Un miracol: Emil Racoviță vine la Cluj

Când Sextil Pușcariu a acceptat propunerea Consiliului Dirigent de a fi numit Comisar General pentru organizarea Universității Românești din Cluj a fost pe deplin conștient că: “Trebuia dar clădită chiar de la început înalta instituție culturală cerută cu atâta stăruință de generațiile trecute, în care să se dea o pregătire temeinică celor ce sunt meniți să ridice și să întărească frumoasa noastră țară, câștigată cu atâtea jertfe sfinte de sânge”. 

Tot el afirma însa că: „Au fost mulți care n-au crezut cu putință acest lucru, greu de realizat chiar în țări cu o tradiție universitară seculară. Iar dacă totuși a fost posibil ca în toamna anului 1919, la termenul fixat, Universitatea românească a Daciei superioare să-și înceapă activitatea în condițiuni de care avem, cred, dreptul să fim mulțumiți, aceasta se datorește înainte de toate faptului, că în vremuri de prefacere s-au găsit oameni care să aibă curajul să se descătușeze de formele convenționale și să-și asume toată răspunderea pentru faptele lor”.

Cel care avea ”latitudinea să-i facă propunerile ce le crede de cuviință ( Consiliului Dirigent-n.a.)  pentru organizarea Universității”, numit Comisar general ,,pentru că în fosta Monarchie austro-ungară nu era alt profesor universitar român”, ne spune : „Căci un lucru mi-era clar de la început: Sosise vremea ca vechiul Regat, căruia Ardealul îi dase în curs de un veac împlinit, de la descălecarea lui Gheorghe Lazar, pleiada de dascăli și apostoli ai culturei naționale, să întoarcă provinciei desrobite nobila datorie și să-i trimeată ajutorul său frățesc….. Trebuiau, înainte de toate, câștigați, pentru noua Universitate, câlțiva stâlpi puternici, înduplecați câțiva din cei mai de seamă savanți ai noștri, din țară și străinătate, ca să se mute la Cluj, iar în jurul acestor bărbați cu nume și cu experiență universitară să se grupeze cele mai remarcabile talente ale generației tinere de învățați români. Dar la Cluj a fost greu să se realizeze ceea ce s-a întâmplat la Strasburg, unde s-a adunat elita savanților francezi.”

Neavând la dispoziție o asemenea elită Sextil Pușcariu a încercat și reușit să aducă la Cluj o elită de savanți români cu rădăcini adânci în cultura franceză. Și continuă Comisarul general: „Cu atât mai mare este meritul celor ce au părăsit situații strălucite aiurea, ca să dea tot ajutorul lor tinerei noastre Universități – dl. E. Racoviță, o celebritate mondială, părăsește Franța și vechile sale legături științifice de acolo, pentru-ca să se strămute la Cluj împreună cu institutul său de speologie, pe care-l conduce în colaborare cu dl. R. Jeannel, întâiul din seria de profesori francezi cari vin la noi, să ne dea prețiosul lor ajutor; 

Desigur că dintre toți profesorii numiți în septembrie 1919 Sextil Pușcariu se mândrea cel mai mult cu reușita aducerii lui Racoviță la Cluj, care n-a fost de loc usoară, pentru că acesta care avea un statut profesional de invidiat în Franța, va veni la Cluj doar după ce se va convinge că va avea toate condițiile necesare pentru a realiza, în domeniul lui de cercetare, ceva ce nu exista nicăieri la acea dată: primul Institut de Speologie din lume. 

        Pentru a înțelege de ce a fost un miracol venirea la Cluj a lui Emil Racoviță se impune să-i cunoaștem viața și pregătirea la Paris și statutul lui în Franța în acel an de după Marea Unire.

După ce și-a finalizat studiile liceale la Iași unde a avut parte de profesori excepționali ca  Alexandru D. Xenopol, Petre Poni și Grigore Cobălcescu, în 1886, Emil Racoviță a plecat la Paris, împreună cu parinții săi care vor rămâne aici până la încheierea studiilor, cu excepția unor perioade când se vor întoarece în România, la Șorănești, pentru probleme legate de administrarea moșiei strămoșești. Conform dorinței pe care și-o exprimase părintele său, junimistul Gheorghe Racoviță, Emil Racoviță  s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Sorbona, obținând licența în drept în anul 1889. Prea puțin a fost cunoscut faptul că prima licență a lui Emil Racoviță a fost în domeniul juridic. Dar doar reamintind acest aspect al pregătirii lui vom putea înțelege respectul de care se va bucura mai târziu printre profesorii universității românești din Cluj, sau printre politicienii din capitala României, datorită capacității de sinteză și formulare a măsurilor care se impuneau după dezbateri aprinse despre învățământul preuniversitar și universitar clujean, în special, și a celui românesc, în general. 

În același an în care și-a luat licența în drept, răspunzând pasiunii lui pentru științele naturale, s-a înscris la Facultatea de Științe a aceleași faimoase universități. Aici va avea parte de o pleiadă de profesori și cercetători, dar și de mulți colegi cu care va rămâne în relații de prietenie toată viața cum a fost și viitorul profesor de la Universitatea din Cluj, Jules Guiart. 

În anul 1891, obține diploma de licențiat în științe naturale, clasându-se, conform fizicianului Dragomir Hurmuzescu, pe primul loc la sesiunea de examene. Succesul similar a lui Dragomir Hurmuzescu, care-și lua în aceeași sesiune licența în fizică, va fi motiv de mare bucurie și petrecere pentru grupul de studenți români aflați atunci la studii la Paris. Decide să rămână în Franța, pentru a realiza cercetări asupra animalelor marine, întâi în laboratorul de la Roscoff, pe coasta bretonă, iar din 1893, în Laboratorul oceanologic „Arago” al Academiei Franceze de Științe, de la Banyuls-sur-Mer. Teza de doctorat, elaborată sub coordonarea profesorului Henri de Lacaze-Duthiers a fost intitulată Le Lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes (anatomie, morphologie, histologie) – „Lobul cefalic și encefalul anelidelor polichete (anatomie, morfologie, histologie)”, fiind susținută public în data de 25 martie 1896. Susținerea publică s-a bucurat de succes iar reacțiile specialiștilor (Emil Racoviță a întocmit o listă cu …91 de specialiști din întreaga Europă care au primit teza) au fost extrem de măgulitoare.

