Ministerul finanțelor a atribuit un contract de peste 16 milioane de lei unei societăți controlate de un fost angajat de-a lui Sebastian Ghiță, fostul deputat care s-a refugiat în Serbia pentru a scăpa de anchetele penale în care este vizat. Însă, mai mult de 50% din valoarea contractului va merge către o societate din domeniul IT care a fost subcontractată, în mai multe contracte, câștigate de firma din Baia Mare care i-a făcut campania electorală pe Facebook lui Klaus Iohannis. În firma respectivă se regăsesc fiul lui Cristi Burci, dar și omul de afaceri Frank Timiș, unul dintre cei mai bogați români implicați în mai multe afaceri controversate.

Ministerul Finanțelor a atribuit contractul Soluție hardware-software pentru efectuarea și restaurarea salvărilor de siguranță, în valoare de 16.439.848 lei, fără TVA, firmei Metaminds. Societatea este reprezentată de Andrei Cruceru, fost director în cadrul integratorului IT Asesoft din Ploieşti, afacerea deputatului fugar Sebastian Ghiță. Fostul angajat al lui Ghiță controlează și societatea Nova Tech Integrated Solutions SRL care, alături de Siveco, a câștigat un contract scos la licitație de Serviciul Român de Informații.

În cadrul contractului de 16,4 milioane încheiat recent cu Ministerul Finanțelor, societatea Metaminds are și un subcontractor care va primi 67% din valoarea contractului. Este vorba despre firma BESTWARE CONSULTING, ai cărei acționari sunt Mihaila Remus Alexandru Rene (80%) și Vladescu Adriana (20%).

La această licitație nu s-a mai înscris nicio altă ofertă în afară de cea a Metaminds SRL.

Câștigarea acestei licitații a fost posibilă și datorită unui artificiu interesant. Inițial, în caietul de sarcini al celor de la Ministerul finanțelor se cerea versiunea inexistentă a unui soft. Așa că, doar cei care au avut ”curajul” să se înscrie la licitație și să solicite lămuriri au descoperit că ministerul, de fapt, făcuse o greșeală în caietul de sarcini.

În capitulul documentului referitor la medii virtualizate aflate în exploatare se menționează că se dorește o soluție care să ofere protecție pentru soluția de virtualizare Red Hat enterprise Virtualization versiunea 7.1. Însă, conform site-ului producătorului, ultima versiune disponibilă comercială este 4.3 !

Astfel că, reprezentanții Metamind au cerut clarificări suplimentare și li s-a răspuns că versiunea pe care ministerul o dorește este, de fapt, 4.3.

Legături cu firma de campanie a lui Iohannis

Interesant este faptul că firma subcontractant a mai lucrat, în aceeași calitate, în cadrul unor contracte câștigate de societatea Trencadis din Baia Mare. Este vorba despre cel puțin trei contracte pe care Trencadis le-a câștigat de la ANCPI în cursul anului trecut și în cadrul cărora Bestware Consulting a avut calitatea de subcontractant în cadrul proiectului e-terra derulat de Agenția Națională de Cadastru.

Firma băimăreană a fost angajată în campania pentru alegerile prezidențiale pentru a îl ajuta pe Klaus Iohannis să câștige alegerile.

Compania este administrată de Radu Negulescu, care deține și pachetul majoritar de acțiuni prin intermediul firmei ALEXANDER N. CAPITAL MANAGEMENT SRL, la care este unic administrator și acționar. Alături de Negulescu mai sunt coacționari două persoane: BURCI CARLO ROBERT (cetățean italian) și MOLDOVAN MIHAELA MARIA. Pe lângă Burci în acționariatul firmei a fost cooptat și omul de afaceri controversat Frank Timis, care se află în spatele afacerilor de exploatare auriferă din Munții Apuseni.

BURCI CARLO ROBERT a fost consilierul personal al fostului vicepreședinte al Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, politician PSD. În 2018, ea semna o scrisoare anti-Dragnea și declară că susține demersul puciștilor din partid.

Soțul ei, Horia Mihălcescu, este administratorul și acționarul firmei KIRCHHOFF CONSULT SRL, una dintre ”pușculitele” PSD-ului. El este fostul șef al departamentului de comunicare al lui Liviu Dragnea. Firmă lui Mihălcescu, a încasat, din 2016 pană în prezent, sute de mii de euro din contractele cu PSD.

Băieții din Servicii nu scapă nimic

În urmă cu doi ani, firma Trencadis Corp, la care Carlo Burci este acționar alături de băimăreanul Radu Negulescu, a participat la licitația pentru obținerea unui contract cadru pentru întreținerea bazei de date din programul de plăți a subvențiilor destinate fermierilor. Oferta a fost depusă în asociere cu Telekom Romania Communications, Best Internet Security și Soft Business Union. Telekom este deținută de statul român în asociere cu grupul german cu aceeași denumire, Best Internet Security este legată de Cristian Cucu , fost secretar de stat în Guvernul Ciolos, iar Soft Business Union este o societate prin care ANOFM a ”sifonat” câteva zeci de milioane de lei din fondurile europene.

