Militar de cariera, Arnold Samuel Hoffman – în calitate de subofiter de marina – a participat la sfârsitul secolului al XIX-lea, cu flota austro-ungara, la mai multe misiuni. Una dintre acestea a fost si cea din China pentru înfrângerea revoltei boxerilor. Singura nava a flotei austro-ungare din compunerea numerosului corp international de interventie a fost crucisatorul armat “Zenta”, cel pe care, la momentul respectiv se afla în serviciu activ si Arnold Samuel Hoffmann.
Desfasurata în China între 1899-1901, rascoala boxerilor a ramas în istorie ca o miscare xenofoba care a culminat cu o revolta disperata împotriva vesticilor si a influentei lor în spatiul chinez. Pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea, puterile occidentale, dar si Japonia devenisera foarte interesate de China facând presiuni deosebite asupra acestui stat pentru diverse concesii, în mod deosebit de ordin comercial. Concesiile comerciale si teritoriale facute Marii Britanii au fost urmate la scurt timp de altele similare pentru Franta, Germania si Rusia. Regimul chinez, slabit deja de imixtiunile europene, a fost slabit si mai tare din cauza succesului Japoniei în primul razboi sino-japonez (1894-95) si de împartirea ulterioara a Chinei în sfere de influenta.
Împaratul Chinei vrea reforme, împarateasa-mama vrea razboi
Reformele initiate de împaratul chinez Kuang-hsu – în mod deosebit cele educationale si administrative erau menite a contracara pe cât posibil extinderea influentei straine în China – însa au deranjat opozitia conservatoare. În acelasi timp, împarateasa-mama Tzu Hsi sustinea în secret rezistenta armata – miscarea boxerilor, în traducere “pumnii dreptatii” – în încercarea de a înlatura influenta straina. Aceasta miscare a devenit curând foarte puternica, iar la sfârsitul anului 1899, a început sa dobândeasca proportii de-a dreptul amenintatoare. Au avut loc atunci atacuri violente îndreptate împotriva strainilor si împotriva chinezilor crestini, mai ales în provinciile Zhili, Shanxi si Shandong, în Manciuria si în Mongolia centrala. |n iunie 1900, circa 140.000 de boxeri, condusi de sustinatorii razboiului de la Curtea imperiala, acestia au ocupat Beijingul si vreme de opt saptamâni au asediat strainii si chinezii crestini aflati acolo dedându-se la jafuri, torturi si omoruri inimaginabile. Guvernatorii provinciilor din sud-estul Chinei au încercat – si în cea mai mare parte au si reusit – sa asigure protectia intereselor straine, limitând astfel zona de conflict la nordul Chinei. Asediul s-a terminat în august, datorita unei forte internationale formate din circa 19.000 de militari – trupe britanice, franceze, ruse, americane, germane si japoneze – care au strabatut în lupta drumul de la Tianjin pâna la Beijing.
Ambasadele straine si bisericile crestine incendiate si distruse
Pâna în primavara anului 1900, autoritatile oficiale ale Chinei au protejat misiunile straine, însa la începutul verii aceluiasi an împarateasa-mama a ordonat fortelor armate sa sustina rasculatii din capitala. Functionarii chinezi suspectati de legaturi cu strainii au fost executati, iar strainii din provincii au fugit la Beijing, cautând sa-si salveze viata în cartierul ambasadelor din capitala Chinei. Luând la cunostinta de cele ce se întâmplau, Anglia, Germania, Franta, Italia, Rusia, Japonia si SUA, dupa atacurile asupra misionarilor si diplomatilor straini, au trimis o expeditie internationala spre China. Un contingent sub comanda britanica a cucerit în 1900 Taku Forts, la intrarea în Tianjin. La Beijing, ambasadele europene au fost asediate, bisericile distruse, iar ambasadorul german Klemens von Kettler a fost ucis de catre cei revoltati. Cei 19.000 de soldati din forta interventionista internationala au ocupat în iulie 1900 orasul Tianjin, iar la 14 august acelasi an, aliatii au patruns în Beijing si i-au eliberat pe cei refugiati în biserici si ambasade. |ntre timp, artileria americana a bombardat orasul-imperial pe care l-a si ocupat si în cele din urma, împarateasa-mama – sustinatoare în secret a revoltei boxerilor – a trebuit sa satisfaca cererile aliatilor. |n acest fel, revolta acestora a luat sfârsit.