Bucuria finalizării studiilor doctorale și elanul de a-și continua cercetările aveau să fie întrerupte de nevoia de a se prezenta la Iași pentru satisfacerea serviciului militar. Își va revedea cu bucurie părinții, întorși și ei din Paris după 10 ani cât au fost alături de Emil Racoviță pe timpul studiilor, dar trebuie să accepte și regimul sever de soldat în Regimentul 13 “Ștefan cel Mare”. Acest regim avea să fie îndulcit de comandamentul regimentului, care-i va da doctorului Sorbonei un bilet de voie permanent cu mențiunea ”liber în oraș fără serviciu”. Dar de acest bilet avea să beneficieze doar puțin peste 100 de zile, pentru că la 14 august 1896 primește un alt bilet de voie “valabil până la al doilea ordin” și emis “în virtutea ordinului telegrafic al Ministerului de Resbel…”. Era forma prin care se întrerupea stagiul militar ca urmare a demersurilor din străinătate , inclusiv ale Casei Regale a Belgiei, pentru ca Emil Racoviță să poată participa, în calitate de naturalist/zoolog, la expediția belgiană către Polul Sud. La un an de la primirea biletului de voie, pe data de 16 august 1897, Emil Racoviță se va afla la bordul navei “Belgica”, care părăsea portul Anvers, în uralele mulțimii de pe chei, unde se aflau și părinții săi. Avea să se întoarcă și să beneficieze de faima asociată reușitei acestei expediții  la sfârșitul lunii mai 1899. Era primul naturalist care a intreprins cercetări dincolo de cercul polar austral, iar rezultalele studiilor efectuate vor fi de îndată apreciate de lumea științifică. Chiar dacă la sosirea navei Belgica în portul Anvers, la data de 5 noiembrie 1899, a primit alături de ceialalți 17 membri supravețuitori ai expediției titlul de Cavaler al Ordinului Leopold II al Belgiei, primele organisme științifice care-i vor recunoaște meritele vor fi din România: Societatea Română de Geografie și Societatea Naturaliștilor din România. Și Regele Carol I a ținut să-l decoreze, la 9 decembrie 1899, cu “Steaua României”,  în rang de ofițer. Dar marile onoruri le va primi de la societățile științifice belgiene și franceze. Ceea ce îl va face să fie apreciat de selectul public din capitalele Belgiei și Franței vor fi conferințele susținute în fața unor audiențe de sute de persoane, cu alte sute rămase înafara sălilor, unde cu recunoscutul lui har de povestitor va încânta auditorii cu episoade ale vieții de pe Belgica, care chiar dacă acestea nu erau întotdeauna vesele. Cu cele învățate de la Creangă reușea ,,să facă haz de necaz”. Seria de conferințe va începe în decembrie 1899, cu două prelegeri la Bruxelles, va continua cu altele la Paris, înainte de a reveni la insistențele lui Jules Guiart, la Bruxelles. Va ajunge peste un an să conferențieze și în România, în fața unor audiențe entuziasmate, atât la Atheneul Român cât și la Teatrul Național din Iași. Toate prelegerile au fost urmate de articole de presă elogioase. Menționăm o mică parte din articolul apărut în ziarul “ La Depeche”: “ După cum era de prevăzut, conferința Domnului Racoviță asupra expediției vasului Belgica la Polul Sud a atras, duminică seara, o enormă afluență în sala Arago…..Timp de două ore el ținu auditoriul sub farmecul unui cuvânt deosebit de viu și de spiritual. Relatarea sa a fost un model de descriere exactă, de povestire pitorească, de observație fină și de umor de bun gust”.

 Rolul lui în întreținerea unei atmosfere prietenoase și vesele, chiar în momentele grele de pe Belgica și-a găsit și aprecierea colegilor. Dintre acestea menționăm aici încheierea unei scrisori a celebrului explorator Roald Amundsen, la 2 august 1899: “Închei mulțumindu-ți din toată inima pentru întreaga prietenie și bunătate pe care ai avut-o pentru mine de la început și până la sfarșit în timpul șederii noastre la bordul Belgicăi” . Tot el îi scria 5 luni mai târziu: “Îți amintești că – pe când eram încă înconjurați de imense blocuri de gheață […] – vorbeai de o întâlnire – dacă vom avea norocul să spălăm putina de aici – la expoziția universală de la Paris în 1900. Mă gândesc că  va fi singurul prilej de a te revedea și acesta este motivul pentru care doresc cu ardoare ca ideia să fie înfăptuită”. Poate este aici momentul să menționăm că i s-a propus ocuparea unei catedre la Universitatea din București și organizarea la Constanța a unui laborator de cercetări oceanografice. Declinarea acestor propuneri măgulitoare a făcut-o Emil Racoviță cu gândul la obligațiile contractuale care-i impuneau să valorifice materialul științific în favoarea țărilor care l-au susținut, astfel că va apela la colegii francezi și se va reinstala la Paris și Banyuls-sur-Mer de unde va coordona imensa activitate de valorificare a informațiilor și probelor aduse din expediția belgiană.

Cu data de 1 noiembrie 1890 Emil Racoviță era numit subdirector al Laboratorului maritim “Arago”, la propunerea și insitențele fondatorului acestuia, profesorul Lacaze-Duthiers, și șef de lucrări în cadrul Laboratorului de anatomie comparată de la Sorbona. Prea puțin după aprecierile unor colegi-prieteni, dar imens pentru cineva venit din România. Ca să nu mai fie nici o îndoială că prețuirea  profesorului Lacaze-Duthiers este fără reserve îi va propune lui Emil Racoviță să accepte ca împreună cu directorul Laboratorului Arago, Georges Pruvot, să preia faimoasa revistă “Archives de Zoologie experimentale et generale”. Pentru revitalizarea revistei va veni cu multe soluții organizatorice dar și cu contribuții financiare, inclusiv pe seama unor venituri de la proprietățile din Sorănești, care vor susține și publicarea lucrărilor unor cercetători români. Într-o perioadă când toate aceste recunoașteri științifice îl solicitau la maxim pe tânărul de 32 de ani, care își onorase întotdeauna angajamentele, a primit din nou propuneri de a se reîntoarce în țară, pentru a ocupa o catedră la Universitatea București, dar și pentru a ocupa alte poziții în Franța. Spre dezamăgirea celor care se angajau în asemenea demersuri, Emil Racoviță va rămâne în Franța, la Sorbona și Laboratorul Arago, bucurându-se de cercetările intreprinse în Mediterană, cercetări care-l vor apropia de viața peșterilor, coasta continentală și insulele din sud-vestul Franței fiind pline de asemenea habitaturi spectaculoase. Doar începutul primului război mondial avea să perturbe progresul cercetărilor și apariția revistei. Dar și în aceste condiții au ieșit în evidență calitățile lui de luptător, Emil Racoviță  reușind să asigure continuarea publicării revistei “Archives de Zoologie experimentale et generale” în toată perioada războiului, cu toate dificultățile provocate de acesta, făcând apel la naturaliștii din țările neutre de a susține publicația cu materiale tipografice și abonamente. 

Această perioadă premergătoare Primului Război Mondial a fost o perioadă fastă  pentru Emil Racoviță și dintr-o altă perspectivă acum o va întâlni, pentru a rămâne împreună 42 de ani, adică  toată viața, pe  viitorea lui soție Helene Marie Leontine Boucart. Aceasta îl va însoți de la început, din 1905, în majoritatea expedițiilor din peșterile alese de Racoviță pentru cercetarea mediului biologic din spațiile speologice, care-i vor permite să pună bazele Speologiei ca știință integrată în anul 1907, anul publicării lucrării Eseu asupra problemelor biospeologice, lucrare aparută în  “Archives de Zoologie experimentale et generale”. Aceasta avea să deschidă o serie de lucrări intitulată “Biospeologica”, serie în care vor fi acceptate lucrările unor zoologi, în majoritate francezi, care aderaseră la proiectul lui Racoviță de a integra într-un tot unitar, cel puțin din punct de vedere metodologic, întregul material biospeologic prezent în multe laboratoare, dar mai ales cel colectat de către cei de la laboratorul Arago după cercetarea a peste 500 de peșteri!

