Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, propune în criza generată de coronavirus ca pensiile speciale să fie „drastic impozitate”.

„Pensiile speciale trebuie tăiate! Iar banii economisiți să meargă la Sănătate! Foarte mulți români suferă în aceste momente din cauza crizei. Mulți au fost deja trimiși în șomaj tehnic, alții își văd afacerile năruite și un viitor deloc fericit în față. Ei nu trebuie lăsați singuri să suporte efectele grave ale acestei crize, în timp ce alții se bucură în continuare de pensii speciale de zeci de mii de lei.

Este timpul să facem ordine! Impozitarea drastică a pensiilor speciale este prima măsură de bun-simț! Acei bani sunt mai utili azi pentru a cumpăra echipamente de protecție pentru medici, ventilatoare sau alte materiale sanitare de maximă urgență. Voi merge până la capăt și vreau ca acest proiect să treacă cât mai repede prin Parlament. Pentru că solidaritatea nu trebuie doar declarată, ci demonstrată prin fapte!”, a transmis Simonis pe Facebook.

sursă: știripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.