ciocan tribunal

Un student arab de la Universitatea Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni pentru viol pentru că ar fi profitat de o colegă de grupă în timp ce aceasta se afla în stare avansată de ebrietate. Tânărul nu recunoaşte comiterea faptei şi spune că actul sexual a fost consimţit.

H.H. a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar dosarul său se află, în prezent, în cameră preliminară. 

Tânărul arab, originar din Israel, nu a recunoscut fapta şi a fost deferit justiţiei după ce, în primă fază, anchetatorii au clasat acuzaţiile împotriva sa.   

Victima lui H.H. a fost o tânără cu care băiatul era, în 2016, coleg la facultate. Potrivit procurorilor, în seara de 15 octombrie 2016, cei doi au mers la o petrecere organizată de o colegă, studentă şi ea la aceeaşi facultate.   

Acolo, fata a consumat băuturi alcoolice. După miezul nopţii, cei de la petrecere au mers în clubul Canabis, din zona Copou. În rechizitoriu se menţionează că, în club, D.F. a consumat foarte mult alcool şi a ajuns în stare de ebrietate, fiindu-i şi rău, la un moment dat.   

Un cunoscut de-al celor doi, audiat de procurori, a relatat că l-a văzut pe H.H. cum o ţinea pe fată să nu cadă, deoarece aceasta nu se putea ţine pe picioare. 

“Din cauza stării în care se afla numita F.D., inculpatul H.H. i-a propus acesteia să o conducă acasă la ea. F.D. a fost de acord, însă datorită faptului că aceasta nu i-a precizat unde locuieşte în Iaşi, inculpatul, care nu cunoştea adresa ei din Iaşi, a condus-o la el acasă”, se menţionează în rechizitoriu.   

În acelaşi document se precizează că, în apartamentul studentului, acesta a “profitat de starea de vulnerabilitate” în care se afla colega sa şi ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinţei ei. 

D.F. a declarat că nu a fost de acord să facă sex cu colegul de ei de grupă şi a relatat că nu era conştientă pe deplin în timpul actului sexual. Ar fi încercat să opună rezistenţă în mai multe rânduri, când îşi revenea în simţiri, însă pentru că era în stare avansată de ebrietate nu s-a putut împotrivi. Tot la audieri fata a spus că nu îşi aminteşte cum a ajuns la colegul ei. 

Pe 17 octombrie 2016, ea a mers la Institutul de Medicină Legală, care a confirmat existenţa unui raport sexual.  

Fata a formulat plângere, însă, în primă fază, dosarul a fost închis cu clasarea acuzaţiei de viol. Clasarea s-a dat, potrivit surselor, după ce procurorii au considerat că “nu există probe suficiente care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni”. Procurorii au mai motivat că “nu s-a putut demonstra dacă fapta reclamată s-a comis profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”.  

D.F. a atacat însă decizia de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar judecătorii au admis plângerea pe motiv că cercetarea nu a fost completă. 

Magistraţii au dispus reluarea cercetărilor şi audierea altor persoane, în cele din urmă, în iulie 2019, H.H. fiind trimis în judecată pentru viol. El nu a recunoscut de la bun început acuzaţia de viol şi a declarat că ar fi întreţinut un raport sexual consimţit cu colega sa.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.