Interlopul brașovean Moisin Alen, încarcerat la Penitenciarul Gherla, i-a făcut o plângere penală șefului de penitenciar, Marin Țiple.

În acest moment, judecătorii clujeni analizează care instanță este competentă să se ocupe de dosarul respectiv.

Alen Daniel Moisin este cunoscut ca lider al lumii interlope din Brașov, care s-a „remarcat” de-a lungul timpului prin metodele deosebit de violente cu care a acţionat în derularea unor activităţi infracţionale (tulburarea liniștii publice, proxenetism, furt calificat, infracţiuni informatice, infracţiuni contra persoanelor, şantaj, cămătărie, trafic de droguri). În 2009 era cercetat într-un mega dosar în care acționase și în Constanța, iar acum a ajuns să fie prins prin Mexic. Se pare că „pusese” de o altă grupare infracțională specializată în trafic de droguri.

În urmă cu doi ani, Moisin a fost prins în Spania și adus în România.

„Din investigaţiile efectuate a rezultat că inculpatul Moisin Alen Daniel a constituit o structură infracţională de tip mafiot piramidală,  plasându-se în vârful acestei structuri, având ca scop obţinerea unor importante sume de bani din introducerea în ţară a unor mari cantităţi de droguri de risc şi comercializarea acestora. Pe palierul  II al acestei structuri, inculpatul Alen Moisin Daniel  l-a plasat pe finul şi omul său de încredere, inculpatul Maftei Valeriu Adrian, acesta fiind sprijinit activ în desfăşurarea activităţilor infracţionale de către prietena sa, inculpata Giosu Diana.   S-a reţinut că inculpatul Maftei Valeriu Adrian a avut rolul de coordonator al vânzărilor de droguri procurate de către inculpatul Alen Daniel Moisin şi de colector al sumelor de bani provenite din astfel de activităţi“, potrivit rechizitoriul procurorilor.

După luni întregi de filaj, anchetatorii au descins în ianuarie 2017 la locuința lui Moisin, dar și la cele ale membrilor rețelei. Pe lângă droguri, au găsit tablouri valoroase. „Au fost identificate şi ridicate de la membrii reţelei infracţionale un număr de 46 picturi, cel mai probabil sustrase de la colecţionari ai unor state membre U.E., unele dintre acestea datând din secolele XVIII – XIX, a căror valoare totală a fost estimată provizoriu la aproximativ 50.000 euro. Cu aceeaşi ocazie au fost identificate 4 bucăţi de fildeş de elefant având greutatea totală de 53 kg şi o valoare estimată la 53.000 euro“se mai arată în rechizitoriu.

Imediat după percheziții, Moisin a fugit din țară folosindu-se de acte false. A fost localizat şi prins în Madrid la data de 18 februarie 2017. Dosarul este încă pe rolul instanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.