Un dosar proaspăt al președintelui Iohannis a fost preluat de DIICOT. Președintele pare că reduce totul la zero în încercarea de a demonstra că nu are nimic de-a face cu latura penală, cu toate că are nu mai puțin de 44 de dosare. 

Este vorba despre o plângere pe care a depus-o o asociație din Hunedoara la Parchetul General în legătură cu aceste retrocedări către Forumul Democrat al Germanilor din România. Se vorbește acolo de mai multe infracțiuni, abuz în serviciu, iar procurorii de la Parchetul General au răspuns asociației și spun că acea plângere a fost trimisă la DIICOT.

În momentul în care e vorba de acuzații atât de grave, cei care sunt competenți să facă aceste cercetări sunt cei de la DIICOT.

„Cineva de la Parchetul General a făcut o verificare, a luat în calcul inclusiv modul în care a fost făcută plângerea și acuzațiile care sunt trecute acolo și a constatat procurorul respectiv că nu e de competența sa să facă cercetări în continuare, eventual să înceapă urmărirea penală in rem, și l-a trimis mai departe. Practic procurorii DIICOT sunt cei care vor trebui să cerceteze acele fapte și să vadă dacă vor strânge sau nu probe suficiente astfel încât să înceapă urmărirea in rem”, a explicat Berta Popescu, senior editor Antena 3, la „Exces de Putere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.