La toate recunoașterile internaționale care a acompaniat succesele lui Racoviță trebuie să amintim și evenimentul de la 11 aprilie 1905 când Academia Română l-a primit membru corespondent. 

Prestigiul internațional a lui Emil Racoviță a crescut cu fiecare comunicare a rezultatelor numeroaselor expediții, efectuate împreună cu Rene Jeannel, în peșterile din Franța, Spania, Italia, Slovenia și chiar Africa.  

Emil Racoviță va veni în România la începutul anului 1913, însoțind până la Sorănești sicriul cu corpul neînsuflețit al tatălui decedat la Nice. Cu această ocazie a preluat și răspunderea administrativă totală asupra domeniului moștenit la Sorănești, cu toate problemele administrării lui în anii schimbători, din ce în ce mai tragici și săraci, ai Primului Război Mondial. Va fi însă o ocazie să-și valorifice diponibilitățile umaniste, încercând, cu riscul ruinării, să-i ajute, atât pe numeroșii angajați/acceptați ai celui care a fost milostivul Gheorghiță Racoviță, cât și pe sătenii din Șorănești.

În timp ce Laboratorul Arago era transformat în spital pentru răniți, Emil Racoviță devenind manager de spital, Rene Jeannel mobilizat îi scria de pe front, la data de 30 august 1916:

“Am aflat aseară că România a declarat război Austriei. Peste tot, aici, au fost retrageri cu torțe, cu strigăt de Traiască România! și cu salve de onoare trase de toate bateriile ( cu obuze explosive asupra nemților, bineînțeles). Îmi spuneai cândva că, atunci când România se va angaja, sfârșitul va fi aproape. Să dea Domnul să fie așa!” Din păcate optimismul lui Racoviță avea să fie contrazis de desfășurarea evenimentelor în următorii doi ani, fiind cumplit de  dramatică, pentru Franța,  dar și pentru România. Sfârșitul războiului îl găsește nesigur în privința viitorului, convins că fără susținerea financiară care-i venea din țară, de la Șorănești, nu vedea cum ar putea asigura condiții decente pentru familie. 

La 18 decembrie 1918, le scria unor profesori francezi care-i propuneau să scoată împreună o revistă științifică, care avea nevoie în primul rând de bani, urmatoarele: “Tot avutul meu se întemeiază pe o singură carte:România. Dacă Bolșevismul  invadează întregul Răsărit (iar Aliații fac tot ce trebuie-involuntar, bineînțeles – pentru aceasta), voi fi silit să caut o situație lucrativă pentru a-i hrăni pe ai mei. În acest caz, nu știu ce ocupație voi avea și dacă vă voi putea fi de folos cu ceva. Dar dacă Bolșevismul rămâne numa rusesc, atunci voi fi liber să fac ce vreau”. Din nou realitatea îl va contrazice. Deși bolșevismul a rămas majoritar rusesc, oprindu-se temporar pe malul Nistrului, Emil Racoviță avea să piardă în 1919 domeniul de la Șorănești, victimă a procedurilor aplicate “absenteiștilor”, adică proprietarilor de terenuri, care deși plăteau taxele statului român, utilizau veniturile în alte state, fie chiar în Franța care investise enorm ca armata română să devină capabilă de a intoarce soarta războiului. După tot felul de încercări, în instanța, de a-și păstra domeniul de la Șorănești, fie și parțial, l-a donat statului român, cu condiția (nerespectată) ca terenurile să fie împărțite țăranilor din localitate. Era cu doi ani înainte de reforma agrară.

Dificultăți majore s-au ridicat în Franța postbelică în fața continuării eforturilor științifice în universități, deoarece simpatia față de rolul universităților în câștigarea războiului, care s-a manifestat în Anglia și Statele Unite,  era absentă în Franța. De altfel și modernizarea universităților era departe de cea înregistrată în spațiul anglo-american, chiar înainte de izbucnirea războiului. Se manifesta un anume conservatorism, care avea să împiedice adevăratele reforme universitare până după cel de al Doilea Razboi Mondial. În aceste condiții optimismul molipsitor a lui Emil Racoviță că Biospeologia va fi recunoscută în Franța și instituțional a început să scadă dramatic. Pe acest fond de incertitudini aveau să fie reluate contactele cu mediul universitar românesc, probabil chiar în octombrie 1917, când  Dragomir Hurmuzescu a fost membru al delegației României la Paris pentru a pune bazele dezvoltării relațiilor româno-franceze în vederea dezvoltării învățământului românesc, inclusiv prin invitarea unor specialiști francezi. Deși nu există documente, dată fiind prietenia dintre ei, este foarte probabil ca Dragomir Hurmuzescu să-i fi prezentat lui Emil Racoviță posibilitatea de a veni, după război, în România. 

Chiar dacă opțiunea majorității membrilor Consiliului Dirigent pentru o universitate românească în Ardeal era pentru o universitate bazată pe ardeleni români formați la universitățile din Viena și Budapesta sau la universități germane, a apărut frecvent ideia că era nevoie și de specialiști români, formați la universitățile franceze, mulți dintre ei universitari la București și Iași. Chiar dacă uneori „patriotismul ardelean” a dus la situații comice, în care membri ai Consiliului Dirigent iși revendicau catedre la viitoarea universitate românească, fără argumente profesionale pe măsură, până la urmă a învins rațiunea Comisiunea Universitară însărcinată cu selecția candidaților pentru catedrele Universității din Cluj, vacantate prin nedepunerea jurământului de fidelitate de către foștii titulari față de România și Regele ei, Ferdinand I,  fiind condusă de Profesorul Sextil Pușcariu, numit Comisar General de către Consiliul Dirigent, responsabil cu pregătirea universității pentru deschiderea cursurilor în luna octombrie 1919. Inițial i s-a propus să fie numit rector dar Sextil Pușcariu a refuzat, spunând că dacă ar accepta ar încălca un principu la care ține, cel al autonomiei universitare. Nu dorește să fie numit rector de un organism politic, rectorul urmând să fie ales doar de comunitatea academică, deci după numirea noilor profesori. Fermitatea lui Sextil Pușcariu a fost la fel ori de câte ori s-a încercat să se impună politicul în deciziile Comisiunii, și ulterior ale Universității pe care a condus-o în primul ei an de existență românească.

