Un polițist s-a împușcat în cap în Baraolt, județul Covasna, anunță Biroul de Presă al Poliției Covasna, conform Știri de Cluj.

La data de 28 ianuarie a.c., un agent de poliție, de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Baraolt a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliției, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului.

La momentul în care a fost găsit, polițistul prezenta semne vitale.

La fața locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenție, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

La acest moment, polițistul este internat la o unitate medicală în stare gravă, comatoasă.

În continuare, se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Polițistul își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei școli de agenți de poliție.

Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid .

Citește și: Un fost profesor a fost găsit împușcat în cap

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.