Episodul XXXII
După o decizie controversată şi, aş zice eu, chiar abuzivă, în cazul învinuitului de crimă Robert Ekaireb, comisă, chipurile, împotriva soţiei lui legitime, care era de cetăţenie chineză, doamna Li Hua Cao, şi care mai era şi însărcinată în luna a 7-a – spre a 8-a, respectiv, o decizie de condamnare pe viaţă, criticată de altfel de toată lumea de bună credinţă, incluzând aici şi Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (O.A.D.O.), toată lumea se uita la Curtea de Apel ca la o instanţă superioară, cu judecători experimentaţi ai Reginei Angliei, cu o vechime mare în această activitate, dispuşi să îndrepte orice eroare judiciară din acest proces. Cu toţii ne aşteptam la o decizie pozitivă în ceea ce îl privea pe Robert, însemnând de fapt o decizie de casare a sentinţi şi o trimitere la rejudecare unui nou complet de judecată, iar decizia de vinovat sau nevinovat să fie dată de alţi juraţi. Am avut însă o decizie complet contradictorie şi cam sărăcuţă.
Dar iată cum s-a desfăşurat şedinţa de judecată de la Curtea de Apel Centrală, în instanţă cu Lordul şef al Justiţiei din Anglia şi Ţara Galilor – Judecătorul Openshow şi Sir Richard Henriques, proces între Regină şi Robert David Ekaireb, cu apărători – avocatul Orlando Pawnall pentru apelant şi Brian Altman şi Tom Little pentru intimat Lord Thomasof Cwmgiedd.
Într-o atmosferă plină de solemnitate şi sobrietate deplină, cele trei somităţi ale lumii Justiţiei engleze au deschis şedinţa de judecată, care a demarat cu o sincopă – lipsa din sală a apelantului Robert Ekaireb. De fapt se folosea o prezenţă de tip modern, apelantul apărând pe ecrane mari în sala de judecată, în sensul că el urma să fie prezent la proces prin intermediul camerei de vederi aflată într-o încăpere amenajată în interiorul închisorii unde este încarcerat, respectiv, în îmchisoarea de maximă siguranţă Belmarsh London. La solicitarea Preşedintelui Completului de judecată, completul s-a retras pentru câteva minute, timp în care a fost realizată conexiunea cu locul din închisoare, unde în faţa camerelor de luat vederi se găsea apelantul Robert Ekaireb.
Procesul, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit abordat frontal de către noua apărare angajată de Robert, prin prezentarea în faţa instanţei a documentelor apărute în urma comisiei rogatorii de la Bucureşti, care a investigat mai mulţi martori, în urma cărora au apărut date concrete ale existenţei doamnei Li Hua Cao, pe noul nume de prezentare adoptat şi cu care se prezintă actual, de „Lucy”, asta cu mult după data când completul de judecată a considerat-o moartă şi l-au condamnat pentru crimă pe suspectul Robert Ekaireb, deşi iniţial, în procesul de la Curtea de Apel s-a folosit o altă strategie de apărare şi anume, critica adusă avocatului apărării, domnul Wolkind, pentru o apărare defectuoasă, care a viciat verdictul juraţilor şi al Judecătorului şi s-a convenit că legea referitoare la temeiurile prin care un apel împotriva unei condamnări bazate pe incompetenţa avocatului va fi luată în calcul şi a fost corect menţionată în Buxton LJ în R v Day(2003) EWCA Crim 1060, paragraf 15: „reprezentarea incompetentă este întotdeauna demnă de plâns, este o sursă de înţeles pentru plângeri justificate în ce priveşte părţile în proces şi familiile lor, poate expune avocaţii în cauză sancţiunilor profesionale.Ea în sine nu poate reprezenta un motiv de apel sau un motiv pentru care o sentinţă să fie considerată incorectă.Aacceptăm că, urmând decizia acestei Curţi în Thakrar(2001)EWCA Crim 1096, testarea este într-adevăr singurul test de siguranţă,iar Curtea nu se va mai ocupa de chestiuni intermediare, cum ar fi dacă avocatul a fost incompetent în mod flagrant. Dar pentru a putea stabili lipsa de siguranţă într-un caz de incompetenţă, apelantul va trebui să treacă dincolo de aceasta şi să arate că incompetenţa a dus la erori sau nereguli identificabile în cadrul procesului, care ele însele fac proceseul incorect sau incert.” La paragraful 53 a deciziei acestei Curţi, în procesul R v Bolivar and Lee(2003)EWCA Crim 1167, vicepreşedintele de atunci, Rose LJ, a spus în ce constă testul: „Profesionalismul constă în aceea că un avocat pledant să-şi facă treaba în mod profesionist, fără a ţine cont de astfel de chestiuni. Bineînţeles, dacă performanţa lui în favoarea clientului este afectată de aceste probleme, se aplică considerente diferite.
