Un medicinist clujean torturat a ajuns torționar în cadrul Experimentului de la Pitești

Cornel Pop se numără printre cei mai torturați prizonieri din perioada comunismului feroce. El s-a născut în Gârbău, Cluj, pe 3 septembrie 1924 și a activat încă din liceu în grupările de tineret ale Mişcării Legionare. În 1942 a fost chiar condamnat la 8 ani de închisoare pentru că fusese şeful Frăţiilor de Cruce din Târnava Mică. A executat 2 ani. Neintimidat de cei 2 ani de închisoare executaţi, Pop nu a întrerupt legăturile cu Mișcarea Legionară nici în perioada facultăţii între 1945-1947. Astfel, la momentul arestării, în 1949, Cornel Pop era subşef al Frăţiilor de Cruce din Ardealul de Nord şi ajutorul şefului Centrului Studenţesc Legionar din Cluj, lucrând în acelaşi timp cu Serviciul de Informaţii al Mişcării Legionare şi asistând mişcarea de rezistenţă din munţi.

Lista de acuzaţii din 1949 era impresionantă: înaltă trădare, spionaj, asociere la complot, crimă de uneltire prin insurecţie armată cu concursul unor puteri străine, fals în acte publice, uz de fals, port ilegal de armă, înlesnirea trecerii frauduloase a frontierei. A primit o condamnare de 15 ani de muncă silnică. Pop este închis la Securitatea Oradea, penitenciarele Oradea și Cluj, apoi la Penitenciarul de la Pitești.

După luni în şir de tortură continuă la Pitești, din 30 decembrie 1949 până în mai 1950, Cornel Pop nu a mai putut rezista, şi s-a alăturat, în final, agresorilor.

Potrivit mărturiilor, „Pop s-a împotrivit fizic până la ultimele puteri, ripostând cu câte un pumn atunci când era lovit de agresori.”

Prăbuşirea sa a fost folosită de Ţurcanu pentru demoralizarea celorlalţi deținuți:

„Insăşi privirea sa fixă semnala pragul nebuniei. Nu ştiu dacă doar pe mine m-a durut atât de tare faptul că un băiat ca el se prăbuşise la fel de lamentabil cum ne-am prăbuşit şi noi!”, arată mărturiile lui Ştefan Davidescu.

De Paştele anului 1951, Cornel Pop a fost obligat să ia parte în mod activ la pregătirea actelor blasfemice, batjocoritoare care au avut loc la închisoarea Pitești. Tipic pentru procesul reeducării, Cornel Pop s-a transformat într-unul dintre oamenii de încredere a lui Ţurcanu. Cu toate acestea, după transferul la Gherla, în 1951, şi ruperea contactului direct cu acţiunea violentă derulată de echipa lui Ţurcanu, martorii îşi amintesc că părea consumat de regrete, petrecându-şi tot timpul în singurătate. Văzând că unul dintre colegii săi de detenţie, Neculai Popa, nu putea mânca, Cornel Pop a încercat să îl ajute, oferindu-i o bucăţică de halva. Însă cum Popa era prea bolnav, acesta a trebuit să refuze.

 „Părea rănit până în adâncul sufletului de refuzul meu”. Cornel Pop a plecat, trist, fără să spună o vorbă, arată mărturiile lui Neculai Popa în cartea ”Coborârea în iad”, Vremea, 1999

 Cornel Pop a fost condamnat la moarte în procesul „Ţurcanu”, a fost executat în decembrie 1954.