Deputatul Pavel Popescu, împreună cu mai mulți colegi din PNL, propun întreruperea finanțării de la buget pentru UBB și universitățile care întrețin relații cu Institutul Confucius din China. În proiectul de lege inițiat se afirmă că institutele Confucius ar reprezenta ”ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”.
”Cele patru Institute Confucius aflate pe teritoriul României, găzduite de patru universităţi de stat, reprezintă adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale a României. în ţări partenere, acestea s-au dovedit a fi epicentre pentru spionajul chinez şi pentru difuzarea propagandei Partidului Comunist Chinez în societăţile democratice”, afirmă deputatul PNL, potrivit profit.ro.
Liberalul mai arată că: ”Există suficiente dovezi care demonstrează faptul că aceste Institute sunt spaţii în care, având drept paravan o misiune aparent nobilă – de a îi educa pe studenţi şi elevi cu privire la limba şi civilizaţia chineză, pot fi organizate operaţiuni de spionaj în beneficiul guvernului comunist de la Beijing”. În motivarea proiectului este dat ca exemplu cazul directorului Institutului Confucius al universităţii belgiene Vrije Universiteit Brussel (VUB), care a fost acuzat de întreprinderea unor astfel de operaţiuni.
Acest caz a condus la închiderea institutului, rectorul universității afirmând că nu pot exista parteneriate cu entităţi care nu respectă libertatea şi integritatea în cercetarea academică. Deputatul amintește că recent guvernul britanic a anunţat, prin vocea ministrului pentru Securitate, închiderea Institutelor Confucius din întreaga ţară.
De asemenea, este citat directorul CIA, care a vorbit despre necesitatea închiderii Institutelor Confucius, sponsorizate de către Guvernul comunist chinez. Inițiatorul proiectului citează și analiza ”Chinese influence in Romania”’, publicată în august 2022 de către Center for European Policy Analysis, care ar releva faptul că: ”cele patru institute finanţate de Partidul Comunist Chinez în ţara noastră sunt o pârghie importantă pentru consolidarea influenţei acestuia.
Institutele Confucius acţionează, astfel, în sensul consolidării unei elite familiare cu limba şi cultura, formată din universitari apolitici care nu manifestă o sensibiliate aparte pentru drepturile omului sau pentru democraţie în China. Din această poziţie, controlând această elită, în România ca în întreaga regiune centrală şi est- europeană, Partidul Comunist Chinez va continua să promoveze nevoia unei abordări mai relaxate în privinţa drepturilor omului la nivelul comunităţii internaţionale, respectiv o tăgăduire profundă a gravelor încălcări ale drepturilor omului în China – sub stindardul comunist de tristă amintire al pretinsului ”neamestec în politica internă” a unui stat.
Această abordare relaxată se va traduce prin continuarea abuzurilor faţă de minoritatea uygură, respectiv prin încurajarea Chinei să aibă o retorică din ce în ce mai ameninţătoare la adresa Taiwanului”. Prin urmare, proiectul inițiat de liberali prevede că: ”Prin excepţie de la prevederile art. 223, alin. (8) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de învăţământ superior autorizate/acreditare care au parteneriate în derulare cu Institute Confucius sau alte entităţi finanţate de Partidul Comunist Chinez, prin Ministerul Educaţiei din Republica Populară Chineză, nu beneficiază de finanţarea cercetării ştiinţifice universitare de bugetul de stat sau de fonduri externe ne/rambursabile”.
Tot conform proiectului, instituţiile de învăţământ superior respective vor beneficia de fonduri pentru finanţarea cercetării ştiinţifice universitare numai în cazul suspendării/anulării parteneriatului cu Institutul Confucius sau alte entităţi finanţate de Partidul Comunist Chinez, începând cu prima zi anului universitar următor. Aceste prevederi s-ar aplica ”şi în cazul oricărei forme de colaborare cu Institutele Confucius sau cu alte entităţi finanţate de Partidul Comunist Chinez, indiferent de denumirea pe care o adoptă colaborarea/parteneriatul cu acestea”.