Un poliţist de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Cluj este acuzat că a lovit în faţă, cu o rozetă din metal, un bărbat, în timpul unei altercaţii într-un local din comuna Mărişel. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme cranio-cerebrale şi mai multe intervenţii chirurgicale în urma loviturilor primite, inclusiv montarea unor plăcuţe de titan pentru susţinerea oaselor distruse.

Victima: Mi-a spart toată fața. Trebuie să fac reconstrucție facială

Potrivit unor acuzații, agentul Marius Claudiu Rus, de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj, a desfigurat cu rozeta un bărbat în localul ”Le Dome” din zona localității Mărișel. Victima polițistului a afirmat că în momentul loviturii a căzut inconștient, iar între timp polițistul bătăuș a dispărut. 

Victima, Florin Opriș era cu iubita lui și cu un prieten la apres ski când s-a produs tot incidentul absolut halucinant. 

”Am fost la Mărișel la pârtie și apoi am rămas la Apers ski, la Le Dome. Eu eram cu prietena mea și încă un prieten (Victor). Pe la ora 1.00 și ceva, Victor vine și îmi spune mie și unor cunoscuți de-ai lui că a fost lovit din senin în barbă de un necunoscut (n.red. ulterior s-a aflat că este polițistul Marius Claudiu Rus).

Un tip, prieten cu Victor, a mers să vorbească cu agresorul și eu cu sora lui sau prietena.

Tot ce i-am zis tipei a fost să îl convingă să își ceară scuze și să rămână așa pentru că Victor are mulți prieteni acolo și toți am ieșit la distracție, nu la scandal. În momentul acela, a venit agresorul lui Victor din lateral și mi-a dat o lovitură violentă cu o rozetă.

Pentru început trebuie puse 3 plăcuțe de titan pentru toate oasele fărâmițate în urma loviturii cu rozeta.

Prietenul lui Victor care a vorbit cu polițistul a zis că acesta i-a zis că nu știe ce înseamna aroganța și că să dispară că dacă nu îl împușcă. A mai zis că Rus e frațiorul lui (șeful IPJ Cluj, Mircea Rus). Am înțeles că inspectorul șef e ceva văr cu polițistul care m-a lovit (n.red. Mircea Rusu neaga orice legătură de rudenie)”, a relatat Florin Opriș, potrivit stiridecluj.ro.

Cazul este unul deosebit de grav, iar Florin Opriș are acum nevoie de introducerea a trei plăcuțe de titan pentru susținerea oaselor distruse și apoi intervenții pentru reconstrucția feței. ”Dacă mă lovea câțiva centimetri mai la dreapta, mă omora, pentru că mă lovea în tâmplă”, a completat Opriș, care va depune plângere după ce va ieși din spital. 

Polițistul se consideră victimă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a anunţat că în acest caz a fost demarată o anchetă.

‘”În urma unui incident produs pe raza localităţii Mărişel, în care ar fi fost implicat şi un coleg de-al nostru, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea unor verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor şi luarea măsurilor care se impun. Conform primelor date, într-un local public din apropierea pârtiei de ski a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. În urma acesteia, un poliţist aflat în timpul liber, precum şi alte persoane ar fi suferit leziuni. Poliţistul implicat a depus plângere”, se arată într-un comunicat trimis de IPJ Cluj.

Patronul localului de la Mărișel: Eu cred că polițistul are o problemă psihică. Când bea se pierde

Patronul localului de la Mărișel unde polițistul Claudiu Rus l-a desfigurat pe un schior susține că a fost martor la tot incidentul. Patronul Le Dome, Rotariu Cătălin, spune că polițistul Claudiu Rus arăta ca o persoană cu probleme pshice și când ”bea se pierde”.

”Am deschis de curând. Camerele nu funcționau pentru că acum suntem în proces de amenajare. Nu este semnal bun și am căutat un operator. Până când au venit cei de la Vodafone cu echipamentul s-a întâmplat asta.

Mie mi-a zis cineva ”Hai până pe terasă pentru că se ceartă cineva!”. Am intrat și vorbea respectivul (n.red. polițistul) cu un bărbat, ulterior am aflat că este un prieten de-al lui Florin, un tip pe nume Victor. Când am ajuns lângă ei, Victor îl întreba ”Spune-mi de ce m-ai lovit? Cere-ți scuze și hai să o încheiem, să o lăsăm așa!”. Polițistul părea destul de agresiv, avea o atitudine de dispreț. Eu am avut emoții când m-am apropiat de el. Nu m-am apropiat ca de un om care să îmi inspire încredere. Le-am zis și eu amândurora să se liniștească și că nu are rost să se întâmple așa ceva. 

Avea o atitudine perversă. Eu l-am văzut și nu m-am apropiat de el pentru că nu am putut să îl citesc. Nu am putut să pricep ce era în privirea lui. Eu cred că psihic are o problemă omul, nu numai că era băut. Eu cred că e psihic și când bea se pierde. Foarte violent a lovit, din lateral, fără să aibă contact direct. 

Polițistul părea băut. Când am ajuns și le-am spus să se liniștească nu vorbea clar. Avea o atitudine agresivă. I-am spus că să se liniștească pentru că eu voi chema poliția și el a zis că ”Mă doare în p..ă. Nu îmi pasă de Poliție!”, a relatat patronul Le Dome, Rotariu Cătălin.

Întrebare: Polițistul părea lovit? Nu, nu și nici Victor nu am văzut să fi avut urme. Nu se împingeau, nu era scandal?. 

Florin s-a apropiat și el și i-a spus unui alt bărbat, care mi-am dat seama că era cu Rus Claudiu (n.red. polițistul) ”Bă, ce se întâmplă? Ia-l te rog pe prietenul tău și du-l de aici. Să zică de ce l-a lovit pe Victor și să plecați. Ne pare rău să se întâmple de astea!”.

Amicul polițistului părea foarte ok și a zis ”Da, da! Acum îl iau, îmi pare rău! Nu știu ce e cu el! Nu știu de ce l-a lovit. Îl iau acum și plecăm!”. Între timp, o gagică de lângă, care din câte am înțeles tot cu polițistul era, zicea și ea ”Lăsați-l că plecăm! Lăsați-l în pace”.

Florin s-a întors spre ea și i-a spus să stea liniștită că nu vrea scandal, ci numai să spună de ce l-a lovit pe Victor. De nicăieri, polițistul l-a lovit din lateral, neprovocat, nenimic. Polițistul stătea cum mâinile jos, nu avea nicio legătură cu Florin, să fi întins mâna spre el și să îl fi provocat cumva. Nu am apucat să reacționez, să îl opresc.

După ce l-a lovit pe Florin a urmat o busculadă, a intervenit lumea. L-a lovit rău, foarte violent. Eu m-am mirat cât de tare a putut da. A intervenit lumea și a urmat o busculadă și a ieșit afară. Polițistul Claudiu a plecat apoi”. 

2 COMENTARII

  1. Din cate se observa acest politist are probleme cu +mansarda+ !A mai avut abateri,dar din cate se vede nu s-a luat nici o masura impotriva lui,ba mai mult de atata se confirma afirmatiile lui ca este ruda cu seful I.P.J Cluj.Acest politist nu merita sa fie cadru M.A.I. . Afara cu el. Huoooooooooooooo !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.