Încă înainte de a fi început efectiv lucrările comisiunii, Sextil Pușcariu, i-a adresat lui Emil Racoviță, la 27 iunie 1919, următoarea scrisoare:

În urma refuzului profesorilor maghiari de a depune jurământul de credință, Consiliul Dirigent de la Sibiu a luat în stăpânire Universitatea din Cluj, cuprinzând toate edificiile, bibliotecile, laboratoarele și clinicile ei, majoritatea foarte bine organizate, și a hotărât să deschidă la Cluj, odată cu anul școlar 1919-1920, Universitatea românească din Transilvania.

Ne dăm seama că ,,românizareaˮ unei universități nu este ușoară în împrejurările actuale, mai ales atunci când această universitate, chiar dacă nu avea un mare renume, avea totuși o frumoasă tradiție și număra printre profesorii ei câțiva savanți de incontestabilă valoare.

Dorința noastră este de a crea la Cluj nu numai un focar de știință, ci și de a pune de la bun început în lumină noua universitate românească, cu ajutorul unora dintre savanții noștri cei mai merituoși, cunoscuți în străinătate ca stâlpi ai științei.

Veți înțelege deci, onorate coleg, de ce vin în calitate de comisar general, însărcinat de Consiliul Dirigent de la Sibiu cu reorganizarea Universității din Cluj, să vă rog să acceptați catedra de zoologie a Universității din Cluj. Stiu că, în situația dumneavoastră, a vă propune să vă stabiliți în Transilvania înseamnă a vă cere un sacrificiu, cu toate acestea, nu mă îndoiesc că rugămintea noastră nu poate să nu facă să vibreze acea fibră din inima dumneavoastră care, în clipele deosebite pe care le trăim, ne impune ofranda oricărui sacrificiu pentru marea cauză a românismului.

Aveți cu siguranță știință de existența la Cluj a institutului lui Apáthy, care, mai mult decât oricare alt institut al ex-universității magheare, este cunoscut, pe bună dreptate, și în străinătate. Ca succesor al lui Apáthy, noi dorim să avem un savant a cărui reputație s-o depășească chiar pe cea a predecesorului său și am vrea ca din acest frumos institut să iasă lucrări și mai meritorii decât în vremea ungurilor. 

Răspunsul nu a întaziat și la 9 iulie 1919 Emil Racoviță expediază către Comisarul General următoarea scrisoare:

Sunt foarte flatat de oferta pe care binevoiți să mi-o faceți și întru totul conștient de importanța unei organizări cât mai bune cu putință a universității din Cluj. Dar, tocmai pentru că îmi dau seama de această importanță, mă simt obligat, spre marele meu regret, să nu accept măgulitoarea dumneavoastră propunere.

Meseria mea nu este de a fi ,,profesorˮ; nu am ținut niciodată lecții de zoologie clasică pentru a pregăti elevi în vederea licenței sau a altor examene elementare. Specialitatea mea este dirijarea lucrărilor de cercetare, administrarea institutelor de istorie naturală și explorările oceanografice ori terestre.

Astfel de funcții am îndeplinit până acum și acestea sunt specializările în care mă simt competent.

Sunt un om în vârstă; nu mai pot conta decât pe puțini ani de activitate științifică. Nu cred că , schimbându-mi acum specializarea, aș putea obține un rezultat mulțumitor, atât pentru Universitatea din Cluj, cât și pentru desăvârșirea lucrărilor personale pe care le-am intreprins.

Explorările mele m-au costat suferințe cronice, încât starea mea de sănătate lasă de dorit. Nu mă pot bizui pe energia și puterea de muncă necesare pentru a îndeplini rolul activ și militant pe care doriți să mi-l încredințați. Aceste fapte vă vor convinge că nu bunăvoința este aceea care îmi lipsește, ci forța și, de asemenea, convingerea că aș putea ocupa în mod util postul de onoare pe care mi-l propuneți.

În fața unui asemenea refuz elegant, Victor Babeș, el însuși invitat a deveni profesor la Cluj, prezent la lucrările Comisiunii Universitare va propune în ședința din 16 august 1919 : „Să se repete invitarea, ca Domnul Racoviță să dea tot concursul său pentru organizarea Universității din Cluj în sensul scrisoarei D-sale, de a dirigea lucrări originale și de a organiza stabilimente de istorie naturală. Totodată să fie rugat să primească o catedră corespunzând acestei sărcinări și cu denumirea propusă de D-sa”. A fost formularea care l-a convins pe Racoviță să vină la Cluj și, în locul unei catedre, să aibă doar Institutul de Speologie și, în consecință, numai sarcini de cercetare. A fost admirabilă contribuția lui Babeș la aducerea lui Racoviță la Universitatea din Cluj, doar pentru activități de cercetare, Emil Racoviță fiind primul profesor cercetător din universitățile românești, chiar dacă (sporadic) va accepta și sarcini didactice.

Urmare a propunerii lui Victor Babeș, Emil Racoviță va fi din nou invitat, de data aceasta de Onisifor Ghibu (șeful Resortului Instituțiunii publice din Consiliul Dirigent) care-i va trimite la 1 septembrie1919 următoarea scrisoare:

Comisia de organizare a Universității din Cluj, formată din profesori ai Universităților din București, Iași, Cernăuți și Cluj, a decis cu unanimitate de voturi că ar trebui să fiți invitat din nou pentru a ne da concursul în organizarea noii Universități din Cluj.

Răspunsul pe care l-ați adresat Comisarului nostru general atunci când v-a propus catedra de Zoologie de la Cluj ne deschide, totuși, perspective promițătoare, dacă o catedră, având drept obiect mai ales pregătirea unor diplome în învățământul secundar, nu corespunde domeniilor în care lucrați, direcțiunea unui institut de cercetări științifice și pregătirea unor lucrări originale ar putea să determine ca, cel puțin temporar, să părăsiți Franța pentru a da patriei întregite care vă cheamă inestimabilul dumneavoastră ajutor.

În fapt, Institutul lui Apáthy, pe care l-am preluat ca atare, este atât de bine dotat, încât, în afară de cursurile de Zoologie și Anatomie comparată încredințate dlui Ioan Scriban, am putea face aici o pepinieră de viitori savanți și lucrători pe tărâmul cercetărilor științifice, care ar demonstra lumii că poporul nostru are nu numai dorințe, dar și aptitudinile de a se număra printre națiunile cultivate ale Europie.

Iertați-ne deci, Domnule Racoviță, dacă facem din nou apel la concursul dumneavoastră și dacă insistăm să reveniți asupra deciziei pe care ați luat-o și asupra modalității care ne este oferită pentru a înlocui renumele lui Apáthy, la Cluj ca un nume și mai ilustru decât acesta.

Comisia universitară a fost de părere ca la Facultatea de Științe din Cluj să fie creată pentru dumneavoastră catedra pe care o veți considera cea mai convenabilă și în serviciul căreia nu veți avea obligații profesorale în sensul dat de obicei acestui cuvât, ci numai acelea de îndrumător în cercetările științifice.

Vă rog să primiți, D-le Racoviță, asigurarea celei mai înalte considerații.

