Factorul poştal din Tritenii de Jos a fost infectat cu coronavirus, iar autorităţile au demarat ancheta epidemiologică.

Prefectura Cluj a precizat că femeia a purtat mască şi mănuşi în permanenţă, conform obligaţiilor impuse de Posta Română.

”Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP cu sprijinul IPJ, având în vedere numărul mare de posibili contacti (în jur de 240, aici fiind incluşi toţi din familiile cu care a interactionat)”, a transmis, luni, Prefectura Cluj.

Sursa citată a precizat că oficiul poştal din comună va fi închis pentru câteva zile, până se realizează procedurile de decontaminare a spaţiului.

”Colegii cu care a interactionat factorul poştal rămân în izolare. La fel toţi cei cu care a interactionat. Avem echipaj permanent acolo care patrulează şi monitorizează respectarea restricţiilor”, a mai transmis Prefectura Cluj.

Factorul poştal infectat, o femeie, are o formă uşoară spre medie de Covid19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.