Un grup de persoane suspecte de contrabandă a fost oprit de polițiștii de la punctul de trecere al frontierei de la Sighet, moment în care grupul a devenit agresiv și aînceptu să atace autoritățile, potrivit evz.ro

Bărbații suspectați de contrabandă au devenit imediat violenți și au început să îi lovească pe polițiștii de frontieră, apoi au aruncat cu benzină pe aceștia și pe pe mașinile lor.

Evenimentul a avut loc marţi noapte, iar în urma acestuia unul din ofiţeri a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral, contuzii la nivelul feței, traumatisme ale umărului stâng și ale mâinii drepte, precum și o arsură chimică facială și intoxicație cu vapori de benzină.

Comunicatul de presă al poliției de Frontieră:

”În data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 00.00, o patrulă mobilă din cadrul Sectorului P.F. Poienile de Sub Munte, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un autoturism de teren care a evitat echipajul polițiștilor de frontieră, şoferul întorcând brusc şi deplasându-se în mare viteză spre localitatea Repedea, jud. Maramureș.

Autoturismul în cauză a fost ajuns şi blocat de autospeciala Poliţiei de Frontieră, moment în care un polițist de frontieră s-a deplasat la mașină în vederea legitimării persoanelor. Ajuns lângă mașină, poliţistul de frontiera a fost lovit de conducătorul auto şi a căzut, timp în care celelalte persoane aflate în autoturism au coborât şi i-au aplicat mai multe lovituri. Deşi colegul de echipaj a intervenit imediat, şi acesta a fost lovit de celelalte persoane.

Unul dintre agresori a aruncat pe polițistul de frontieră și pe autospecială un lichid cu miros de benzină, amenințând că îi va incendia, iar conducătorul autoturismului suspect l-a amenințat pe poliţistul căzut cu un topor.

Imediat, lucrătorii noştri au solicitat sprijinul unei echipe de intervenție iar cei doi polițiști agresaţi s-au deplasat, pentru acordarea de îngrijiri medicale, la Unitatea de Primiri Urgențe din Localitatea Poienile de Sub Munte. În urma investigațiilor medicale, unul dintre polițiști a fost transportat la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus pentru îngrijiri de specialitate. Aici s-a constatat că acesta prezintă un traumatism cranio-cerebral, contuzii la nivelul feței, traumatisme ale umărului stâng și ale mâinii drepte, precum și o arsură chimică facială și intoxicație cu vapori de benzină.

Echipa operativă din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră împreună cu un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au ajuns la fața locului, moment în care, în zonă s-au adunat aproximativ 30 de persoane, majoritatea cunoscute cu preocupări în sfera criminalității transfrontaliere, care au devenit recalcitrante, iar una dintre ele a spart oglinda autospecialei Poliției de Frontieră folosind un obiect contondent.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au procedat la reținerea a doi bărbați care au luat parte la agresarea colegilor noştri, celelalte persoane continuând să fie agresive şi încercând să faciliteze fuga celor doi.

Deoarece bărbații au ignorat somațiile prin voce ale lucrătorilor noștri, polițiștii de frontieră au executat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, iar conflictul s-a aplanat.

Cele două persoane care i-au agresat pe polițiștii de frontieră au fost reţinute, şi urmează a fi prezentate procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar la finalizarea acestora se vor lua toate măsurile legale ce se impun”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.