Pentru Șeful de Resort,

Dr. O. Ghibu 

Secretar general

Pe 27 septembrie 1919, Emil Racoviță va trimite următorul răspuns:

Domnule Comisar,

Primesc scrisoarea din septembrie No. 12072/1919, secția IV, prin care aveți bunăvoința de a-mi face cunoscute decizia Comisiei pentru reorganizarea Universității din Cluj și dorința dumneavoastră de a-mi încredința o catedră nouă în această Universitate.

Sunt foarte impresionat de insistența dumneavoastră, ca și de cea a colegilor mei universitari, și sunt profund conștient de onoarea pe care mi-o faceți în felul acesta. Vă rog deci să primiți asigurarea viilor mele sentimente de gratitudine.

Prin numirea Dlui Scriban la catedra de Zoologie și prin propunerea dumneavoastră dispare unul din inconvenientele pe care le menționăm în scrisoarea mea, rămân, însă, celelalte obiecții expuse și alte câteva pe care nu le-am amintit.

După cum ni se pare, problema ce trebuie rezolvată poate fi rezumată astfel: ce soi de instituție trebuie creată, sub ce direcțiune, cu ce personal și cu ce mijloace trebuie să fie ea dotată pentru a fi nu numai un factor de cultură românească, ci și un centru de atracție pentru studenții și savanții străini cel puțin în măsura în care a fost serviciul histologic al lui Apáthy.

Cred că această chestiune, foarte serioasă și complexă, nu poate fi discutată cu ușurință în scris. Fără o analiză temeinică, nici dumneavoastră nu puteți lua o decizie, nici eu nu-mi pot asuma o responsabilitate atât de grea. Sunt necesare deliberări verbale, precum și cercetări făcute chiar la fața locului. 

Sper că voi putea veni în cursul lunii octombrie la București și Iași, unde am de rezolvat unele probleme personale. Dacă  mă autorizați, mă voi înfățișa la ministerul dumneavoastră de la Sibiu; voi putea, de asemenea, să mă duc la Cluj pentru a mă consulta cu profesorii universitari de acolo. Voi putea totodată să cer părerea biologilor români care îmi sunt prieteni. Numai după această documentare mă voi putea pronunța în deplină cunoștință de cauză și voi putea aprecia dacă sunt sau nu în măsură să-mi asum marea responsabilitate pe care doriți să mi-o încredințați. Dacă  dobândesc convingerea că voi putea răspunde efectiv așteptărilor Universității transilvane, voi veni din nou la Sibiu pentru a vă expune un proiect amănunțit de reorganizare a Institutului.

Disponibilitatea de a veni în țară și de a discuta personal cu factorii decidenți putea fi interpretată, și a fost, ca un accept de principiu, urmând ca detaliile să fie stabilite ulterior. Fiind vorba de un institut și nu de o catedră cu sarcini didactice nu mai exista acea presiune de a se decide înainte de începerea anului universitar. Înainte de a lua o decizie definitivă se va consulta cu mai mulți prieteni din Franța și din țară. Înainte de a veni la București, are șansa de a se întâlni de mai multe ori cu Alexandru Vaida-Voievod prezent la Conferința de Pace de la Paris de la care a primit încurajări și garanții că va obține tot ce crede că este necesar pentru ca obiectivele lui să se împlinească odată cu venirea la Cluj.

Al. Vaida-Voievod Președintele Consiliului, anunță că toate ,,dorințele sale trebue satisfăcuteˮ și în același timp că Consiliul Dirigent îi aprobă toate propunerile.

Prea stimate Domnule Profesor!

Am vorbit cu colegii mei din Consiliul Dirigent, cu privire la toate condițiile, ale căror îndeplinire o doriți, spre a vă hotărî definitiv, a primi catedra de la Cluj.

La toți am găsit cea mai mare aprețiare a îndreptățirei acelor condiții și dorința de a le satisface integral.

Maj. Sa Regele de asemenea a luat cunoștință cu bucurie de hotîrârea DV., declarând că trebuesc satisfăcute dorințele DV. 

Colegii mei vor pleca în 17. L. c. seara la București spre a participa la deschiderea camerei. Vă rog, dacă înainte de acest termen nu a-ți găsit putință de a veni la Sibiu, să binevoiți a lua contact cu Domnii Dr. Braniște și Dr. I. Maniu( la București n.a.).

Dorind ca să ne revedem la Cluj, în institutul Zoologic, vă rog, prea stimate Domnule profesor, să primiți asigurarea înaltei mele stime și considerație.

                                                                                        Dr. Alex. Vaida-Voievod 

Emil Racoviță a fost prezent la Cluj la ședința Senatului Universității din Cluj în data de 13 decembrie 1919, ocazie cu care Senatul a decis: „Pentru a se continua și duce la bun sfârșit tratativele începute cu Ministerul din București în vederea câștigării savanților francezi pentru Universitatea noastră, Senatul instituie în Paris o Comisiune compusă din Dnii: E. Racoviță, I. Cantacuzino, D. Pompei și M. Levanditi și o împuternicește să ia în numele său toate hotărârile ce le va crede necesare în această privință.”  

Procesul verbal al acestei ședințe de Senat este primul document oficial al Universității din Cluj semnat de Emil Racoviță.

          Crezul lui Emil Racovită privind rolul internațional al unei universități  este redat într-un material întocmit pentru a prezenta măsurile ce vor trebui luate pentru aducerea la  Cluj a unor specialiști străini, ca urmare a deciziei Senatului din 13 decembrie 1919:

„O universitate trebuie să fie un factor de cultură națională, dar și un factor de cultură mondială. Acest al doilea rol tinde să aibă o importanță din ce în ce mai mare, datorită exigențelor dezvoltării științei și necesității crescânde a unei colaborări internaționale în toate ramurile activității omenești. 

Conducătorii universității trebuie să fie animați de un ,,spirit mondialˮ, trebuie să fie pătrunși de sentimentul solidarității științifice universale, trebuie să fie convinși de necesitatea absolută a colaborării internaționale în domeniul științei, pentru ca universitatea să-și poată îndeplini misiunea pe plan național și să progreseze. 

Acestea sunt principiile care i-au ghidat pe fondatorii Universității românești din Cluj, acesta este motivul pentru care am răspuns cu bucurie la apelul lor și pentru care mă simt foarte fericit și foarte onorat de faptul că mi s-a dat prilejul de a colabora cu ei.” 

În data de 14 decembrie 1919 E. Racoviță depune raportul asupra înființării Institutului de Speologie, la Universitatea din Cluj, Institut de cercetări propriu zis, fără însărcinări didactice de preparare a licenței sau a profesorilor de liceu. 

Acest raport va servi de bază pentru contractul încheiat la 19 decembrie 1919 cu resortul Cultelor și împreună cu contractul va fi încorporat în legea institutului de Speologie din 20. IV 1920, conform careia Emil Racoviță este numit director al acestui institut începând cu data de 1 mai 1920, dată de la care îl putem considera ca fiind profesor al Universității Românești din Cluj.

