Un tănăr a fost snopit în bătaie de un polițist, fără ca victima să fi dat vreun semn de agresivitate.

“Bă, băiatule, ştii că n-ai voie să ieşi din casă? E ora 10 noaptea. Care e urgenţa?”, îi strigă un poliţist celui de-al doilea tânăr, în timp ce colegii lui încearcă să îi pună cătuşele. Imediat după viralizarea imaginilor, Poliţia Capitalei a dat un comunicat din care reiese că modul în care a acţionat poliţistul va fi cercetat, dar şi că tinerii au refuzat să se legitimeze şi au fost amendaţi.

La un moment dat, alt agent intervine pentru a orpi avalanşa de pumni, dar, chiar şi aşa, tânărul este lovit în continuare. Poliţistul se opreşte, într-un final, şi o ia la fugă după un alt tânăr, urmat de o maşină de poliţie.

“Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public , vă facem cunoscut faptul în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbaţi au fost opriţi de către un echipaj al Secţiei 9 Poliţie, în vederea legitimării şi verificării documentelor prevazute de Ordonanţele Militare. Bărbaţi au refuzat legitimarea şi au fost conduşi la subunitatea de poliţie, unde au fost sancţionaţi contravenţional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr 61/1991, precum şi cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu deţineau documentele prevazute de Ordonanţele Militare. Cu privire la modul în care a acţiunat poliţistul, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale.”

1 COMENTARIU

  1. In ultima vreme citesti zi de zi stiri cu politisti care desfigureaza oamenii pentru a se distra, politisti ce se masturbeaza in cabinele de proba in magazine, politisti infractori, politisti mana in mana cu infractorii… par sa fie o organizatie MAFIOTA, nu altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.