Grupul austriac Meinl deţine în prezent singurele două fabrici mari de ciocolată din România (Kandia în Bucureşti şi Heidi în comuna Pantelimon)

Afacerile cumulate ale celor trei companii controlate de austrieci au fost de 63 mil. euro în 2011, pe o piaţă estimată la 300 mil. euro n Julius Meinl al V-lea face parte din consiliul de administraţie al Kandia.
Heidi, brandul de ciocolată produs într-o fabrică de lângă Bucureşti şi vândut în peste 30 de ţări, este cel mai recent produs intrat în portofoliul familiei Meinl din Austria în urma unei tranzacţii parafate la finalul anului trecut şi aprobate în urmă cu câteva zile de Consiliul Concurenţei. Cu acest deal, austriecii se află la a cincea tranzacţie pe piaţa ciocolatei în decurs de zece ani şi devin singurii investitori care mai deţin fabrici mari de ciocolată în România (Kandia şi Heidi – ambele în Bucureşti).
Brandurile controlate de familia Meinl deţin o cotă de 20% pe piaţa ciocolatei. „Kandia şi Heidi deţin poziţii de top în segmentele tablete, praline, batoane, biscuiţi şi bomboane“, au spus pentru ZF reprezentanţii Kandia-Dulce.
Aventura familiei Meinl pe piaţa ciocolatei începe în ’97, când austriecii intră în acţio­nariatul producătorului bucureştean Excelent, dar afacerea vieţii în România se leagă de brandul Kandia pe care l-au cumpărat în martie 2003 cu 5,3 mil. euro, l-au vândut în 2007 către gigantul britanic Cadbury într-o tranzacţie esti­mată la 100 mil. euro şi l-au preluat din nou în 2010 pentru mai puţin de 20 mil. euro, după cum apreciau la acea dată jucătorii din piaţă.
Tranzacţia din 2010 prin care familia Meinl a preluat Kandia avea să dea startul unui şir de achziţii în industria ciocolatei în urma căruia în portofoliul grupului austriac au intrat şi brandurile Primola (în noiem­brie 2011) şi Heidi (în decembrie 2012).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.