Bibliografie

Gheorghe Racoviță – A ști sau a nu ști. Adevărurile vieţii lui Emil Racoviţă, București, Editura Academiei Române, 1999

Sextil Pușcariu, „Raportul rectorului despre activitatea Universității din Cluj de la înființarea ei, citit cu ocazia ședinței inaugurale (a anului universitar 1920/1921, n.a.) din 10 octombrie 1920”, în Anuarul Universității din Cluj, an I/1919-1920, Cluj, Tip. Inst. de Arte Grafice „Ardealul”, 1921.

Vasile Pușcaș, Universitate-Societate-Modernizare: idealul universității moderne la Cluj (1919-1945), Cluj-Napoca,  Școala Ardeleană,  2019.

Fondul Emil Racoviță, Arhivele Naționale Române, Filiala Cluj.

Fondul Emil Racoviță, Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj.

Simion Simon

Decrete / Hotărâri

care cinstesc sau ignoră viața și opera lui Emil G. Racoviță,

după 19 noiembrie 1947

1. Hotărârea Senatului din 10 ianuarie 1948 care optează pentru schimbarea numelui Universității Regele Ferdinand I din Cluj în Universitatea  Victor Babeș din Cluj și nu Universitatea Emil Racoviță din Cluj, așa cum a fost propus inițial.

Expulzarea familiei regale din România la doar 40 de zile de la moartea savantului avea să-și pună amprenta asupra modului în care va fi păstrată în memoria colectivă viața și opera marelui Emil G. Racoviță.

2. Decretul nr. 42 / 23 mai 1948 ,,privind schimbarea titulaturii Universității Regele Ferdinand I din Cluj și a unor instituții anexe” (au la bază Hotărârea Senatului Universității Regele Ferdinand I din Cluj, din data de 10 ianuarie 1948) care conține la art. 3 și numirea Institutului de Speologie al Universității din Cluj, Institutul de speologie Emil Racoviță.
3. Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române nr. 1189 din 21 iunie 1956 

,,privind înființarea Institutului de Speologie al Republicii Populare Române cu sediul în București” care prevede la art. 1 ”

,,se înființează Institutul de Speologie al Republicii Populare Române,  cu sediul în București, în cadrul Ministerului Învățământului”

Este ignorată cu desăvârșire (atitudine caracteristică autorităților comuniste) existența Institutului de Speologie Emil Racoviță la Universitatea Victor Babeș din Cluj  Decretul 42 / 23 mai 1948 nefiind abrogat la aceea dată (de fapt articolul 3 nu va fi abrogat niciodată). Lipsa de reacție a Conducerii procomuniste a Universității din Cluj și a Facultății de Biologie-Geologie, rămâne însă condamnabilă. Rector fusese ales/numit Constantin Daicoviciu iar decanul Facultății de Biologie – Geologie – Geografie, era Valeria Marincaș.

4. Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române nr. 1910 / 10 dec. 1957

,,pentru comemorarea a 10 ani de la moartea savantului român Emil Racoviță” (era la o lună după ce se împliniseră 10 ani ! )

La articolul 3 se specifică 

,, Școala elementară din satul Surănești, raionul Vaslui, regiunea Iași și Institutul de Speologie din București vor purta numele de Emil Racoviță, ignorându-se și de această dată, că încă există la Universitatea din Cluj ,,Institutul de Speologie Emil Racoviță” .

Nici acum conducerea universității, aceeiași, nu reacționează

5. Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române nr. 130 din 10 februarie 1960 

,,privind trecerea Institutului de Speologie Emil Racoviță” de la Ministerul Învățământului și Culturii la Academia Republicii Populare care prevede la art 1. : 

,,Institututul  de Speologie ,,Emil Racoviță” cu sediul în București, care funcționează în cadrul Ministerului Învățământului și Culturii trece pe data de 1 ianuarie 1960, cu toate mijloacele de bază, în subordinea Academiei Republicii Populare Române”

Acum patrimoniul Institutului de Speologie al Universității din Cluj va fi preluat fără acte legale în inventarul Academiei.

6. Hotărârea Consiliului de Miniștrii al Republicii Socialiste Române nr. 1562/19 decembrie 1972 

,,privind înființarea Institutului central de biologie și unele măsuri privind organizarea unor unități de cercetare de biologie” prin care conform Anexei I :

,,Institutul de speologie ,,Emil Racoviță”, localitatea București, trece în subordinea Ministerului Educației și Învățământului.

7. Hotărârea Guvernului României nr. 656 din 5 VI 1990 ,,privind trecerea Institutului de Speologie ,,Emil Racoviță” din subordinea Ministerului Învățământului la Academia Română”

La articolul 1 se specifică: 

,,Pe data prezentei hotărâri, Institutul de speologie ,,Emil Racoviță” București organizat ca laborator în cadrul Institutului de științe biologice București din subordinea Ministerului Învățământului, trece în subordinea Academiei Române”.

În sfârșit cei care au strecurat în mapa pentru semnături a lui Petre Roman ( la câteva zile după ce ,,câștiga” FSN-ul alegerile) au pomenit pentru prima dată Clujul.

Coroborat cu prevederea articolului  2:

,,Institutul de Speologie ,,Emil Racoviță” trece la Academia Română cu întreg activul și pasivul, pe baza bilanțului de la 31 martie 1990” putem presupune că, atunci (tot prin iuțeală de mână și nebăgare de seamă – sau cu acte ilegale anterioare), s-a ,,oficializat” deposedarea Universității ,,Babeș-Bolyai” de bunurile ,,Institutului de Speologie Emil Racoviță al Universității din Cluj ”. Tristă și acum lipsa de reacție a conducerii universității.

8. Hotărârea Senatului din 20. 04. 2020 ,,de înființare a Institutului Emil Racoviță pentru studiul vieții în condiții extreme ”

În cadrul acțiunilor centenare menite a marca 100 de ani de la înființarea Universității românești din Cluj, universitatea moștenitore a marcat contribuția decisivă a lui Emil G. Racoviță  la consolidarea universității clujene, ca o universitate bazată pe cercetare, care s-a impus în plan național și mondial ca una dintre cele mai moderne universități din această parte a  Europei.Cu această ocazie bustul lui Emil Racoviță, realizat de sculptorul Radu Handru, a fost amplasat în fața Aulei Magna, alături de cel a lui Lucian Blaga. La împlinirea a 100 de ani de la înființarea Institutului de speologie propus de Emil Racoviță la Universitatea din Cluj, s-a decis înființarea unui institut de cercetare care, prin tematică și nume, să cinstească valoarea de pionerat a contribuției lui Racoviță la știința mondială. Astfel la Universitatea Babeș-Bolyai funcționează din 20 aprilie 2020 Institutul Emil G. Racoviță pentru studiul vieții în condiții extreme, institut menit a aduce o contribuție semnificativă cunoașterii adaptabilității sistemelor biologice la condiții extreme de viață și la prestigiul Universității Babeș-Bolyai în știința mondială. Tematicile de cercetare, colaborările internaționale deja angajate și calitatea resursei umane implicată se constituie în premise promițătore pentru rezultate pe măsura faimei numelui pe care-l poartă institutul. 

