Fostul primar Gheorghe Ciuhandu, precum și foștii viceprimari Sorin Grindeanu și Adrian Orza ar putea plăti din propriul buzunar o sumă totală de peste 350.000 de lei, după ce în perioada în care au fost la conducerea Primăriei Timișoara au închiriat mai multe mașini ilegal, scrie PRESSALERT.ro.

“Au fost închiriate 12 mașini, pe două contracte, în perioada 2009 – 2010. Eu nu îi acuz pe cei nominalizați, nu mă ocup de așa ceva, doar că au fost închiriate într-o perioadă în care erau interzise astfel de cheltuieli.  Am înaintat o acțiune în instanță pentru recuperarea unui prejudiciu produs Primăriei Timișoara de către foștii conducători ai instituției, prin nerespectarea unei ordonanțe de urgență în vigoare la acea vreme privind reducerea cheltuielilor bugetare. S-au încheiat contracte de închiriere pentru mașini și Curtea de Conturi a sesizat că acele contracte au fost ilegale și s-a constatat că decizia a fost una corectă. Era o ordonanță în vigoare menită să reducă cheltuielile bugetare, OUG 34 din anul 2009. Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza, Sorin Grindeanu și câțiva funcționari publici sunt subiecți în acest proces. Vom vedea ce spune instanța, s-a ajuns în situația că prejudiciul trebuie recuperat de la ei ca persoane. Primăria prin primar i-a acționat în instanță. Nu am făcut-o ca persoană, ci ca reprezentant al instituției. Recuperarea prejudiciului a rezultat din închirierea de mașini cu încălcarea OUG care instituia măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Nu știu detalii”, a explicat Nicolae Robu, conform sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.