La o ședință a consiliului local al orașului West Chester, o suburbie a orașului Cincinnati, Președintele Consiliului de Administrație, Lee Wong s-a dezbrăcat în direct pentru a își arăta cicatricele din război în semn de patriotism.

Wong a explicat că are vârsta de 69 de ani și că a venit în Statele Unite când avea 18 ani locuind astfel în această țară cel mai mult din viața lui obținând inclusiv cetățenia americană.

„Să știți, nu am venit în această țară ca să stau în fața voastră ca un ales, așa cum am spus mai devreme, mi s-a întâmplat un eveniment nefericit în urmă cu câțiva ani. La Chicago, am fost bătut iar agresorul nu a fost niciodată pedepsit”, a precizat Lee Wong.

Acesta a afirmat că în urma acestui eveniment i s-a schimbat viața, „am fost în armata SUA timp de 20 de ani, am fost activ 24/7 după care m-am retras”. Acesta a mai adăugat „de prea mult timp am suportat în tăcere o mulțime de mizerii, m-a temut de abuzuri și discriminări”. Wong a hotărât că vrea să facă bine comunității în urma ieșirii din armată oriunde s-ar afla dar în ultimii ani lucrurile s-au înrăutățit „din ce în ce mai rău” și în ciuda faptului că este iubit de comunitate „există niște oameni ignoranți” care vor spune că nu „arată suficient de american sau că nu este un patriot adevărat”.

Lee a mai precizat că sunt și alți oameni care se confruntă cu aceeași situație „sunt oameni muncitori, americani muncitori, cetățeni care respectă legea, unii care servesc chiar în armata SUA”.

„Adesea aud oameni care îmi pun la îndoială patriotismul, că nu arăt ca un american, nu pot trece peste înfățișarea mea”, a continuat acesta în timp ce a început să își deschidă cămașa, „vreau să vă arăt ceva, pentru că nu mă tem, nu trebuie să trăiesc cu frică, intimidare sau insulte”.

„Am 69 de ani și vă voi arăta cum arată patriotismul”, a spus acesta arătând „dovada”, cicatricile pe care le are de când activa în armată, „este suficient de patriot?”.

Acțiunea sa a atras o sumedenie de vizualizări și susținere în Statele Unite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.