Cu aceasta se poate afirma că spiritul lui Racoviță se întoarce pe deplin în universitatea pe care a iubit-o până la uitarea de sine.

Emil Racoviță la Universitatea din Cluj

1.  27 iunie 1919

Prima scrisoare/invitație trimisă lui Emil Racoviță de către Sextil Pușcariu, comisar general pe lângă Consiliul Dirigent. 

2. 29 iulie 1919

Răspunsul negativ a lui Emil Racoviță.

3. 16 august 1919

Intervenția decisivă a lui Victor Babeș în ședința Comisiei Universitare pentru invitarea lui Emil Racoviță fără nici un fel de constrângeri birocratice

4. 1 septembrie 1919 

Scrisoarea/invitația adresată de Onisifor Ghibu – șeful Resortului Instrucțiunii publice din cadrul Consiliului Dirigent, cu precizarea că avea libertatea de a propune orice dorește pentru a veni la Cluj

5. 27 septembrie 1919

Răspunsul lui Emil Racoviță – o acceptare condiționată de rezultatul unor întâlniri ulterioare cu oficialitățile statului român

6. 13 decembrie 1919

Întâlnirea lui Emil Racoviță cu Senatul universității din Cluj care-l numește în comisia universității pentru atragerea de profesori de prestigiu la Universitatea din Cluj.

7. 14 decembrie 1919

Emil Racoviță depune la Resortul Instrucțiunii publice, la Sibiu un memoriu la care anexează și un ,,Proiect pentru realizarea unui Institut de speologie la Facultatea de Științe din Cluj

8. 17 decembrie 1919

Consiliul Dirigent aprobă memoriul lui Emil Racoviță

9. 18 decembrie 1919

Pe baza memoriului se semnează un contract între Emil Racoviță și Valeriu Braniște, șeful Resortului Instrucțiunii publice din cadrul Consiliului Dirigent

10.  27 ianuarie 1920

Se semnează Decretul Regal de numire a profesorilor Universității din Cluj, printre care și ,,Emil Racoviță, profesor titular la Biologie, directorul Institutului de speologie” 

11.  26 aprilie 1920

Regele Ferdinand I promulgă ,,Legea privitoare la crearea unui Institut de speologie la Universitatea din Cluj”

12. 1 mai 1920 

Numirea în funcție a profesorului Emil Racoviță

13. 28 august 1920 

Înființarea Societății de Științe din Cluj și alegerea lui Emil Racoviță ca președinte al acesteia

14. Septembrie 1920 

Sosirea din Franța în gara Cluj a trei vagoane încărcate cu bunurile personale ale lui Emil Racoviță inclusiv biblioteca, colecția de probe biologice și echipament de laborator 

15. Ianuarie 1921

Apariția Buletinului Societății de Științe din Cluj după modelul revistei Comptes Rendus Paris

16. Ianuarie – iunie 1922 

Elaborarea unui proiect pentru un nou spațiu dedicat Institutului de speologie (proiect rămas doar pe hârtie) 

17. 1922 înființează Asociația culturală pentru răspândirea limbii și culturii franceze, cunoscută sub numele ,,Cercul Ronsard”
18.  1922-1926

 Reprezentant al Universității din Cluj în Senatul României

19. 1926-1929 

 Președinte al Academiei Române și senator de drept, în Senatul României

20. 31 mai 1929 

Alegerea în funcția de Rector al Universității Regele Ferdinand I din Cluj, pentru anul universitar 1929-1930

21. Septembrie – octombrie 1930

Organizarea impresionantelor Serbări ocazionate de împlinirea a 10 ani de la organizarea Universității românești din Cluj

22. Mai 1930 

Alegerea în funcția de Prorector al Universității Regele Ferdinand I 

23. Octombrie 1930 

Alegerea ca Președinte al Asociației ,,Prietenii Universității din Cluj”.

24. Octombrie 1932

Acceptă să predea cursul de Biologie generală la medicină și biologie, după reântoarcerea lui René Jeannel în Franța 

25. 3 februarie 1938 

Numirea ca Președinte al Comisiei pentru redactarea Legii învățământului 

26. 14 septembrie 1940

Numirea de către Senatul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, la Sibiu și Timișoara, Prodecan al Facultății de științe .

27. 8 septembrie 1940 

Plecarea în exil, inițial la Sibiu ulterior la Timișoara, cu Facultatea de Științe a Universității Ferdinand I din Cluj

28. 15 septembrie 1940

Numirea de către Senatul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, la Sibiu și Timișoara, președinte al Comisiei însărcinate să instaleze Facultatea de științe la Timișoara 

29. 19 mai  1941 

Numirea ca președinte al Comisiei pentru redactarea definitivă a Legii învățământului superior 

30. 10 martie 1947 , Decizia nr. 1662/ 14. Ian. 1947 

Numirea de către Senatul Universității Regele Ferdinand I ca președinte al Comisiei centrale pentru problemele cu străinătatea.

Viața lui Emil G. Racoviță – scurt istoric 

Emil G. Racoviță s-a născut la Iași din părinții Gheorghe și Eufrosina Racoviță.

Primele clase le-a urmat la Iași avându-l ca învățător pe Ion Creangă. Apoi a urmat liceul Național iar ulterior la liceul privat ,,Institutele Unite”, unde a fost coleg cu Grigore Antipa și Dimitrie Voinov, avându-i ca profesori și pe geologul Grigore Cobălcescu, chimistul Petre Poni și istoricul Alexandru D. Xenopol.

Deși atras mai mult de științele naturale, urmând îndemnul familiei s-a înscris la cursurile Facultății de Drept a Universității Sorbona din Paris pe care a absolvit-o în anul 1889. În același an s-a înscris la Facultatea de Științe a aceleiași faimoase Universități unde își va lua și doctoratul în științe în anul 1896. Activitatea depusă în cadrul Laboratorului ,,Arago” de la Banyuls-sur-Mer și calitatea lucrării de doctorat vor determina aprecieri elogioase din partea cercetătorilor din Franța și din întreaga lume.

Aceste aprecieri aveau să-l aducă în atenția echipajului navei Belgica care se pregătea pentru o expediție în zona Antarticii. Revenit în țară pentru satisfacerea stagiului militar Emil Racoviță primește invitația de a deveni naturalistul expediției spre Polul Sud, invitație pe care o va putea onora cu sprijinul autorităților militare române care, la solicitarea familiei Regale a Belgiei, vor acorda soldatului Emil Racoviță un ,,bilet de voie” valabil până la un nou ordin. Ordin care nu va mai veni niciodată.

Expediția navei Belgica a fost plină de peripeții (printre care blocarea ei pentru aproape un an în banchiza australă) dar și de rezultatele științifice remarcabile între care cele obținute de Emil Racoviță, peste 1200 piese zoologice și 400 botanice,  aveau să-i aducă o faimă binemeritată mai ales că s-a dovedit a fi și un excelent orator în fața unor adunări entuziaste, din Franța și Belgia dar și din România.

