România se află printre țările cu cel mai mare număr de decese cauzate de coronavirus din Europa, deși există state în care cazurile zilnice de îmbolnăviri sunt de câteva ori mai multe decât la noi. Medicul Beatrice Mahler găsește o explicație complexă pentru acest fapt. Există o serie de elemente care contribuie la rata mortalității, precum problemele de sănătate ale româilor, sau speranța de viață, spune managerul Institutului „Marius Nasta”.
„Cred că trebuie să privim lucrurile puțin mai extins și să ne uităm, pe de o parte, la problemele de sănătate ale populației, la modul în care ele sunt gestionate – și aici ne referim la deficitul de servicii de sănătate uniform repartizate în România, la speranța de viață, care diferă mult dacă ne uităm la București sau ne uităm la o regiune mai puțin dezvoltată din România. Prin urmare, cred că avem cauze multiple, care nu țin neapărat de momentul în care suntem, de îngrijirea pe care noi o acordăm pacienților, ci de problemele pe care le au pacienții, de modul în care au fost ele manageriate, de modul în care și-au urmat tratamentul zi de zi”, a explicat dr. Beatrice Mahler la Digi24 duminică, în ziua în care România a înregistrat 53 de decese, inclusiv al unui copil de 4 ani.
Dr. Mahler: „Cu siguranță pandemia de COVID ne aduce în față o nouă situație legată de infecțiile nosocomiale”
De asemenea, dr. Beatrice Mahler a dezbătut și problema infecțiilor nosocomiale, despre care are încredere că sunt raportate