Ghiță – tunuri de milioane de euro soldate cu 3 dosare

În momentul de față, Sebastian Aurelian Ghiță este inculpat în trei dosare penale aflate în lucru pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, se arată în răspunsul DNA la o solicitare formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Din cele trei dosare aflate pe rol, unul se află în stadiu avansat de instrumentare, procurorii DNA comunicând cu autoritățile din Serbia, unde Ghiță e azilant. Ar fi vorba despre dosarul ”Taxă pentru obţinerea de contracte IT”, în care, potrivit unor surse judiciare, DNA i-a comunicat lui Sebastian Ghiţă calitatea de inculpat prin comisie rogatorie în Serbia. Celelalte două dosare în care omul de afaceri apare în calitate de inculpat sunt ”Hidro Prahova” și ”Ponta-Blair”. Toate cele trei dosare au fost începute de DNA Ploiești și au fost preluate de DNA Central. De asemenea, Direcția Națională Anticorupție a comunicat că, până în prezent, procurorii nu au dispus soluții de clasare în ceea ce-l privește pe Sebastian Ghiță. Aflat sub control judiciar, Sebastian Ghiță a fugit din România în decembrie 2016, obținând ulterior azil politic în Serbia.

Drept la Replică

În urma publicării acestui articol, reprezentanții companiei Metamind au transmis următorul drept la Replică

  • În materialul publicat, cu titlul „Un paravan de-a lui Sebastian Ghiță a câștigat un contract de 16 milioane de lei la Ministerul Finanțelor”, se regăsesc informații eronate cu privire la acționariatul companiei Metaminds S.A. și se fac afirmații tendențioase despre procedura de licitație publică organizată de o instituție a statului român, procedură de achiziție care a fost câștigată de către compania mai sus menționată. De asemenea, se fac acuzații legate de influența domnului Sebastian Ghiță asupra acționariatului companiei Metaminds, legătură care este pusă în relație de cauzalitate directă cu procesul de licitație și, ulterior, de câștigare a proiectului la care se face referire de către compania Metaminds. 

Pentru corecta informare a opiniei publice, vă solicitam publicarea următorului Drept la replică:

Prin prezentul drept la replică răspundem afirmațiilor cu caracter defăimător și tendențios care pot aduce prejudicii grave de imagine companiei Metaminds în relația cu investitori, acționari, colaboratori prezenți și viitori, creditori, angajați și familiile acestora, cu informații factuale care pot fi verificate. 

În primul rând, semnalam faptul că, la finalul anului trecut, Nova Tech Integrated Solutions SRL a devenit Metaminds S.A. în urma unui proces de rebranding. Așadar, afirmațiile din cadrul articolului „Un paravan de-a lui Sebastian Ghiță a câștigat un contract de 16 milioane de lei la Ministerul Finanțelor”, conform cărora Andrei Cruceru, în prezent CEO Metaminds, controlează și societatea Nova Tech Integrated Solutions SRL, sunt false, fiind vorba despre o singură entitate juridică, respectiv Metaminds S.A. 

În al doilea rând, menționăm că domnul Andrei Cruceru a fost angajat la Asesoft Technologies în perioada martie 2013 – septembrie 2015, în funcția de Director de Vânzări către Sectorul Public, acesta neavând nicio altă legătură cu domnul Sebastian Ghiță. Dacă raționamentul articolului s-ar aplica întregii experiențe profesionale a domnului Andrei Cruceru, ar reieși că Metaminds poate fi o companie-paravan și pentru multinaționale precum HP sau IBM unde acesta a fost angajat o perioadă semnificativ mai mare de timp decât cea petrecută la Asesoft, respectiv 12 ani. 

Pe cale de consecință, acționariatul companiei Metaminds S.A., fosta Nova Tech Integrated Solutions SRL, nu a avut și nu are legături cu domnul Sebastian Ghiță, după cum reiese și din componența acestuia.

Performanțele Metaminds sunt atestate nu doar de îndeplinirea cu succes a îndatoririlor contractuale asumate în timp față de beneficiari și de feedback-ul pozitiv primit de la aceștia, ci și de distincțiile acordate recent de către parteneri internaționali de renume precum Blackberry (Top disruptor Partner Awards, 2019) sau Dell Technologies  (IT Transformation Partner of the Year, 2020) – informații care se regăsesc deja în spațiul public.   

Asemeni tuturor proiectelor gestionate de compania Metaminds, contractul “Soluție hardware-software pentru efectuarea și restaurarea salvărilor de siguranță”, al cărui beneficiar este Ministerul Finanțelor Publice, a fost încheiat în urma unui proces de licitație publică care se supune legislației în vigoare privind criteriile și procesul unei achiziții publice. 

Astfel, motivele care țin de atribuirea contractului în discuție companiei Metaminds țin exclusiv de calitatea ofertei depuse. 

Compania Metaminds nu este responsabilă în niciun fel de gradul de participare, calitatea sau interesul altor actori de pe piață în procesele de licitație ale autorităților. 