Ascultarea în favoarea apelantului că acuzarea se baza în întregime pe probe circumstanţiale iar apărarea depindea de competenta examinare a martorilor chemaţi de acuzare, consiliere competentă dacă incuipatul trebuia să vină cu probe, competenta examinare a inculpatului şi un discurs al apărării atent pregătit. Suntem satisfăcuţi că domnul Wolkind i-a spus domnului Skelley că este un caz de pledoarie finală.
Nu s-a sugerat că domnul Wolkind ar fi fost incompetent pe următoarele situaţii:
- sfaturile lui privind tacticile de urmat;
- sfatul lui privind chemarea la bară a martorilor, inclusiv a apelantului;
- contestarea privind admisibilitatea dovezilor;
- examinarea încrucişată a martorilor acuzării;
- pregătirea lui pentru chemarea şi examinarea apelantului;
- acordul lui pentru prezentarea extinsă a faptelor in faţa juriuIui şi şi a declaraţiilor de martor, care au fost citite în faţa juriului.
Situaţia apelantului, prezentată de dl. Orlando Pownall QC a fost că incompetenţa domnului Wolkind din pledoaria finală intra în două categorii:
- O critică severă a stilului care, în sine, a dus la reprezentarea incompetenţei prin faptul că:
- a) a eşuat in a prezenta apărarea într-o manieră concentrată şi potrivită;
- b) a vorbit adesea jurului de sus, conducând personal atacurile la adresa avocatului acuzării. A făcut remarci umoristice nepotrivite, menite să deranjeze juriul.
- Eşecul în a confrunta probele avansate de acuzare, afişând reţinere în tratarea probelor prezentate în faţa juriului, în vădit contrast cu felul detaliat în care acuzarea şi-a construit cazul.
S-a susţinut că domnul Wolkind a ţinut discursul aşa cum a făcut-o, prin neglijarea pregătirii cazului înainte şi în timpul procesului, dar şi pentru că a neglijat apărarea, ocupându-se de alte activităţi în perioada când trebuia să se dedice strict apărării apelantului.
Înainte de a comenta despre pledoaria finală, ne vom referi, pe scurt, la instruirea domnului Wolkind şi la modul cum a condus apărarea în timpul procesului. Apelantul 1-a instruit pe Michael Kaye, de la Kaye Tesier, avocaţi, încă din timpul interogatoriilor de la poliţie. Iniţial, dl. Kaye 1-a instruit pe Anthony Aldridge QC împreună cu Michaekellez de la Curtea Leui Roşu 18, în calitate de asistent. Aceasta 1-a pus postură foarte dificilă. Totuşi, a considerat că trebuie să procedeze în concordanţă cu standardele înalte care sunt aşteptate de 1a avocaţii pledanţi. Şi-a făcut datoria cu integriate şi a dat dovadă de aceasta cu multă evidenţă.
După o audiere care a avut ca efect concedierea lui în februarie 2013, apelantul a decis să îl angajeze pe avocatul Wolkind. Domnul Wolkind a intrat în barou în 1976 şi a ajuns avocat al Rginei în 1999. Se pare că apelantul a optat pentru seviciile d-lui Wolkind doar în baza a ceea ce a văzut pe site-ul personal al acestuia – avocat penalist de top! – şi nu pe baza unor recomandări. D. Skelley a rămas în continuare asistent.
Din corepondenţa pe e-mail s-a observat că dl. Wolkind a comunicat cu apelantul de mai multe ori. După ce s-a pus la punct cu dosarul cauzei, domnul Wolkind a lăsat să se inţeleagă faptul că se va ocupa numai de proces şi va lăsa de-o parte instruirea asistentului şi pregătirea celuilat avocat. D1. Kaye a declarat şi domnul Wolkind nu 1-a contrazis, că va avea cu apelantul, în perioada de dinaintea procesului, conversaţii zilnice.”
Cât priveşte afirmaţia conform căreia dl. Wolkind nu a pregătit procesul în mod corespunzător, în episodul următor.
PREŞEDINTE FONDATOR OADO
Prof.univ.dr.(av.) Florentin SCALEŢCHI
