cu agresorul forțează victima să-i facă sex oral. În timpul procesului, atât fosta iubită a interlopului, cât și partenerul acesteia, care în cursul anchetei solicitase 10.000 de euro daune morale „pentru trauma și rușinea trăite”, și-au retras plângerile penale pentru loviri, violare de domiciliu și viol. 

Sentința: 8 ani și 4 luni de închisoare

Procesul însă a continuat pentru infracțiunile la care împăcarea părților nu împiedica tragerea la răspundere. În baza probatoriului administrat, magistrații Tribunalului Cluj-Napoca l-au găsit vinovat și au dispus condamnarea acestuia la 8 ani și 4 luni de închisoare pentru distrugere, acces ilegal la un sistem informatic, ultraj contra bunelor moravuri și tâlhărie, fiindu-i revocată suspendarea pedepsei pentru ultraj, primită anul trecut. Sentința, pronunțată pe 16 septembrie de tribunal, nu este definitivă (preluare libertatea.ro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.