Un bărbat din Sibiu a fost arestat după ce s-a deghizat și a mers la bancă, cu cartea de identitate a unui consilier local, și a transferat un milion de euro din contul politicianului local într-unul deschis pe numele lui.

Potrivit Poliţiei Sibiu, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, cu sprijinul Biroului Operaţiuni Speciale Alba Iulia, au identificat, miercuri, un bărbat din Cisnădie, bănuit că a sustras din conturile unui milionar local 1.000.000 euro.

S-a deghizat într-un milionar local

Poliţiştii au probe că individul a falsificat cartea de identitate a păgubitului şi s-a deghizat pentru a induce în eroare angajaţii unei bănci din Sibiu, reuşind, astfel, ca în perioada 6 – 25 noiembrie 2019, să transfere întrun cont al său deschis în străinătate, suma de 1 milion de euro. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Cisnădie, ar fi solicitat şi obţinut, în aceeaşi perioadă, carduri bancare ataşate conturilor persoanei păgubite, de pe care a retras în mod succesiv suma totală de 18.000 lei.

A vândut terenuri de 1.000.000 de euro

Surse locale au declarat că persoana păgubită este un consilier local din comuna Sadu, care a strâns banii din vânzarea unor terenuri în Mărginimea Sibiului. Poliţiştii au dispus, miercuri, reţinerea cisnădianului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals privind identitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.