Mai jos regăsiți afirmațiile calomnioase din articolul publicat în date de 21.09.2020, în www.gazetadecluj, cu titlul „Un paravan de-a lui Sebastian Ghiță a câștigat un contract de 16 milioane de lei la Ministerul Finanțelor” și răspunsurile companiei Metaminds, parte din prezentul Drept la replică. 

Afirmație calomnioasă: “Ministerul finanțelor a atribuit un contract de peste 16 milioane de lei unei societăți controlate de un fost angajat de-a lui Sebastian Ghiță, fostul deputat care s-a refugiat în Serbia pentru a scăpa de anchetele penale în care este vizat.” 

Răspuns Metaminds: Încă de la înființarea acesteia, Metaminds, nu a avut și nici nu are legături cu Sebastian Ghiță, nici cu alte persoane considerate angajate ale acestuia.

Afirmație calomnioasă: “Însă, mai mult de 50% din valoarea contractului va merge către o societate din domeniul IT care a fost subcontractată, în mai multe contracte, câștigate de firma din Baia Mare care i-a făcut campania electorală pe Facebook lui Klaus Iohannis.”, respectiv “În cadrul contractului de 16,4 milioane încheiat recent cu Ministerul Finanțelor, societatea Metaminds are și un subcontractor care va primi 67% din valoarea contractului. Este vorba despre firma BESTWARE CONSULTING, ai cărei acționari sunt Mihaila Remus Alexandru Rene (80%) și Vlădescu Adriana (20%).” 

Răspuns Metaminds: Declarația cu participanții la procedură și anunțul de atribuire sunt documente publice care pot fi consultate de oricine este interesat. Conform raportului de evaluare publicat în SEAP, Metaminds subcontractează servicii în procent de 6,7% către BESTWARE CONSULTING S.R.L. Raportul de evaluare este publicat în SEAP, dar îl pot vedea doar cei care s-au înscris la procedură înainte de data depunerii. 

Afirmație calomnioasă: “La această licitație nu s-a mai înscris nicio altă ofertă în afară de cea a Metaminds SRL.”

Răspuns Metaminds: Depunerea unei oferte din partea oricărui operator economic interesat de o procedură de achiziție publică presupune o analiză a oportunității în sine și o decizie care se ia la nivel intern. Prin urmare, trebuie reținut că orice operator economic interesat se poate înscrie la oricare dintre procedurile de achiziție publică lansate prin intermediul SEAP, dar procesul de înscriere și ulterior de solicitare de clarificări către Autoritățile Contractante nu duce în mod automat la depunerea unei oferte. 

La această licitație au fost înscriși 6 operatori economici, iar 3 dintre ei au solicitat clarificări – această informație o au doar cei care s-au înscris la procedură înainte de depunere. Rezultă, în mod clar, că autorul articolului nu a oferit toate detaliile legate de informația prezentată din cauza unei erori, iar aceasta a fost denaturată în mod vădit.

Afirmație calomnioasă: “Câștigarea acestei licitații a fost posibilă și datorită unui artificiu interesant. Inițial, în caietul de sarcini al celor de la Ministerul Finanțelor se cerea versiunea inexistentă a unui soft. Așa că, doar cei care au avut ”curajul” să se înscrie la licitație și să solicite lămuriri au descoperit că ministerul, de fapt, făcuse o greșeală în caietul de sarcini. În capitolul documentului referitor la medii virtualizate aflate în exploatare se menționează că se dorește o soluție care să ofere protecție pentru soluția de virtualizare Red Hat enterprise Virtualization versiunea 7.1. Însă, conform site-ului producătorului, ultima versiune disponibilă comercială este 4.3!”

Răspuns Metaminds: În legătură cu acest așa-zis “artificiu interesant”, nu putem decât să presupunem că au fost confundate două produse ale aceluiași producător, RedHat, respectiv Red Hat Enterprise Linux și Red Hat enterprise Virtualization, cu diferite versiuni publicate, 7.1 și 4.3.

Tot în legătură cu acest aspect subliniem că obligația de a răspunde la clarificările adresate de către diverși operatori economici revine Autorității Contractante. În cadrul procedurii în discuție, Metaminds nu a cerut clarificări.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că pe site-ul producătorului este disponibilă versiunea 7.1 a produsului Red Hat Enterprise Linux 7.1 (a se vedea link-ul public: https://access.redhat.com/documentation/en-us/red_hat_enterprise_linux/7/html/7.1_release_notes/index), precum și versiunea 4.3 a produsului Red Hat enterprise Virtualization (https://access.redhat.com/support/policy/updates/rhev)

ÎN CONSECINTĂ, întrucât reprezentanții publicației dumneavoastră nu au încercat niciodată să ne contacteze și să ne ceară un punct de vedere asupra celor afirmate în cuprinsul articolului publicat în data de 21.09.2020, vă solicităm să dați curs de urgență prezentei cereri, publicând dreptul la replică în aceleași condiții, în cadrul aceleiași secțiuni, aceleiași pagini, în limitele aceleiași lungimi de semne și cu precizarea articolului în care s-a produs lezarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.