Un pădurar clujean a fost trimis în judecată pentru dare de mită în formă continuată, în prezent el aflându-se sub control judiciar, au informat, joi, reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Cluj.

„Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Gilău, judeţul Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (4 acte materiale). Din cercetări a rezultat faptul că pădurarul, în intervalul 12 octombrie – 15 noiembrie 2018, i-a promis de trei ori unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Postul de Poliţie Comunal Râşca, o maşină de material lemnos de aproximativ 20 de metri cubi în valoare de 5.000 lei, respectiv i-a înmânat în data de 20 decembrie 2018 suma de 1.500 lei, toate actele materiale de mituire fiind săvârşite cu scopul neîndeplinirii unor acte specifice ce intră în îndatoririle de serviciu ale poliţistului, respectiv neconstatarea unor contravenţii sau infracţiuni la regimul silvic, precum şi îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu în sensul să-l anunţe cu privire la eventualele sesizări sau controale efectuate pe linie silvică„, se arată, într-un comunicat de presă transmis, joi, de DGA Cluj.

Cauza s-a constituit ca urmare a denunţului depus de agentul de poliţie.

1 COMENTARIU

  1. Acest individ care a indraznit ca sa il mituiasca pe politist a fost lasat sa isi faca de cap de fostii politisti si care s-au murdarit cu el lasandu-l sa faca ce vroia muschii lui,iar cand a venit un alt politist in comuna si care nu cunostea (obiceiurile casei) nu au fost de acord cu(obiceiurile casei) practicate de domnul padurar care din cate se auzea el taia si spanzura in zona si le dadea oamenilor lemne de foc dupa bunul plac.Este o vorba din batrani care spune asa=Ce face omul cu mana lui se numeste lucru manual ! =

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.