Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea și modernizarea rețelei de magazine în țară. După deschiderea magazinului de la Timișoara și a primelor magazine Gerovital din țară la București și Constanța, Farmec anunță inaugurarea unui nou spațiu în Brașov.
Situat central, în Piata Sfatului nr. 11, noul magazin Farmec Brașov are o suprafață totală de 60 metri pătrați, oferind peste 400 de produse, dar și consultanță permanentă legată de acestea, prin intermediul consilierilor prezenți în magazin. Investiția totală se ridică la 55.000 euro, suma reprezentând fondurile alocate pentru proiectare, design, mobilier și instalații, la care se adaugă măsurile de securitate.
Brașovenii vor beneficia și de teste de dermoanaliză a tipului de ten, acest serviciu fiind oferit gratuit tuturor celor care vizitează magazinul. Ședințele durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.
„Inaugurarea primului magazin Farmec la Brașov face parte din strategia de extindere a rețelei de magazine Farmec în țară. Brașovenii se vor putea bucura de toate produsele Farmec din portofoliu, fie că vorbim de cosmetice sau de produse de îngrijire a locuinței din gamele Nufăr și Triumf. Farmec este un brand simbol al României și încercăm să venim constant în întâmpinarea consumatorilor noștri cu cele mai bune servicii și produse. Ne-am propus ca până la finalul anului 2016 să investim 200.000 de euro în deschiderea și modernizarea magazinelor proprii în ţară”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
În perioada 29 septembrie-9 octombrie, brașovenii vor beneficia de 20% discount la orice achiziție din noul magazin Farmec.
În prezent, rețeaua magazinelor Farmec numără 8 spații, în: Cluj Napoca (3 magazine), Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și Brașov. Pe 20 și 22 septembrie a.c., Farmec a marcat deschiderea primelor magazine Gerovital din România, la București și Constanța, aducând cel mai iubit brand românesc mai aproape de consumatori. În ceea ce priveste deschiderea de magazine în noi locații, Farmec are în vedere inaugurarea alor 3 spații până la finele anului 2016.
Compania înregistrează anual o medie de 12.000 clienți, persoane fizice, în magazinele de brand. Valoarea medie a coșului de cumpărături pentru comerțul tradițional este de aproximativ 50 lei, în timp ce în cazul primului magazin deschis recent în Capitală, aceasta valoare este de 84 lei, o sumă peste media înregistrată la nivel național.
Despre Farmec SA Cluj-Napoca
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 țări.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company
Site: www.farmec.ro