Urmare și a acestor rezultate științifice, cu emblemă de unicat, va fi numit în anul 1900 subdirector al Laboratorului ,,Arago”, un vis de neimaginat la 1896 când devenea doctor în științe la același prestigios centru de cercetare.

A urmat o perioadă de cel puțin 10 ani de mari realizări și recunoașteri științifice, nemaiântâlnite în Franța până atunci pentru un tânăr care abia împlinise 32 de ani. Acum avea să contribuie la stabilirea bazelor solide ale unui nou domeniu de cercetare: biospeologia.

Tot acum avea să-și întemeieze o frumoasă familie, căsătorindu-se în 1906 cu Helene Marie Leontine Boucart, o frumoasă, energică și devotată franțuzoaică, care nu-l va părăsi până când ,,moartea îi va despărți”

Familia Emil si Helen Racoviță va fi binecuvântată cu 3 fii: René, Jean și André.

Primul Război Mondial avea să-și arunce norii negrii și asupra cercetărilor științifice fără impact militar, printre care și cele realizate în cadrul Laboratorului ,,Arago”, care de altfel va fi transformat în spital militar, iar Racoviță va deveni managerul acestui stabiliment sanitar.

Încă înainte de război apăruseră semnele unei crize în finanțarea cercetărilor științifice în Franța, departe de susținerea de care acestea se bucurau în statele vecine, ca Germania și Anglia, sau mai îndepărtate, ca Statele Unite. Deoarece cercetarea franceză n-a contribuit decisiv la câștigarea războiului, cum s-a întâmplat cu Anglia și Statele Unite, șansele de relansare a susținerii ei după încheierea războiului, erau extrem de reduse.

Pe acest fond, mai degrabă deprimant, au venit invitațiile din țară pentru a deveni profesor la Universitatea din Cluj, universitate în curs de reorganizare după preluarea ei de către autoritățile române ( vezi,,Un miracol :Emil Racoviță vine la Cluj”).

A fost o surpriză de proporții și pentru români  că Racoviță a acceptat (majoritatea neștiind în ce condiții)  și pentru prietenii și colegii din Franța, care însă au fost de acord cu decizia lui, știind că i s-a promis înființarea unui Institut de Speologie, lucru imposibil în Franța acelor ani.

Primii 10 ani de după venirea la Universitatea din Cluj, chiar dacă au fost presărați și cu neajunsuri, datorate în primul rând lipsei de cuvânt a politicienilor români, au fost ani plini de satisfacții și recunoașteri (vezi ,,Emil Racoviță la Universitatea din Cluj”). Astfel a fost primit membru în mai multe academii și societăți și a primit un număr impresionant de distincții dintre care amintim: Ordinul ,,Steaua României” în grad de Mare Cruce. Ordinul ,,Coroana României” în grad de Mare Cruce. Ordinul ,,Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer. Medalia ,,Bene Merenti” clasa I. Ordinul ,,Pentru Merit” în grad de Comandor. Comandor al Legiunii de Onoare, Franța.  

Pe lângă continuarea cercetărilor dar mai ales a sistematizărilor din biospeologie în cadrul proaspătului înființat Institut de Speologie, alături de prietenii și colaboratorii care au venit la Cluj din Franța, René Jeannel și Pierre Chappuis, vom descoperi o altă față a omului Emil Racoviță, energic și generos în lupta pentru drepturile universităților românești și mai ales a Universității din Cluj. Pe aceasta o va însoți la 73 de ani, în drumul spre exilul de la Timișoara, unde va fi cu adevărat unul dintre stâlpii Universității ,,Regele Ferdinand I” din Cluj. 

Și-a lăsat însă la Cluj Institutul de Speologie, în grija lui Pierre Chappuis, cu promisiunea (neonorată, mai degrabă intențtionat) că va veni să-și ducă la Timișoara bunurile care-i aparțineau. Datorită prestigiului lui Racoviță autoritățile universitare maghiare n-au decis să-i evacueze bunurile Institutului de Speologie, mai mult au preluat denumirea într-un institut nou ,,Institutul de Speologie și Zoologie ” ceea ce a făcut ca Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj să nu fie evacuată în totalitate din teritoriul vremelnic ocupat, să aibă și în perioada 1940-1945, în Cluj, un mic dar simbolic spațiu cu bunurile Institutului de Speologie al Universității din Cluj.

Revenirea la Cluj a fost dificilă nu numai datorită obstrucției autorităților locale de după eliberarea Clujului, care imediat după 11 octombrie 1944 deveniseră procomuniste, de a permite Universității Regele Ferdinand I să-și ocupe spațiile avute anterior, dar și situația în care se găsea casa proprietate personală, aceasta fiind parțial rechiziționată de Armata Română (care, cel puțin în Cluj, a rechiziționat cu prioritate casele românilor aflați în refugiu!).

 Noroc că o parte era ocupată de Pierre Chappuis pentru consulatul Elveției la Cluj, iar ulterior de către Consulatul francez. Acestea vor plăti familiei Racoviță chirie pentru aceste spații, chirie care împreună cu salariul de director al Institutului de Speologie și cu pensia profesorului Emil Racoviță, vor permite familiei să aibă un trai decent în aceea perioadă de mari restriști. Este deci minciună afirmația (ca multe altele) lui Petru Groza că l-ar fi văzut pe Emil Racoviță mergând pe stradă într-un palton ponosit și că un trecător (probabil bodyguard-ul) i-ar fi spus ,,Este Emil Racoviță, moare de foame”. Ca a fost o minciună este confirmat de o nepoată a lui Racoviță care a trăit în casa de pe Elisabeta nr. 3, inclusiv după moartea savantului,

Onorându-și funcția de director al Institutului de Speologie avea să ajungă zilnic în biroul lui de pe Clinicilor 5-7, desfășurând nu doar activități birocratice impuse de această funcție dar implicându-se în menținerea legăturilor de colaborare științifică cu universitățile din occident, în condițiile unei agresive politici a autorităților române de după noiembrie 1946, de a impune o politică de cooperare exclusiv cu universități și institute de cercetare din Uniunea Sovietică. În calitatea lui de Președinte al comisiei Universității Regele Ferdinand I din Cluj pentru problemele cu străinătatea (numit la 10 ianuarie 1947) avea să redacteze memorii în care să militeze pentru menținerea relațiilor cu universități de prestigiu din occident.

Dus la spital din laboratorul lui din cadrul Institutului de Speologie, avea să se stingă din viață în numai 7 zile, pe data de 19 noiembrie 1947.

Este deci timpul să comemorăm cu recunoștință și pioșenie 75 de ani de la acest trist eveniment. Universitatea Regele Fedinand I din Cluj, avea să-i organizeze funeralii naționale, iar peste 10 ani să-i amplaseze bustul de pe Clinicilor 5-7 și placa de marmură cu efigia savantului, la mormântul din Cimitirul Central.