Episodul XXIII   –  O apărare şchioapă !

Tot în cadrul procesului domnului Robert Ekaireb, avocatul apărării, Michael Wolkind Q.C., a prezentat Juraţilor şi Preşedintelui Completului – domnul Judecător Cooke, faptul că la momentul dispariţiei, doamna Li Hua Cao era însărcinată în 19 săptămâni, apropiindu-se de sfârşitul termenului legal până la care mai putea face întreruperea de sarcină pe care şi-o dorea de altfel, sens în care a luat legătura cu Serviciul Britanic Consultativ, pentru a face intervenţia chirurgicală în data de l9 septembrie 2006. Se pare că nu a mai făcut acest lucru, dacă avem în vedere faptul că martorul Cornel Albei susţine că acum doamna Li are un băiat în vârstă de 8 ani, care stă cu mama lui undeva în Ucraina

Mai mult, la aproximativ o lună de la data programării întreruperii de sarcină, mai precis pe 10 octombrie 2006, doamna Li retrage din contul ei de la Banca Iloyds 1.800 & (lire sterline), ceea ce dovedeşte că de fapt nu a dispărut şi putea fi uşor depistată, dacă s-ar fi dorit acest lucru, de către autorităţi.

Tot apărarea susţine că în august 2006, după ce l-a părăsit pe apelant, doamna Li Hua Cao i-a spus lui Yin Tuen, un martor al acuzării, care ajuta cetăţenii chinezi să-şi găsească de lucru, că e dispusă să lucreze ca damă de companie ca să facă rost de bani.

Doamna Li nu avea alte legături cu Regatul Unit în afara căsătoriei cu Robert Ekaireb, motiv pentru care ar fi fost posibil să fi plecat în China, ţara ei natală, sau în Irlanda, unde a fost dansatoare în localuri de noapte.

În ceea ce priveşte probele circumstanţiale ale acuzării împotriva personajului nostru, Robert Ekaireb, cu privire la fapte petrecute înainte de data de 23 octombrie 2006, apărarea a evidenţiat că, deşi Robert era un tip temperamental, nu a fost violent cu soţia lui. E drept că pe 28 august 2006 a existat o altercaţie pe stradă, fără violenţă, dar, totuşi, urmată de o plângere făcută poliţiei, pe care ulterior doamna Li şi-a retras-o, declarând chiar că, citez :”Soţul meu, Robert, nu a fost niciodată violent cu mine”. Mai mult, domnul Robert nu i-a interzis nimic soţiei lui, cu excepţia gătitului, deoarece, el fiind evreu, nu mânca porc, având un adevărat cult pentru mâncarea zilnică. De asemenea, deoarece era însărcinată, i-a cerut soţiei sale să nu mai lucreze, ca să nu-i fie periclitată sănătatea, comportându-se ca un bărbat grijuliu şi protector, aş zice eu. Ba chiar a angajat un detectiv particular că să ştie dacă doamna Li mai continuă să danseze, cu toate că aceasta susţinea că nu o mai face/

Cu noi date ale apărării, în numărul următor.

 

PREŞEDINTE FONDATOR OADO

                                                                              Prof.univ.dr.(av.) Florentin SCALEŢCHI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.