klaus iohannis

Președinții Lituaniei, Poloniei și României fac apel la Uniunea Europeană să propună un pachet de asistență pentru ”transformarea economică a Belarusului democratic” și arată, într-o declarație comună, că susțin ”Poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piață și prin statul de drept”.

Aceasta este prima implicare publică a președintelui Klaus Iohannis în criza din Belarus, unde o mare parte din populație respinge rezultatul alegerilor câștigate de președintele Aleksandr Lukașenko și protestează zilnic împotriva regimului autoritar al acestuia.

Declarația comună a celor trei președinți nu spune explicit că cele trei state nu recunosc rezultatul alegerilor prezidențiale din Belarus, dar notează că această recunoaștere va fi dată doar dacă acestea sunt organizate ”în conformitate cu Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și sunt monitorizate internațional”, ceea ce nu a fost cazul în acest an,

Poziționarea președintelui Iohannis vine după ce Ministerul de Externe a anunțat că susține cu 100.000 de euro forțele democrate din Belarus, iar ambasadorul român la Minsk a participat alături de alți diplomați occidentali la o acțiune prin care au protejat-o pe una dintre conducătoarele opoziției din Belarus de o iminentă arestare.

Polonia și Lituania sunt, la rândul lor, extrem de implicate în dosarul Belarus.

Noi, Președinții Lituaniei, Poloniei și României, ca state membre ale Uniunii Europene:

  • susținând ferm libertatea și promovarea principiilor democratice,
  • evidențiind că alegerile libere, corecte și transparente sunt un drept democratic fundamental al oricărei națiuni,
  • recunoscând drept legitime rezultatele alegerilor doar dacă acestea sunt organizate în conformitate cu Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și sunt monitorizate internațional,
  • admițând explicit că nimeni altcineva decât Poporul Belarusului are dreptul de a decide destinul pentru țara sa,
  • reasigurând asupra respectului nostru pentru o astfel de decizie realizată pe baze legitime,
  • înțelegând că un Belarus prosper, construit pe încredere socială și o viziune comună, este esențial pentru o Europă mai stabilă și mai sigură,

Ne declarăm voința să susținem Poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piață și prin statul de drept;

Oferim expertiza noastră și know-how-ul pentru parcursul de reforme politice și economice, pentru construirea de instituții independente și pentru asigurarea unui mediu unde respectul pentru drepturile omului și libertatea de expresie sunt o normă fundamentală de neclintit a societății;

Credem că, în demersul de sprijinire a Poporului Belarusului, este util ca Uniunea Europeană – ca putere economică globală majoră – să propună un pachet de asistență pentru transformarea economică a Belarusului democratic. Pachetul ar trebui să includă, inter alia:

  • facilitarea comerțului cu Uniunea Europeană și asistență pentru negocierile de aderare la Organizația Mondială a Comerțului;
  • un regim liberalizat de vize, atunci când vor fi întrunite condițiile necesare;
  • asistență pentru diversificarea sectorului energetic și pentru securitatea energetică a Belarusului;
  • acces la resursele financiare pentru restructurarea și lansarea economiei belaruse de tip liberal;
  • prezență și activitate sporite ale Instituțiilor Financiare Internaționale pentru reformarea economiei belaruse și pentru sporirea investițiilor.

Adresăm un apel către Comunitatea Internațională de a se alătura Uniunii Europene și Statelor sale Membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziția politică, economică și socială a țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.