Plutonierul adjutant șef Pavel Buzgău, pompier din 2006, acum șef gardă de intervenție și stingere la Detașamentul Dej, se afla cu familia în concediu la Ocna Șugatag. Acolo, el a sărit în ajutorul persoanelor care se aflau într-o casă cuprinsă de incendiu.
”La finalul săptămânii trecute, Pavel se afla într-un scurt concediu alături de familie în stațiunea Ocna Șugatag. Dintr-o dată, a auzit mai mulți copii strigând:
– E un incendiu la casa de lângă noi! Arde tare!
Inițial, pompierul a crezut că puștii glumesc, însă instinctul i-a spus că trebuie să meargă acolo. După câțiva pași, Buzgău a văzut că acoperișul unei case a luat foc. Flăcările se manifestau violent și riscau să înghită întreaga locuință.
„Vă rugăm să chemați pompierii, două persoane au rămas înăuntru. Una nu se poate deplasa singură”, i-a transmis cineva”, au refăcut scena celor petrecut colegii lui Pavel.
În acel moment, Pavel a știut ce trebuie să facă. ”Imediat a intrat în camera inundată cu fum și a găsit o femeie, pe care a evacuat-o. Despre a doua nu știa nimic. Pompierul dejean a înțeles că trebuie să se întoarcă în casă, însă nu avea echipament. Astfel, pentru a-și înfășura mâinile și capul ca o minimă protecție, a luat câteva tricouri de la oamenii din apropiere, le-a udat cu furtunul folosit la stropit grădina și a revenit în casă. La o primă căutare, n-a găsit nimic. În minutele următoare, la locul incendiului a ajuns un alt pompier aflat în timpul liber.
– Eu sunt Pavel, de la Dej!
– Dani, îmi pare bine! Lucrez la Detașamentul din Sighet.
– Hai să ne băgăm împreună!