Un pui de urs şi trei cerbi au fost surprinşi, pe rând, de aceeaşi cameră de luat vederi, la aceeaşi baltă din Parcul Naţional Piatra Craiului.

În imaginile postate săptămâna aceasta de Regia Natională a Pădurilor – Romsilva a pe pagina sa oficială de Facebook se vede cum unul din cerbi vine să se răsfeţe la ochiul de apă. Alţi doi cerbi şi un pui de urs vin pe rând la o băltoacă.

„Vă prezentăm alte imagini frumoase din Parcul Naţional Piatra Craiului, cerbi şi un ursuleţ surprinşi de o singură cameră de monitorizare a faunei amplasată de specialiştii Romsilva” se arată în descrierea care însoţeşte filmul distribuit  de sute de ori în ultimele două zile pe reţeaua de socializare. 

Sunt doar câteva exemplare din fauna parcului, una extrem de diversificată.

Pe lângă ursul carpatin (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus) şi căprioara (Capreolus capreolus), aici trăiesc populaţii de capră neagră (Rupicapra rupicapra), lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), jder de copac (Martes martes), vulpe (Vulpes vulpes), mistreţ (Sus scrofa), veveriţă (Sciurus carolinensis), liliacul cu urechi late (Barbastella barbastellus), liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii), liliacul comun (Myotis myotis), liliac cu urechi de şoarece (Myotis blythii), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros), chiţcanul de câmp (Crocidura leucodon), chiţcan pitic (Sorex minutus), şoarece pitic (Micromys minutus), chiţcan de pădure (Sorex araneus), sau chiţcan de munte (Sorex alpinus).  Şi e doar lista mamiferelor, căci tot aici mai vieţuiesc şi mii de păsări, peşti, amfibieni şi reptile, unele protejate prin lege şi aflate pe lista roşie a IUCN.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.