Omul ce și-a dedicat viața comunității este lăsat în aer de primăria comunei în care activează de peste 10 ani. Viorel Circa îi acuză pe cei aflați în funcții de conducere: „Este vorba de preferințe!”
Viorel Circa, și-a început activitatea ca medic de familie în comuna Ciurila, județul Cluj în anul 2009. Nu a preluat fișele sau lista unui anterior medic de familie, la data începerii activității comuna neavând de peste 9 luni personal medical care sa acorde asistenta medicala primara. A renovat din fonduri proprii clădirea cabinetului și a l-a dotat astfel încât să îndeplinească standardele Directiei de Sanatate Publice si a Casei de Asigurari de Sanatate.
Cu dăruire și implicare,în noiembrie 2012, acesta a hotărât să solicite atribuirea în proprietate cu titlu gratuit a unui teren cu suprafața de 1000 mp în vederea construirii unei locuințe și stabilirea definitivă în comună. Cum răspunsul a întârziat să apară, 7 luni mai târziu, în iunie 2013, a fost înaintată o nouă cerere, iar actele au fost depuse a doua oară.
Abia în 2018 a fost primit un răspuns: fondul funciar nu era încă întocmit la nivelul Comunei Ciurila-inventarul terenurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-
teritoriale, din intravilanul localităților și a terenurilor din extravilan rămase disponibile
în urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole. De asemenea, a fost declarat că la data la care se va întocmi inventarul susmenționat de către Comisia locală de fond funciar Ciurila, cererea medicului de familie va fi reanalizată.
Obosit de promisiuni deșarte și sătul să mai aștepte, în ianuarie 2022, Viorel Circa a înaintat alte doua cereri: către Primăria și Consiliul Local al Comunei Ciurila, respectiv către Prefectura județului Cluj – Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Se cerea informarea în legătură cu situația lăsată pe pauză de un deceniu. Viorel Circa voia să afle dacă a fost întocmit inventarul terenurilor, precum și dacă cererea i-a fost discutată la nivel de Consiliu Local. Odată cu luna martie a apărut și răspunsul prefectului- inventarul încă nu a fost finalizat.
„Eu mă bucur ca cei de la Primărie au dovedit pe ce criterii se primesc terenurile.”
„Nici nu știu cum sa încep. După 3 ani de activitate am depus cererea pentru suprafața de pământ. Voiam să fac o casă. Mai așteaptă și polițistul din 2016, iar directoarea școlii din 2013. Suntem duși cu zaharelul de atunci. Există tot felul de motive puerile.”
Trebuie întocmit un dosar de către Primărie, apoi trimis către Comisia de Fond Funciar. Cu toate acestea,10 ani mai târziu, situația este neschimbată. Totuși, doua terenuri sunt deja date în folosință. O alta cerere a fost înaintată, dar respinsă, iar cea a medicului de familie rămâne uitată printr-un sertar.
„Cei care au primit deja terenurile nu au depus cererile înainte. Este vorba despre șeful de post și cumnata acestuia. Eu mă bucur ca cei de la Primărie au dovedit pe ce criterii se primesc terenurile. Dacă știam că aceasta este situația acționăm diferit. Ce fel de încurajare este activarea în mediul rural? Oamenii sunt descurajați!”
Circa Viorel declară și că a evitat judecata – în timpul unui proces nu se pot înainta demersurile.
Legea publicată în 2012 spune ca urmează să facă inventarul suprafețelor și să le identifice pe cele disponibile. Timp de 10 ani nu au avut timp să îl facă, totuși pentru alții nu a contat. Ce bun are o lege în vigoare de 10 ani, dar neaplicabilă?
„Ei îmi spun ca aprobă cererea, dar nu am niciun termen. Este neplăcut. Am întrebat care sunt criteriile și de ce nu se aplică pentru toată lumea. Mi s-a spus să citesc legea. Este vorba de preferințe!
Am luat legătura cu un avocat, dar nu vreau să mă lupt cu morile de vânt. Nu am nicio garanție că voi obține un teren. Totuși nu există niciun conflict între noi și primărie. Pur și simplu nu vor să dea.”
Chiar și un răspuns negativ ar fi apreciat. Deja de 13 ani în serviciu, niciun medic de familie nu a mai stat atât în comună. Să ne întrebăm de ce? Direcția de Ordine și Sănătate Publică urma să închidă cabinetul, însă Viorel Circa a ales să îl modernizeze din banii proprii. Cheltuielile au fost decontate de către ANAF, Primăria dormea. Tot ce a fost cerut în urma a fost un teren, dar și acesta întârzie să apară.
„Știți și dumneavoastră cum e cu doritul, o să primească toți la momentul potrivit”
„Prefectura a respins hotararea de Consiliului căci se află în pășune, iar categoria de folosință trebuie schimbată. S-a hotărât să se facă în următorul interval de timp, maxim 6 luni. Nu depinde de mine, de Primărie sau de alte instituții. Din ce am înțeles eu, Consiliul Local este de acord. O sa identificăm baza legală și o să îl ajutăm.”
Primarul comunei Ciurila este conștient și de celelalte situații asemănătoare din zonă. Acesta susține că intenții bune există și că se dorește să se ofere ajutor. Cu toate acestea, vorbim de un timp de așteptare de un deceniu. „Știți și dumneavoastră cum e cu doritul, o să primească toți la momentul potrivit”.
Diferențele își fac apariția, iar vorbind în continuare despre dreptate și aplicarea legilor în egală măsură pentru toți cetățenii, Popa Teodor Cristinel s-a asigurat că oferă informațiile corecte: „Legea este pentru toți, eu așa gândesc. Fac ceea ce ține de mine ca să îi ajutăm pe toți.”
După aceasta afirmație, întreaga situație a fost pusă pe seama legislației care „s-a tot modificat”. Iar la întrebarea despre diferențele dintre cazuri, cel ce se presupune că luptă pentru întreaga comunitate s-a simțit anchetat și a încheiat conversația pe un ton aprins: „Dumneavoastra mă anchetați aici?”
(Bianca Poenaru)