Înainte de a se sinucide, un bărbat în vârstă de 46 de ani din România și-a scris ultimele cuvinte pe o factură de utilități. El se afla în şomaj tehnic după ce compania la care lucra, Combinatul de aluminiu ALRO S.A., şi-a redus activitatea. Acesta a fost găsit spânzurat luni, în locuinţa sa din Slatina.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, poliţiştii au fost sesizaţi despre decesul bărbatului de către un coleg de serviciu al acestuia, care l-ar fi căutat acasă pentru că nu-i mai răspundea la apelurile telefonice de aproape două zile, a transmis Agerpres. 

„La data de 11 iulie a.c, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit spânzurat, la domiciliul său, din municipiul Slatina. Pentru efectuarea de cercetări la faţa locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina, care a stabilit faptul că bărbatul locuia singur. În urma examinării sumare a trupului bărbatului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violenţă pe suprafaţa corpului”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Ultimele cuvinte, așternute pe o factură de utilități

Potrivit unor surse, bărbatul a fost găsit spânzurat cu un cablu de o ţeavă de gaze, iar în locuinţă se afla un plic de la o factură de utilităţi pe care scria: „Ultima variantă/o moarte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.