Luni 01 aprilie a.c., a avut loc o nouă tentativă de asalt a Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei de Moscova) prin care s-a încercat confiscarea lăcașului de cult din satul Camencea de la Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română). Satul Camencea este situat la 36 km de Chișinău făcând parte din raionul Orhei.

Accțiunea a fost condusă de pr. Iulian Rață, protopop de Orhei al Mitropoliei Moldovei (BORu), unul dintre cei mai înverșunați opozanți ai Mitropoliei Basarabiei (BORo) din acea zonă. Acesta este în legături strânse cu Ilan Șor, un politician pro-rus care și-a creat în Republica Moldova un partid pe care îl conduce de la Moscova. Partidul ȘOR este un partid politic cu mare influență în Republica Moldova care, în colaborare cu Biserica Rusă învață populația dintre Prut și Nistru că sunt de naționalitate moldovenească și nu ar avea nici o legătură cu poporul român. În opinia acestora, românii ar fi ocupanții Moldovei în perioada interbelică, iar armata rusă este cea care ar fi eliberat Moldova de sub ocupație românească. Menționăm și faptul că Iulian Rață a organizat la Orhei conferințe de propagandă anti-BOR cu participarea lui Mihai Silviu Chirilă, liderul unei grupări de propagandă rusofilă din România.

Evenimentul de luni este a doua încercare de a confisca lăcașul de cult care acum este trecut la Mitropolia Basarabiei prin voința marii majorități a sătenilor împreună cu preotul paroh Andrei Popa.

Prima acțiune a avut loc la data de 5 martie. Au participat 40 de preoți împreună cu care au spart lacătul bisericii, dar nu au reușit să intre deoarece sătenii s-au repliat repede venind în apărarea lăcașului de cult. După instalarea sătenilor în fața ușii bisericii și apariția presei, protopopul Iulian Rață și preoții care l-au însoțit au plecat din zonă, întorcându-se peste aproximativ trei săptămâni, luni 1 aprilie.

Mulți preoți au refuzat să mai asculte ordinele superiorilor ierarhici, astfel încât la incursiunea de luni nu au mai venit decât 5 preoți, urmărind momentul când sătenii erau la lucru, iar preotul fiind la Iași, participând la slujba Liturghiei împreună cu IPS Teofan și câțiva preoți prezenți. Contactat de ActiveNews, preotul Andrei Popa spune că în timp ce se afla la catedrala din Iași a fost sunat de cineva din sat: „Când m-au sunat de la Camencea să îmi spună că a venit Rață cu echipa lui eram în catedrala de la Iași. Era de față și ÎPS Teofan de la care am luat binecuvântare, iar apoi am început să sun lumea din sat să îi anunț. Dimineață când am plecat de acasă am citit acatistul Cuvioasei Parascheva, iar la Iași a fost pronia dumnezeiască. Sfânta Parascheva ne-a ajutat și de această dată. A venit poliția și le-a pus în vedere să plece. Acum iar e liniște, dar noi rămânem pe poziție. Au stricat lacătul, dar îl vom repara. Sătenii au fost oameni credincioși și receptivi la aceste pericole

Biserica de la Camencea a fost construită în perioada interbelică de preotul Mina Țăruș, care a aparținut de Mitropolia Basarabiei. După ocupația sovietică toate bisericile au fost trecute silit în subordinea Arhiepiscopiei Chișinăului (transformată ulterior în mitropolie) care aparține de Patriarhia Moscovei. Acum, oamenii au revenit la Mitropolia Basarabiei (BOR) iar Biserica Rusă nu vrea să îi lase să decidă de care patriarhie vor să aparțină. Presiunile sunt tot mai mari atât psihic, cât și politic și economic.

Protopopul Iulian Rață a mers din casă în casă, în tot satul, creând diversiuni, spunând că dacă vor merge la Mitropolia Basarabiei slujbele făcute de preotul lor nu vor fi valide, că vor fi catolicizați de BOR, că vor fi nevoiți să treacă la noul calendar etc. Oamenii nu l-au urmat pe protopopul Rață spunând-ui să îi lase să decidă singuri din care mitropolie vor să facă parte. În călătoria sa prin sat, protopopul Iulian Rață a reușit să adune aproape 40 de semnături, din 900 de locuitori ai satului. Dintre acești 40 de semnatari, toți sunt susținători ai curentelor politicii ruse, unii dintre ei neparticipând deloc la slujbele bisericii. În prezent protopopul Rață este dat în judecată de către preotul paroh Andrei Popa, fiind deschis un dosar penal.

Corespondență din Basarabia de la Alexandru Buga activenews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.