Reghineanul Arnold Hoffmann în batalia de la Taku Forts
Nascut în 1876 în Reghinul Sasesc, Hoffmann era fiul maistrului croitor Samuel Hoffmann si al Estherei Tauch. A intrat în serviciul activ, în marina austro-ungara, în anul 1899, pe micul crucisator “Zenta” ca matroz caporal, încartiruitor de masini si subofiter de marina. Participarea lui Hoffmann la batalia de la Taku Forts – intrarea în Tianjin – a fost relatata de Theodor Ritter von Winterhalder, în lucrarea “Kampfe in China…” Iata ce spunea Winterhalder despre subofiterul reghinean Hoffmann: “…subofiterul de marina Arnold Hoffmann, care comanda împreuna cu un om servirea proiectorului pe o coloana de patrulare, era liber, s-a prezentat la seful de linie, stegarul Stener cu rugamintea de a i se permite alipirea la coloana de atac…”. |ntr-un alt context, acelasi narator, specifica: “…subofiterul de marina Hoffmann, când vazu ca gara n-a fost atacata, a participat pe propria raspundere împreuna cu omul ce îi era repartizat la luarea navei chineze, si acolo a capturat un steag chinez…la data de 5 iulie, subofiterul de marina si cu omul care-l ajuta au pasit pe uscat…” Arnold Hoffmann s-a pensionat în 1917 – în plin razboi mondial – ca îngrijitor superior de masini fiind decorat cu “Medalia de argint a vitejiei clasa I (primita pentru participarea la campania din China), iar ulterior, a mai fost decorat cu “Medalia de razboi”, “Crucea militara a Jubileumului” si “|nsemnul de serviciu clasa a II-a”. Nu se stie când si unde a murit, dar cu siguranta ca în decursul timpului viteazul subofiter de marina si-a mai vizitat atât rudele, cât si casa parinteasca de pe actuala strada a Toamnei din Reghin.
Ihetuanii – o miscare în esenta religioasa cunoscuta mai mult ca “miscarea boxerilor” – s-au ridicat împotriva strainilor, a caror influenta considerata nefasta asupra vietii imperiului chinez s-a intensificat odata cu patrunderea misionarilor occidentali. Ideologia acestei rascoale era anticrestina. Fiul primului sfânt mucenic chinez Mitrofan Tziciun – ucis de catre ihetuani – protoiereul Serghie Cean, care a reusit sa se salveze scria mai târziu despre acestia: “Aceasta asociatie a lor a avut o organizare de comuna si ademenea populatia, propagând învatatura sa despre fortele supranaturale în scopul elogierii Chinei si nimicirii strainilor, acestia fiind numiti diavoli, iar chinezii botezati, talpa iadului, iar cei nebotezati, dar care aveau legaturi cu ei, talpa iadului de gradul doi. Boxerii erau luati drept oastea cereasca. Ihetuanii amenajau pretutindeni lacasuri în scopuri idolatrice si savârseau acolo aduceri de jertfe.”
Când rascoala a cuprins întreaga capitala, seful Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Inokentie (Figurovski) si colaboratorii sai s-au refugiat la ambasada Rusiei. Ei luasera cu sine doar o veche icoana a Sf. Nicolae de Mojaisk, adusa de la Albazin înca la 1685 de parintele Maxim Leontiev, inclusiv obiecte bisericesti de valoare. Guvernul chinez a trimis pentru paza Misiunii 10 sulitasi, însa la 11 iunie Misiunea a fost incendiata si a ars pâna la temelie cu tot ce era acolo: biblioteca, arhiva si sacristia. Ihetuanii au supus chinurilor 222 chinezi ortodocsi, acestia devenind primii sfinti martiri chinezi. Printre ei se numara si sfântul mucenic preotul Mitrofan, primul preot chinez, hirotonit în Japonia de catre sfântul Nicolae de Mojaisk, propovaduitor al Ortodoxiei în Japonia.
(Din relatarea protoiereului Serghie Cean, supravietuitor al acelor evenimente)
(Parte din aceste informatii au fost obtinute din lucrarea “Sub semnul lui Marte. Militarii Reghinului”, a cercetatorului stiintific dr. Dorin-Ioan Rus)
Nicolae Balint
